LifeStyle

Prin susținerea programului „Spații Publice” Autodesk contribuie la îmbunătățirea mediului urban

Autodesk, lider în producția aplicațiilor software de proiectare, a anunțat susținerea regională a programului Spații Publice. Acest program este derulat de către Environmental Partnership for Sustainable Development, un consorțiu format din șase fundații cu sedii în Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, dedicate susținerii și îmbunătățirii mediului, comunităților locale și societății. Prin susținerea sa financiară, Autodesk va aduce tema sustenabilității mai aproape de public și va ajuta la modificarea structurilor urbane.

Specialiștii din cadrul departamentului R&D al Universității Manchester au descoperit faptul că o creștere de doar 10% a spațiilor verzi în centrele urbane coboară temperatura medie în zonă cu până la 4°C. Aceste spații verzi ajută, de asemenea, la absorbția apei de ploaie și reduc riscurile de poluare și inundații.

Parteneriatul pentru programul Spații Publice încurajează și susține comunitățile în efortul acestora de a transforma spațiile publice în centre vii ale vieții comunității, în timp ce respectă principiile sustenabilității și protecției mediului. Obiectivul acestuia este ca transportul, parcurile, piețele, magazinele, cursurile de apă și străzile să deservească rezidenții și, în același timp, să promoveze ideea de colaborare între aceștia, reînnoirea mediului urban și dezvoltarea progresivă.

„Autodesk este mândră de parteneriatul cu programul Spații Publice și susține inițierea de activități în cadrul comunităților urbane,” a declarat David Palas, director Autodesk Central and South-East Europe. „Împreună cu Environmental Partnership for Sustainable Development credem că aceste comunități care modelează mediul înconjurător sunt elemente cheie ale sustenabilității. Prin aplicațiile noastre, compania susține ideea unei proiectări sustenabile pe termen lung. De aceea, cooperarea în cadrul programului Spații Publice este o continuare naturală a activităților noastre pentru susținerea unei dezvoltări sustenabile permanente.”

Membrii comunității, împreună cu alți participanți, identifică locurile din cadrul comunității lor, iar apoi dezvoltă și implementează un proiect prin care vizează transforamarea spațiului respectiv într-un centru benefic pentru mediu și viața locuitorilor din zonă. Programul Spații Publice este prezent în acest moment în Cehia, Slovacia, Ungaria și România, alte activități fiind dezvoltate în Polonia și Bulgaria. Datorită sprijinului financiar oferit de Autodesk, cunoștințele acumulate sunt distribuite și în alte state, precum Croația sau Serbia.

În România s-au desfasurat deja câteva acțiuni sub egida acestui program. Un bun exemplu în acest sens este reabilitarea unui spațiu viran amplasat între o școală din Oradea și unul dintre principalele bulevarde ale orașului. Terenul, aparținând școlii, se degradase complet în ultimii ani datorită lipsei acțiunilor de întreținere și amenajare. La inițiativa unor profesori ai școlii „Nicolae Bălcescu” s-a demarat un proiect de transormare a acestui teren într-un spațiu verde dedicat studiului, socializării și organizării de evenimente școlare. În acest proiect au fost implicați 35 de profesori, 682 de elevi, 14 părinți și 12 specialiști.

Cunoștințele și metodele organizației Environmental Partnership for Sustainable Development provin de la arhitecți renumiți în lume care s-au dedicat problemei amenajării spațiilor publice. Printre aceștia se numără arhitectul danez Jan Gehl, expertul britanic pentru planificare urbană Nick Waits și colegi ai birourilor din New York ai programului Spații Publice, care au sprijinit implementarea acestui program în statele europene. Puteți afla mai multe informații despre programul Spații Publice aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *