Am ajuns si aici! La poarta cetatii ne-a intampinat insusi “NU”, in armura sa stralucitoare. Ne era ca nu mai ajungem si acum ne grabim sa iesim. Nu ca n-ar fi interesant, dar uneori e chiar obositor.
Totul a inceput acum vreo saptamana (ca asha relatez evenimentele, cu debutul undeva in trecut, sa am timp sa ma dumiresc daca e asa ori ba) si s-a intensificat cu fiecare actiune.
De la un simplu refuz de a face ceva banal, pana la a refuza sa se schimbe sau sa-si scoata cizmele la culcare. Eh, treaca mearga, i le scot dupa ce adoarme, insa cand e vorba de facut ceva si se gandeste sa spuna “NU”, pai atunci sa vezi…cu greu gasesc ceva care sa-i convina si de cele mai multe ori obosesc oferind alternative, il “ridic” de la locul cu pricina si plecam in urlete catre alte meleaguri, presarate si ele cu “Nu” din plin!
Sa privim un videoclip la PC…punem “Gummy bear song”: “Nu, altu!”, ok, punem dansul pinguinului…dupa cateva acorduri: “Nu, nu, nu, altu! Mananana!!!”…bine, punem si “Manamana”…dar cum nu mai zic aia cuvantul magic, cum gata…”altu!”
Sa scriem ceva la PC, deschid un word, ii fac caractere mari… el cere: “a, bi, ci!”, ok, macar scrie ceva, sta linistit cateva minute…”Nu, mama!!”, adica sa scriu eu…dar nu cum vreau eu, sa pun degetele acolo unde vrea el…ca daca nu..”NU!”
Deocamdata, imparatul “NU” ne tine captivi la el in cetate si cu siguranta vom mai avea de povestit. Oricum, abia asteptam sa plecam spre alte taramuri…urmatorul o fi “De ce?”