De multa vreme ma gandesc sa scriu ce simt de cand sunt parinte, ce transformari a suferit sufletul meu, cum mi-am schimbat comportamentul si modul de a vedea unele lucruri. E greu sa pui in practica un asemenea demers, tocmai pentru ca existenta ca si parinte te schimba in fiecare moment si unele schimbari pot fi la 180 de grade.
Razvan m-a schimbat din clipa in care am aflat de existenta lui. Nu voi vorbi aici despre dragostea pentru el, caci asta nu se poate exprima in cuvinte!
M-am apucat sa citesc cu nesat orice informatie despre farama ce misca in pantece si m-am straduit sa am grija de el, chiar daca nu-l cunoasteam. M-au ajutat foarte mult site-urile despre cresterea copiilor, cartile despre sarcina, revistele pentru mamici, pliantele din farmacii, discutiile cu mamicile de pe forum.
Eram nerabdatoare sa-l cunosc si pe neasteptate, in ajun de Sf. Maria, 2008, a venit pe lume.
De atunci sunt mama lui si am invatat ca e unic si il accept asa cum este el.
Razvan m-a invatat:
–sa-l respect: ca orice mama, eram ingrijorata ca nu mananca conform tabelelor din carti, indicatiilor de pe cutia de lapte praf sau ca alti copii. El, cu toata fiinta imi “spunea” ca nu-i trebuie mai mult, sa nu-l fortez! Se opunea cu indarjire si nu mai accepta hrana, cand eu insistam. A trebuit sa-mi dea aceasta lectie ca sa inteleg ca are si el nevoile lui si de aceste nevoi trebuie sa ascult, nu de ideea mea despre “normalitate”. Usor, usor, eliminand posibilitatea unei stari de boala, am inteles ca nu trebuie decat sa-l ascult si cu ocazia asta am capatat incredere mai multa in mine, am scapat de nesiguranta unei mamici novice. Totul parea atat de simplu! Nu mai trebuia sa calculez, nu mai trebuia sa ma stresez! Nu am pierdut niciodata din vedere faptul ca trebuie sa creasca si ca daca nu creste, copilul trebuie dus la medic.
– sa-l ingrijesc: cred ca asta este cerinta primordiala (nu singura!!) a cresterii unui copil, sa fie ingrijit. Pentru asta cineva trebuie sa-i poarte de grija, nu? Ca proaspata mamica, nu ai cum sa stii totul despre copii, mai ales despre unul care nu vorbeste (am vrea sa ne spuna in cuvinte ce-l doare…). Cum am venit de la maternitate am dat fuga la un medic pediatru sa-l vada. Eram ingrijoara ca refuza laptele, de fapt, eram disperata. Cu fata vraiste de plans, cu copilul in brate, tremuram toata in sala de asteptare a cabinetului medical. Dr. l-a consultat si mi-a spus sa ma duc acasa si sa dau de mancare la copil. Am plecat…tot tremurand si ajunsa acasa i-am dat sa manance. Surpriza, a mancat!! E prima experienta…de atunci, in fiecare luna, pana la un an si ceva, am fost cu el la control (chiar daca nu semnaliza ca ar fi ceva in neregula) si asta m-a ajutat sa am mai multa incredere in mine si-n felul in care-mi cresc copilul, sa imi corectez greselile si sa stiu ce am de facut in continuare.
– sa-l hranesc: trebuie sa mancam sanatos ca sa fim sanatosi, nu? Totul incepe de la curatenie si grija pentru alimente proaspete, gatite cu grija, pastrate corespunzator. Informarea joaca un rol esential! Pana la 6 luni i-am sterilizat biberoane, tetine, lingurite etc. Nu i-am dat lapte preparat cu mai mult de o ora inainte, m-am informat cu privire la diversificare si am ales modalitatea in care am crezut eu, m-am straduit sa respect principiile diversificarii: introducerea treptata a alimentelor, la interval de cateva zile, in cantitate grescuta gradual…Privind in urma, nu stiu daca as proceda la fel. Poate ca as incepe diversificarea mai tarziu (am inceput pe la 4 luni, cu suc de fructe), eram nerabdatoare sa-i dau si altceva decat lapte…deh, imi doream sa creasca!
Am facut tot posibilul sa-i dau alimente proaspete, de preferat din productie proprie, mancare gatita in casa…
Si am respectat un program de masa, in masura in care copilul s-a adaptat acestui program. De fapt, nici nu stiu care dintre noi doi a “dictat” in privinta acestui program. Am invatat cu timpul sa fiu flexibila si sa nu ma stresez prea tare daca copilul prefera sa doarma, in loc sa manance, insa la trezire, macarea era gata…
De cand mesele de lapte s-au redus la doua/zi, dimineata si seara (de pe la 9 luni a inceput procesul de renuntare la masa de noapte, acum, la un an si opt luni, masa de noapte este eliminata de ceva vreme), respect pe cat posibil un plan (recunosc, mai am multe de invatat in materie de alimentatie): sa nu manance haotic peste zi, sa ii dau zilnic: fructe, legume, carne/ou/peste, lactate (altele decat laptele), cereale, lichide. Nu e foc daca intr-o zi nu vrea sa manance carnea, de exemplu, dar am sintit nevoia sa fac o schema dupa care sa ma ghidez, pentru ca intrebarile: “azi ce mai mancam? azi ce mai gatim?” mi se par disperante!
Am incercat sa-i dau alimente permise pentru varsta lui, gatite in casa.
–sa-l educ: asta invat de la el in fiecare zi, in fiecare clipa. El este cel ce-mi cere modul in care sa-l invat si uneori chiar ce sa-l invat. Citesc carti de parenting, rasfoiesc subiectele care ma intereseaza pe moment, discut, pentru a invata sa-l ghidez.
–sa ma joc: uitasem…e asa de bine sa te pierzi intr-un joc de-a v-ati ascunselea si “sa te gasesti” la final mai relaxat, mai vesel!

Privind acum lucrurile, imi dau seama ca sunt mama lui Razvan, nu pur si simplu o mama a unui copil, pentru ca nu mai cred in acest concept, nu mai cred in generalizare.
Eu sunt parinte pentru el, el m-a facut asa, prin ceea ce este si crescandu-l pe el, voi deveni o mama mai buna (sper), pentru el.
Fiecare parinte vine in relatia cu copilul lui cu un set de dorinte, conceptii, asteptari si are propriul mod de a se raporta la copil. Am invatat ca in relatia cu copilul trebuie sa mai ai inbagaj multa iubire, rabdare, flexibilitate, puterea de a accepta, capacitatea de autoanaliza si autocritica, setea de a invata, intelepciunea de a te schimba, bucuria de a te juca si curiozitatea de a cunoaste sufletelul de langa tine, ceea ce poate el sa devina.
Relatia dintre doi oameni este unica si irepetabila. Ma gandesc ca voi relua procesul de a deveni mama pentru un alt copil, voi invata cum sa ma raportez la el, voi simti lucruri noi, voi trai bucurii, griji, framantari si impliniri noi. Totul este posibil si abia astept sa ma descopar!