Dozele mari de cofeină pot împiedica dezvoltarea sclerozei în plăci, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences şi preluat de AFP.
Cercetătorii au descoperit că şoarecii care au consumat zilnic echivalentul a şase ceşti de cafea nu au dezvoltat echivalentul sclerozei în plăci umane.
Cofeina împiedică adenozina – o moleculă care face parte dintre cei patru compuşi de bază ai ADN-ului – să se lege de un captator.
Adenozina, o moleculă comună în corpul uman, joacă un rol cheie în biochimia somnuluii, a treziri şi a transferului de energie.
Dacă adenozina nu se poate lega de acest captator, acest lucru împiedică anumite globule albe să joace un rol central în răspunsurile imunitare din corp. Ea nu poate atinge sistemul nervos central pentru a declanşa o serie de reacţii care duc la encefalomielita autoimună experimentală, maladia animală echivalentă sclerozei în plăci.
Descoperirea, realizată de specialiştii de la Fundaţia de cercetări medicale din Oklahoma, este foarte importantă pentru maladiile autoimune, precum lupus sau reumatism articular, în care sistemul imunitar atacă celulele organismului.
Cercetătorii studiază în prezent o modalitate de a aplica descoperirea pentru a obţine o bună metodă de prevenire a sclerozei în plăci.
Următoarea etapă este de a analiza această asociere în cazul oamenilor.
Scleroza în plăci este o maladie a sistemului nervos central care provoacă demielinizarea creierului şi a măduvei coloanei vertebrale şi formarea de plăci de scleroză care duc mai ales la paraplegie spasmodică.
Studiul a fost realizat în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Cornell (New York) şi Universitatea din Turku, Finlanda.
Sursa: www.monitorulsv.ro