LifeStyle

Locuri de muncă: pauzele lungi și dese, cheia marilor succese

Potrivit unei cercetări pan-EMEA, publicate de HP IPG (Printing & Digital Imaging Group), prezenţa plantelor şi a florilor de ghiveci la locul de muncă contribuie mai mult la productivitatea IMM-urilor decât locaţia biroului sau proximitatea cu magazine sau restaurante. Sondajul – realizat în 11 ţări în rândul angajaţilor din IMM-uri– a arătat că plantele şi florile de birou impulsionează productivitatea individuală a 55% dintre respondenţi, în comparaţie cu locaţia sediului şi vecinătatea cu magazine şi restaurante (38% şi respectiv 34%).

Sondajul a fost realizat ca parte a campaniei HP „Laser Jet Pays You Back” subliniind un aspect, adesea rămas necunoscut, acela al valorii pe care imprimanta HP LaserJet o aduce IMM-urilor din întreaga lume de peste 25 de ani.

Potrivit acestei cercetări, este cel mai probabil ca managerii să genereze profit din activităţi considerate în mod tradiţional ca fiind neproductive. 74% dintre manageri obţin valoare adăugată în timpul pauzei lor de cafea dimineaţa şi 66% la prânz cu colegii, comparativ cu valorile de 64% şi respectiv 40% pentru persoanele care nu ocupă funcţii de management.

De asemenea, rezultatele au arătat o puternică legătură între abilitatea de relaţionare cu ceilalţi colegi şi eficienţa la locul de muncă. În general, respondenţii (60%) au considerat că pauza de masă petrecută cu colegii este de trei ori mai productivă decât luarea prânzului de unul singur (20%). Constatări similiare au fost enunţate şi în legătură cu ieşirea în oraş cu sau fără colegi după terminarea programului de muncă – o seară în oraş cu colegii are cu 57% mai multe şanse să genereze valoare pentru o companie decât o seara petrecută de unul singur!

Într-un comentariu cu privire la sondajul realizat, Dr. Michael Bashshur, Industrial Organizational Psychologist, descrie aceste constatări drept o reflectare a gândirii academice actuale.

“Managerii şi angajaţii obţin deopotrivă beneficii ca urmare a pauzelor de la birou, aspect ce este rareori asociat cu profitul”, declară Bashshur.

“A lua o pauză permite angajaţilor să se deconecteze mental de la activităţile specifice postului lor, lucru care reduce oboseala, ţine stresul sub control şi va determina, în cele din urmă, eficienţa şi productivitatea la locul de muncă.”

Luis Casado, Director de Marketing la HP LaserJet & Enterprise Solutions, GTMU Imaging & Printing Group, EMEA, consideră aceste concluzii obţinute să fie convingătoare în idea ca întreprinderile să înceapă să caute soluţii în cadrul propriilor organizaţii pentru a genera valoare.

“Cercetarea EMEA se referă în totalitate la identificarea, măsurarea şi exploatarea valorilor ce se găsesc ascunse de la locul de muncă. Aceasta s-a desfăşurat în paralel cu campania HP “LaserJet Pays You Back”, campanie care ajută ca imprimantele LaserJet să fie considerate de către întreprinderile ce le folosesc mai mult decât un simplu instrument de afaceri, ci o reală investiţie care poate avea un impact pozitiv la nivelul de funcţionare internă a companiei”, declară Casado.

LaserJet Pays You Back

Campania „LaserJet Pays You Back” pune în evidenţă valoarea pe care imprimantele HP LaserJet o aduc IMM-urilor din zona EMEA de peste 25 de ani.

* HP Color LaserJet CM3530, care, de-a lungul timpului, a oferit clienţilor posibilitatea de a economisi bani prin consumul redus de energie, hârtie şi toner pe care îl oferă. (3)

* Seria de imprimante HP LaserJet Pro P 1100– una dintre imprimantele cele mai eficiente de pe planetă la nivelul consumului de energie,(4) poate reduce până la 72% costurile energiei, comparativ cu predecesorul său HP, bazatpe Tehnologia HP Auto-On/Auto-Off.(5)

* HP LaserJet P1606dn oferă utilizatorilor o imprimare duplex fiabilă, economisind spaţiu şi bani prin capacitatea sa de a imprima automat pe ambele feţe ale paginii, reducând consumul de hârtie cu până la 50%.(6)

Generarea ROI

Încurajarea angajaţilor să ia o pauză poate face diferenţa la nivelul productivităţii la birou, dar cum ar mai putea organizaţiile să genereze un profit real? Iată căteva sfaturi pentru întreprinderile care caută să obţină valoare în cadrul propriei organizaţii:

* Lasă totul să se desfăşoare – dă-mi o pauză

Reglementarea emoţiilor cuiva ocupând un post ce solicită afişarea unui nivel afectiv pozitiv drenează în mod specific resursele personale ale unui individ. Este cazul reprezentaţilor de vânzări sau a celor ce lucrează în cadrul departementului de servicii clienţi. Încurajarea angajaţilor de a face pauze pentru a se odihni înainte de a începe să se simtă copleşiţi îi va ajuta pe aceştia să îşi menţină perfomanţa, să îşi gestioneze stresul şi oboseala, reducând şansele de surmenare în viitor.

* Oferă o mână a ajutor – ajută-ţi colegul

Potrivit unui studiu al Universităţii Pennsylvania şi al Universităţii Konstanz, experienţa de a-i ajuta pe ceilalţi îi poate ajuta pe angajaţi să aibă o părere mai bună despre ei înşişi şi să acţioneze precaut în cazul exploziilor de furie. De asemenea, concluziile sugerează faptul că însăşi ideea că acţiunile angajaţilor îi ajută pe colegi sau ajută societatea este benefică şi sunt folosite anecdote pentru a demonstra cum acţiunile lor aduc beneficii pentru prevenirea epuizării emoţionale persoanelor care ar putea avea aceeaşi stare afectivă.

* Încurajează-ţi angajaţii să desfăşoare activităţi de voluntariat

Unul din trei europeni şi unul din patru americani îşi petrec una sau mai multe seri pe săptămână implicându-se în activităţi neremunerate, în cadrul cărora ajută o altă persoană, un grup sau sprijină o cauză, de exemplu, antrenând o echipă de sport sau coordonând o întâlnire a grupului de auto-ajutorare. Cercetarea realizată de Universitatea Konstanz din Germania arată că timpul petrecut după serviciu desfăşurând activităţi de voluntariat are influenţe pozitive asupra capacităţii de detaşare psihologică de activităţile desfăşurate în mod obişnuit la serviciu şi are legătură cu ascultarea activă la locul de muncă în ziua următoare. Cercetările lor sugerează că a fi capabil să te distanţezi seara total de muncă îmbunătăţeşte, de asemenea, şi starea de bine a angajatului la locul de muncă, reacţionând mai bine la colegii de muncă.

* Gândeşte pozitiv

Sprijinirea angajaţilor şi a colegilor în a rămâne pozitivi în legătură cu munca lor poate avea un impact mai mare decât doar obţinerea unei atitudini potrivite. Cercetările efectuate între 358 angajaţi ce lucrează cu persoane cu nevoi speciale au reflectat faptul că perspectiva pozitivă asupra activităţii desfăşurate a încurajat o creştere a OCB şi un comportament proactiv, cum ar fi luarea iniţiativei şi creativitatea la locul de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *