Pirul (Agropyron repens) este o buruiană perenă care creşte în culturi. Cu toate că, la prima vedere, pare o plantă nefolositoare, pirul are importante calităţi terapeutice.
Cînd şi cum se recoltează: Pentru prepararea unor ceaiuri simple sau în amestec cu alte plante, de la pir se folosesc doar tulpinile subterane, numite şi rizomi.
Acestea conţin zaharuri, inulină, substanţe mucilaginoase, saponozide şi ulei volatil (cu proprietăţi antimicrobiene), săruri de potasiu şi siliciu, acid salicic, vitaminele A şi B. Rizomii se recoltează primăvara, în lunile martie-aprilie, prin smulgere din pămînt. Se scutură şi se spală repede în curent de apă, substanţele active fiind solubile în apă. Se zvîntă, se curăţă de părţile aeriene şi părţile depreciate şi se pune la uscat. După uscare, se freacă într-o pînză aspră, pentru a se îndepărta resturile de rădăcini şi teci de frunze, obţinîndu-se rizomii de culoare galbenă, fără miros şi cu gust dulceag. Se păstrează în săculeţe de pînză.
Proprietăţi terapeutice: Pirul este cunoscut, încă din vechime, pentru proprietăţile sale diuretice, lucru confirmat şi de către medicina modernă. Prin diureza pe care o produce, ameliorează bolile de rinichi şi vezică, aduce o îmbunătăţire în gută, reumatism, diferite boli de piele (dermatoze, eczeme, celulită) şi chiar boli de ficat, mărind secreţia biliară. Datorită siliciului pe care-l conţine, este considerat ca un tonic şi remineralizant al sistemului osos. Se mai recomandă în bronşite, răceli şi gripă, deoarece produce transpiraţie, favorizînd astfel scăderea temperaturii şi eliminarea toxinelor din corp.
Forme de utilizare: Ceaiul de pir se prepară dintr-o lingură de rizom mărunţit, care se opăreşte sau se fierbe cu 250 ml apă. Se beau, zilnic, 2-3 ceaiuri îndulcite şi călduţe.
www.evenimentul.ro