Sub genericul „Istorie şi memorie” Muzeul Naţional de Istorie a României vă aşteaptă să-i treceţi pragul cu prilejul Nopţii Muzeelor, sâmbătă 14 mai 2011, de la orele 14.00 şi până la 2 dimineaţa. Muzeul va putea fi vizitat gratuit cu acest prilej.
Programul din acest an cuprinde expoziţii, proiecţii de film, concerte, ateliere pedagogice. Principalele atracţii ale programului de evenimente special pregătit cu acest prilej sunt:
§ Vizite ghidate gratuite în Tezaurul Istoric al României
§ Atelierul pedagogic „Historia Viva” – o nouă perspectivă asupra Columnei lui Traian, însoţită de proiecţii ale reconstituirilor tridimensionale ale Forului lui Traian de la Roma şi a Forului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
§ Exponatul lunii – Coroana Regilor României şi difuzarea în premieră a documentarului „Coroana României”
§ Micro-expoziţia “Memoria unui muzeu prin arheologie publică”care prezintă istoria „nevăzută” a amplasamentului şi a clădirii în care funcţionează astăzi muzeul, respectiv unul din vechile hanuri bucureştene
§ Spectacol de fire dance
Programul de activităţi al Muzeului Naţional de Istorie a României cu prilejul celebrării Nopţii Muzeelor în data de 14 mai 2011 este reunit sub genericul “Istorie şi memorie”, astfel muzeul dorind să ofere publicului prilejul de a cunoaşte mai îndeaproape istoria şi rolul acesteia în memoria colectivă a unei naţiuni. Astfel programul muzeal de activităţi pregătit de Muzeul Naţional de Istorie a României cuprinde patru componente tematice structurate cronologic, acestora adăugându-li-se o serie de concerte şi evenimente artistice.
Programul detaliat al evenimentelor cuprinde:
Evenimente muzeale
14.00 – 20.00 Atelierele “Historia viva – Columna lui Traian” special conceput pentru copii va prezenta un proiect de reconstituire istorică care cuprinde proiecţii a reconstituirilor 3D ale Forului lui Traian de la Roma şi Forului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ghidaje curatoriale speciale pentru copii pornind de la copia Columnei lui Traian şi activităţi pedagogice asociate.
§ Sunt preconizate patru ghidaje curatoriale interactive pentru copii (cu începere de la orele 14.00, 15.00, 16.00, 17.00). Pentru a confirma participarea la ateliere vă rugăm să trimiteţi un e-mail pe adresa atelier.mnir@gmail.com (numărul maxim de participanţi fiind de 30 / atelier).
§ Vor avea loc două proiecţii cu reconstituiri 3D ale celor două foruri (cu începere de la orele 16.00 şi 18.00), acestea fiind organizate în holul superior al Lapidarium-ului muzeului.
14.00 – 24.00 Vizite ghidate gratuite în Tezaurul Istoric al României
Vor fi organizate 6 vizite ghidate (cu începere de la orele 14.00, 16.00, 18.00, 20.00, 22.00 şi 24.00), care vor avea durata de 45 de minute, numărul maxim de persoane admis fiind de 50. Pentru a confirma participarea la vizitele ghidate gratuite vă rugăm să trimiteţi un e-mail pe adresa tezaur.mnir@gmail.com(numărul maxim de persoane fiind de 50 / vizită). În restul intervalelor orare, accesul în Tezaurul Istoric al României va fi permis în mod organizat, datorită necesităţii menţinerii condiţiilor de climatizare standard pentru conservarea pieselor. Astfel accesul va putea fi efectuat în grupuri de maxim 50 de persoane, la intervale de 30 de minute, cu excepţia celor 6 vizite ghidate. Ultimul acces în expoziţia permanentă Tezaurul Istoric al României în dimineaţa zilei de 15 mai 2011 va fi permis la ora 115.
Exponatul lunii: „Coroana Regilor României” prezintă într-o micro-expoziţie temporară un obiect istoric plin de semnificaţii pentru istoria naţională, în acest context fiind prezentat în premieră şi documentarul istoric „Coroana României”, realizat de Studiourile Sahia în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Naţional Cotroceni. Proiecţiile documentarului vor avea loc la orele 16.15, 18.15, 20.15, 22.15.
De asemenea vor putea fi vizitate şi expoziţiile temporare deschise în prezent la sediul muzeului şi anume:
§ „’70/’80. Tinereţea noastră”
§ „Elveţia – România 1911–2011. 100 de ani de relaţii diplomatice”
§ „Syria şi Dacia în Antichitate”
Evenimente artistice
§ 17.00 – recital de violoncel solo susţinut de Emilia David (Holul Central MNIR)
§ 19.00 – concert de muzică de fanfară susţinut de Orchestra Ministerului Administraţiei şi Internelor (Peronul MNIR)
§ 20.00 – recital de chitară susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ (Holul Superior Lapidarium)
§ 21.00 – concert de muzică clasică susţinut de No’Mads (Holul Superior Lapidarium)
§ 22.00 – spectacol de fire dance prezentat de No’Mads (Peronul MNIR)
§ 23.00 – concert de muzică de jazz susţinut de Bourbon Jazz Unit cu sprijinul Exces Music (Holul Superior Lapidarium)
De asemenea, în perioada 13–15 mai 2011, Hello Events organizează la Muzeul Naţional de Istorie a României „Iarmarocul Primăverii”, cu acces gratuit şi program de vizitare după cum urmează:
- vineri 13 mai 2011, între orele 10.00–19.00,sâmbătă 14 mai 2011, între orele 10.00–02.00.duminică 15 mai 2011, între orele 10.00–17.00
Despre MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI
Programul detaliat şi reperele orare ale acestor activităţi sunt anunţate şi pe site-ul web al muzeului (http://www.mnir.ro), cât şi în paginile sale de Facebook (http://www.facebook.com/pages/MNIR/377004590437) şi Twitter (http://twitter.com/MNIR_).
Vă aşteptăm!