Sistemul educaţional din România, supus de-a lungul anilor numeroaselor încercări de reformă şi trasparentizare, stă, încă, sub semnul unor tare cronice, de la slaba finanţare a sectorului până la „costurile ascunse” ale şcolii, pe care părinţii trebuie să le acopere. Finanţarea publică deficitară are consecinţe directe atât asupra calităţii învăţământului, cât şi asupra accesului nediscriminatoriu la educaţie, în condiţiile în care, potrivit raportului lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în colaborare cu INTUITEXT (prin comunităţile SuntParinte.ro şi Didactic.ro) “Învăţământul gratuit costă! Cercetare cu privire la „costurile ascunse” din educaţie”, părinţii sunt nevoiţi să aloce anual, în medie, suma de 1.490 lei pentru şcolarizarea copiilor
Potrivit cercetării efectuate de Salvaţi Copiii România în perioada martie-iunie 2010, suma anuală pentru susţinerea unui copil la şcoală este mai mare în mediul urban – 1.572 lei – faţă de mediul rural – 1.372 lei. Având în vedere că multe familii au mai mult de un copil, efortul financiar suportat de părinţi pentru educaţia tuturor copiilor lor de vârstă şcolară ajunge în medie la 1.954 lei anual. Analiza datelor indică disparităţi suplimentare între mediul rural şi urban: costul meditaţiilor este de aproape trei ori mai mare în cazul copiilor din mediul urban care apelează la acest serviciu, în timp ce costul transportului pentru copiii din rural îl depăşeşte cu mai mult de o dată şi jumătate pe al celor din urban. Totodată, rechizitele, uniforma şi echipamentul pentru sport, paza şcolii, fondul clasei şi evenimentele/serbările sunt resimţite ca fiind mai scumpe de părinţii din mediul urban.
“Garantarea accesului gratuit şi nediscriminatoriu la educaţie al tuturor copiilor este un imperativ pentru care trebuie să ne mobilizăm cu toţii – societatea civilă, autorităţile decizionale, părinţii, cadrele didactice- pentru că de şcoală depinde şansa la viitor a acestor copii. Faptul că şcoala costă bani, de la rechizite, manuale, ţinută obligatorie până la transport şi taxe de înscriere la concursuri şcolare, îi descurajează pe părinţii din mediile defavorizate care aleg, astfel, să nu îşi mai trimită copiii la şcoală. Mai ales acum, când criza economică globală a agravat supravieţuirea socială a multor familii, abandonul şcolar va lua proporţii alarmante, dacă nu suntem în stare să susţinem, la nivel de politici publice, educaţia copiilor noştri”, aveertizează Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului atrăgea atenţia, în anul 2009, că educaţia gratuită din România ascunde o serie de costuri indirecte suportate de părinţi şi cerea Guvernului să adopte măsuri pentru ca învăţământul obligatoriu să fie cu adevărat gratuit pentru toţi copiii, prin eliminarea „costurilor ascunse”.
“Prietenul meu, Daniel, nu se poate duce la şcoală pentru că părinţii lui nu îşi permit! L-am ajutat cu ce am putut, dar încă nu este de ajuns. Eu cred că este nedrept ca acei copii care nu îşi permit să înveţe să nu aibă o educaţie. Aş vrea să existe o lege, ca toţi copiii să aibă dreptul la o educaţie”, ne scrie Andreea, clasa a III-a, Şcoala nr. 120 “Mărţişor”, Bucureşti.
“Am dori să vă spunem în această scrisoare despre situaţia copiilor din oraşul Flămânzi: despre situaţia lor şcolară şi despre situaţia lor financiară. Fiindcă mulţi au renunţat la şcoală pentru că nu au posibilităţi (…). Unii nu au destui bani pentru a-şi cumpăra haine, încălţăminte, rechizite şi multe altele. Există un băiat pe nume C.F, care nu merge la şcoală.
El este învăţat de mic cu munca. Nu are o educaţie fiindcă părinţii nu sunt cum trebuie şi este nevoit să se ducă la lucru cu tatăl lui, ca să câştige bani.(…)”, povestesc Alexandra A, Marian R şi Andrei V., elevi în clasa a IV-ala Şcoala nr. 1 din Flămânzi, Botoşani.
Peste 43% din părinţii care au participat la cercetarea efectuată de Salvaţi Copiii România au declarat că fondul clasei este o contribuţie obligatorie în şcolile în care învaţă copiii lor. Doar 11,5% dintre părinţii respondenţi primesc chitanţă atunci când achită fondul clasei, iar 19,4% afirmă că nu plătesc acest fond. Răspunsurile cadrelor didactice diferă cu mult de cele ale părinţilor, doar 9,5% declarând că fondul clasei este obligatoriu în şcoala la care predau. În cazul fondului clasei, 13% dintre profesori afirmă că părinţii primesc chitanţă. Alte situaţii descrise de profesori sunt: „părinţii contribuie cu materiale didactice sau produse de papetărie”, „comitetul de părinţi strânge banii şi tot el justifică cheltuielile făcute” sau „nu se oferă chitanţă, însă se justifică prin bonuri de casă / facturi sumele cheltuite”.
Conform opiniei părinţilor, destinaţia fondului clasei este achiziţionarea de produse de papetărie şi birotică (41%), materiale didactice, reviste, culegeri (18%), renovarea clasei (12%), în timp ce 10% dintre părinţi afirmă că nu au date despre destinaţia acestor sume. Similar, cadrele didactice afirmă că fondul clasei este utilizat în special pentru produsele de papetărie şi birotică (42%), produse pentru întreţinerea clasei (28%), materiale didactice (15%) şi amenajarea clasei sau a şcolii (5%).
Cei mai mulţi dintre părinţi indică faptul că lor le revine responsabilitatea de a colecta banii (peste 52%), de a efectua cheltuielile (aproape 49%) şi de a raporta modul de utilizare a fondului clasei (42%). Deşi mulţi dintre părinţi (40,6%) precizează că ei sunt cei care decid destinaţia banilor, vedem tot din răspunsurile lor ca acest rol revine în special şcolii – prin învăţător/ diriginte (aproape 33%) şi alte cadre didactice (11,7%).
În timp ce mai mult de jumătate dintre părinţi afirmă că nu sunt consultaţi niciodată cu privire la destinaţia banilor din fondul şcolii ori că acest lucru se întâmplă rar sau foarte rar, 38% afirmă ca această consultare are lor în majoritatea cazurilor sau întotdeauna. Dintre aceştia din urmă, majoritatea indică şedinţele cu părinţii (70%) ca moment al consultării. Alte mijloace de consultare subliniate de părinţi sunt: telefonic (7%) sau prin intermediul comitetului de părinţi (4%). Raportarea modului în care este utilizat fondul şcolii este făcută în principal verbal, 35% dintre părinţi afirmând acest lucru. Alte modalităţi identificate sunt: „prin intermediul elevilor” (2%) şi „cu documente justificative” (3%). Pe de altă parte, 66% dintre cadrele didactice afirmă că părinţii sunt consultaţi întotdeauna sau în majoritatea cazurilor în vederea stabilirii destinaţiei fondurilor şcolii.
Studiul efectuat de Salvaţi Copiii România relevă şi un aspect încurajator: aproximativ trei sferturi dintre părinţii incluşi în eşantion au declarat că nu le-au fost solicitaţi bani sau cadouri de către şcoală pentru înscrierea copiilor, protocoale, promovarea de examene sau acordarea de note. Cu toate acestea, 20,2-22,5% dintre părinţi au ales să nu răspundă la această întrebare ori să declare că nu ştiu.
România este statul care alocă cea mai mică sumă per elev din toată Uniunea Europeană: costul unitar anual global pe elev/student în România a fost de 1,5 mii euro în 2006, an în care media europeana se situa la 5,7 mii euro. Aşadar, valoarea înregistrată în ţara noastră este mai mică decât cea din Bulgaria (2,1 mii), aflându-se la o distanţă considerabilă de ţări precum Franţa (6,7 mii), Italia (6,8 mii), Spania (7,1 mii), Suedia (7,4 mii), Belgia (7,5 mii), Danemarca (8,3 mii) ori Luxemburg (14 mii) . Comparând costurile identificate de cercetarea cantitativă şi costul per elev alocat de autorităţi din bani publici reiese că, exceptând plata personalului din învăţământ, pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de educaţia unui copil, părinţii sunt nevoiţi să aloce încă o dată şi jumătate suma alocată de statul român acelui copil.
Salvaţi Copiii promovează de 20 ani drepturile copilului, în acord cu principiile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
În această perioadă 500.000 de copii au fost incluşi în programe educative, de protecţie şi asistenţă medico-socială, de stimulare a participării lor în acţiuni de promovare şi recunoaştere a drepturilor lor. Este membră a Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări. Salvaţi Copiii România este implicată în diferite proiecte de educaţie, protecţie socială şi advocacy pentru copiii din familii sărace, copiii victimă a violenţei, copiii victime ale exploatării prin muncă, copiii străzii, copiii refugiaţi, copiii din comunităţile dezavantajate, copiii cu dizabilităţi etc., lucrând cu copiii şi familiile acestora pentru îmbunătăţirea vieţii lor de zi cu zi şi crearea unor planuri de viitor. Salvaţi Copiii îşi utilizează experienţa globală pentru a obţine din partea organismelor guvernamentale decizii şi iniţiative de pe urma cărora să beneficieze toţi copiii. Este asociaţie de utilitate publică.