Isopul este cunoscut din timpuri străvechi chiar şi din Biblie cu renumitul pasaj: stropi-mă-voi cu isop şi mai virtuos decât neaua mă voi albi, după unii istorici şi etnobotanişti, probabil că textul biblic citat mai sus nu se referă la aceasta plantă, ci mai degrabă la Origonum syriacum.
Totuşi isopul (Hyssopus officinalis) are o veche reputaţie terapeutică, fiind utilizat pentru purificarea locurilor sacre şi în acelaşi timp ca plantă medicinală comună. Este originar din regiunile mediteraneene şi Asia temperată, iar în prezent se cultiva în America şi Europa.
Proprietăţi şi recomandări
Principalele utilizări tradiţionale se referă în principal la afecţiunile respiratorii şi ale aparatului digestiv, iar extern la ameliorarea durerilor reumatice, arsuri, răni, dureri de urechi, cât şi dureri de dinţi. În trecut s-a folosit şi pentru reglarea tensiunii arteriale, ca tonic nervin general, în anxietate şi isterie.
Compoziţie chimică şi fitoterapeutică a plantei
Părţile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conţin 0,5-1 la sută ulei esenţial format în special din pinen şi pinocamfen, sesquiterpene, iar cantitatea cea mai mare de ulei esenţial se găseşte în flori, apoi în frunze. Planta mai conţine derivaţii flavonici, o substanţă amară de natură lactonică numită marubiina, acid usolic şi oleanolic, diosmina, beta-sitosterina, tanin, hysopina, gumi-rezine, zaharuri, lipide şi substanţe minerale: Ca, K, Na, P, Fe, Cu, S, Mu, Zu, Mo, Al etc. Uleiul esenţial se obţine prin antrenarea cu vapori de apă din părţile florale ale plantei şi frunze recoltate în timpul înfloririi. Uleiul esenţial obţinut prin acest procedeu este încolor, până la galben-pal-verzui, cu miros dulceag camforos. Se amestecă bine în uleiurile esenţiale de levănţică, rosmarin, myrt, de Primeta racemosa, salvie, geranium şi uleiuri de citrice, iar ca acţiune terapeutică uleiul esenţial de isop este considerat ca astringent, antiseptic, bactericid, antiviral, carminativ, calmant al cefaleelor, cicatrizant, digestiv, diuretic, emenagog, expectorant, febrifug, hipertensiv, nervin-sedativ, endorific şi tonic (cardiac şi în deficientele circulatorii), vermifug şi vulnerar (de vindecare mai rapidă a plăgilor).
Principalii constituenţi din uleiul esenţial sunt pinocamphonele, izopinocamhone, estragolul, barneolul, geraniolul, bimonene, tuyone, myrcene, caryofilene etc.
Mod de folosire
În aromotarepie: principalele utilizări se referă la acţiuni cutanate: echimoze, tăieturi, dermatite, eczeme, răni, inflamaţii etc.
În afecţiuni circulatorii: muşchi şi articulaţii, în tensiuni mici sau mari ale presiunii sanguine, în afecţiunile reumatice.
În afecţiunile sistemului respirator: astm, bronşite, cataruri, faringite, tuse, tonsilite, tuse convulsivă.
În afecţiunile sistemului digestiv: colici, indigestii, gastrite.
În afecţiunile sistemului genito-urinar: anemoree, leucoree (trichomonoza în special), iritaţii mecanice etc.
Sistem imunitar: răceală, gripă, stări febrile etc.
Sistem nervos: anxietate, oboseală, tensiune nervoasă, condiţii de stres, nevroze astenice etc.
În aromoterapie se utilizează numai în mici concentraţii diluat într-un ulei pe bază de măsline sau uleiuri vegetale obţinute prin presare la rece. Intern, diluaţia uzuală este de 3-4 picături la o lingură de ulei vegetal, iar uleiul de isop intră ca aromatizant în numeroase produse cosmetice, parfumuri, săpunuri etc. În industria alimentara este folosit pentru proprietăţile condimentare în diferite preparate din carne, sosuri, băuturi alcoolice rafinate, iar pentru folosirea tuturor acestor produse sau preparate mai trebuie menţionat că, deşi isopul nu este iritant şi nesensibilizant, în special uleiul esenţial este şi tonic moderat datorită conţinutului în pinocanfene. Deci, toate preparatele care conţin ulei volatil de isop trebuie folosite moderat şi sunt contraindicate în timpul sarcinii, în epilepsie, cât şi în hipertensiune arterială. Părţile aeriene ale plantei, recoltate în timpul înfloririi şi uscate la umbră, pot fi folosite în farmacia casei ca atare sub formă de infuzie una-două linguriţe la o cană de apă, iar după un timp de 10-15 minute de la infuzare într-un vas acoperit se pot consuma una-două căni pe zi din acest ceai, îndulcite cu miere de albine. Isopul intră în compoziţia multor ceaiuri medicinale sau alimentare cum ar fi: ceaiul antiasmatic şi pectoral, ceaiul osana etc.
www.monitorulsv.ro