Cel mai mare festival de film documentar din România a găzduit premiera absolută a filmului .
Unul dintre cele mai de succes evenimente ale prestigiosului Astra Film Festival 2021 de la Sibiu. Rezumat în 60 de mărturii din Austria şi România al uneia dintre cele mai neaşteptate şi dificile perioade ale istoriei recente, documentarul #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu şi produs de Forumul Cultural Austriac, a fost prezentat în premieră absolută în competiţia românească a festivalului. Filmul s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea spectatorilor, numărându-se printre producţiile cu cele mai bune vânzări de bilete ale festivalului. La ediţia 2021, Forumul Cultural Austriac a fost singurul institut cultural străin partener al acestui select eveniment internaţional specializat, cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai importante din Europa.
Mizele filmului #newTogether, care pune în dialog artişti din ambele ţări şi incită la reflecţie despre evoluţia societăţilor în perioade de criză, au fost dezbătut îndelung de către public cu reprezentanţii proiectului prezenţi la premieră, personalităţi de primă mărime ale teatrului şi filmului din Austria şi din România. Alături de Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac, în generosul spaţiu de proiecţie în aer liber din Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, s-au aflat regizoarea Carmen Lidia Vidu, editoarea şi animatoarea Cristina Baciu, actriţa şi regizoarea Alina Şerban, regizoarea Leta Popescu, actriţa Boldizsár Emőke, actorul Christoph Krutzler.
„Într-o radiografie emoționantă a recluziunii primelor luni din pandemie, vedem în #newTogether cum 60 de artiști independenți încearcă să articuleze un discurs distinct de cel politic sau medical despre confruntarea lor cu incertitudinea, cu izolarea, cu frica, propunând moduri de a rezista și de a depăși criza sanitară globală. Un discurs concurent cu cel oficial, despre un nou mod de a fi împreună, despre depășirea barierelor și a limbii de lemn. O meditație despre limitele artei în confruntare cu violența vieții”, a explicat invitatul de onoare al evenimentului, prof. univ. dr. Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor si specialist al sectorului artistic independent, fost ambasador şi ministru al Culturii.
„#newTogether este despre upgrade-ul pe care alegem sau nu să-l facem în viețile noastre. Eu le mulțumesc tuturor celor care apar în film. Pentru mine e un discurs intelectual de care am mare nevoie în cinema”, a adăugat Carmen Lidia Vidu, realizatoarea acestui film de sinteză al experimentului video realizat de Forumul Cultural Austriac în perioada de carantină din martie-mai 2020.
„#newTogether este un film necesar, un document pentru anii ce vin, pentru că nu avem voie să uităm că această pandemie, ca şi urgenţa climatică, tema principală a AFF2021, reclamă soluţii şi ajustări concrete ale noastre, ale tuturor. AFF este încântat că a găzduit această premieră mondială, după prezentarea în exclusivitate, în 2020, a primului fragment „work in progress” al documentarului. Consider că festivalul nostru va fi una dintre platformele de dezbatere substanţială şi de încercare tocmai a acestor soluţii pentru comunităţile viitorului, pe care românii, austriecii, europenii în general, le vor gândi, graţie acestei prime colaborări strânse cu Forumul Cultural Austriac”, a precizat Dumitru Budrala, directorul AFF.
Într-adevăr, „calitatea, dinamismul, creativitatea dialogului de la premiera de la Sibiu sunt exact cele pe care le aşteptăm în întregul program de cooperare #newTogether între Austria şi România, care se va desfăşura până în 2023, în felurite domenii de activitate. Parteneriatul cu AFF a fixat ştacheta foarte sus”, a explicat şi Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac Bucureşti.
Documentarul #newTogether îşi începe acum turneul prin ţară, următoarele proiecţii din septembrie, având loc dupa cum urmează:
- Braşov – 18 septembrie, ora 20.00, Centrul Cultural Reduta, în cadrul festivalului One World Romania la Braşov (proiecţie urmată de o discuţie cu scriitoarea Elena Vlădăreanu şi autoarea dramatică Elise Wilk).
- Braşov – 26 septembrie, ora 19.00, Centrul Cultural Reduta, în cadrul „Zilelor filmului românesc la Centrul Cultural Reduta” (proiecţie urmată de o discuţie cu regizoarea Carmen Lidia Vidu, editoarea Cristina Baciu, actorul István Teglás; invitată de onoare – criticul de teatru Marina Constantinescu).
- Bucureşti – 30 septembrie, ora 19.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul KineDok (proiecţie urmată de o discuţie cu publicul; invitaţii vor fi anunţaţi ulterior).
#newTogether – gânduri despre un nou Împreună / visions for a new Together
Film documentar produs de Forumul Cultural Austriac Bucureşti
Concept – Thomas Kloiber / Andrei Popov
Regia – Carmen-Lidia Vidu
Editor/Animaţie/Sunet – Cristina Baciu
Un documentar interesant, multumesc pentru informatie!