“Incep prin a va spune, foarte sincer, ca sunt un mare gurmand si ca am un mare respect pentru mancarea buna si pentru cei ce sunt in stare sa o zamisleasca”, isi incepe Nicu Alifantis confesiunile facute pentru cititorii OKey.ro. Artistul, care tocmai a lansat pe piata un nou album, si-a deschis inima, dezvaluind o pasiune nu numai pentru mincarurile bune, ci si pentru traditia de a servi masa ca un adevarat ritual.
“Nimic nu este mai minunat decat sa savurezi mancaruri bune, sa lasi arome si gusturi sa-ti invaluie papilele gustative, sa te poti bucura de fineturi si mici perversiuni culinare care sa te faca sa plutesti intr-o minunata stare de imponderabilitate deasupra platourilor, sosierelor, si bolurilor pline de minuni ce le numim atat de vulgar mancare”, povesteste el. Lasam povestea sa curga nemodificata, pentru a intra mai bine in atmosfera.
“Recunosc ca m-a luat valul si am inceput sa visez, dar nu va ascund ca in copilaria mea, am asistat la mese in familie sau la restaurant la care tinuta era obligatorie, iar pedanteria era pusa la rang inalt. Toate se desfasurau dupa un ritual bine stabilit si obligatoriu respectat. Nu se manca pentru ca trebuia sa mancam ci pentru ca eram actorii unui spectacol bine pus la punct. Acum, dupa atatia amar de ani, pot trage concluzia ca servitul mesei nu are nici o legatura cu mancatul. Diferenta este ca intre a lua masa la un restaurant super luxos si a lua in fuga ceva de la un fast food. Din pacate noile generatii au pierdut pe drum obiceiul bun de a se bucura de deliciul bucatelor de pe masa. Ne preseaza timpul ? Nu cred.Traim intr-un secol al viezei ? Nici macar ! Cu putin timp in urma luand masa cu un prieten si discutand despre mancaruri, mi-a zis un lucru de m-a lasat fara grai – ca abia asteapta ziua cand sa poata lua o pastila pe post de masa de pranz !?… Cred ca ne-am defectat considerand ca nu meritam sa ne oferim minute generoase de tihna cu noi insine.Pentru ca printre altele, a te bucura de o masa linistita inseamna de fapt a sta cu tine insuti si cu cei dragi mai mult. Oare nu aveti momente cand tanjiti dupa mesele petrecute in familie duminica ? Eu sincer tanjesc dupa asa ceva si recunosc ca uneori imi ofer astfel de momente. Din pacate si acum poate voi fi rau, dar cred ca ne-am indepartat de un anume tip de civilizatie… 
De ce oare englezii si-au pastrat obiceiul ceaiului de la ora 5, de ce japonezii au cultul servirii mesei intr-un desfrau de arome si gusturi, de ce italienii nu au renuntat la bucuria meselor in familie, de ce francezii nu au uitat de branzeturile traditionale cu care incheie orice masa pentru ca s-au respectat pastrand obiceiuri ce erau asociate cu insasi existenta lor ca natii si civilizatii. Pe noi ne-a vaduvit de noi insine si de bucuriile noastre plaiul mioritic cu-ale lui balade…
Iertata fie-mi disertatia dar asta am simtit a spune, ca raspuns la ce m-ati intrebat !”.
One Comment
Comments are closed.