Liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust ornamental de talie mică, foarte cunoscut la noi în ţară. Înfloreşte în lunile aprilie şi mai. În scopuri terapeutice, de la liliac se folosesc frunzele şi florile, acestea având calităţi tonice, astringente şi revulsive.
Cu frunze de liliac fierte în lapte dulce se pot face spălături pe faţă, în scopul curăţirii tenului de pete. În cazul unui ten înroşit, ars sau pistruiat, florile de liliac strivite şi muiate în apă călduţă calmează tenul, îl înviorează şi îi conferă supleţe.
Un alt remediu benefic pielii este apa din flori de liliac. Se pun florile într-o sticlă, se umple pe jumătate, apoi se adaugă alcool până la un litru. Sticla se astupă bine şi se pune la întuneric, timp de 2-3 săptămâni. Filtratul se amestecă cu apă distilată în proporţie de 1 la 2 şi se foloseşte sub formă de comprese pe ten sau pentru loţionări tegumentare în igiena corporală generală.
Din 25-40 g flori de liliac lăsate la macerat într-un litru de ulei, timp de două săptămâni, într-un loc cald şi întunecos, se prepară o alifie care alină durerile reumatismale. Aceasta este folosită de câteva ori pe zi, masându-se uşor zona dureroasă.
Puţini ştiu că frunzele de liliac pot fi un remediu excelent în cazul arsurilor de tot felul. Se culeg frunze de liliac alb şi se fierb până când apa se înnegreşte. Se răceşte şi, când sunt călduţe, frunzele se scot şi se aplică pe arsură. Se leagă cu pansament, tifon sau cu o pânză curată şi se ţine 24 de ore. Pansamentul nu trebuie lăsat să se usuce, pentru că în acest mod rana se agravează. Se umezeşte continuu cu apa în care s-au fiert frunzele. După 24 de ore, se scoate pansamentul, care va ridica primul strat de impurităţi şi arsura, lăsând locul curat şi sterilizat. În funcţie de gravitatea arsurii, se repetă operaţiunea, singura condiţie fiind ca pansamentul şi frunzele de liliac să se schimbe la fiecare 24 de ore. După tratament, pielea va rămâne catifelată şi elastică, fără nici o urmă de arsură.