Cum e sa fii mama?

Psihologii din cadrul CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie deruleaza in aceasta toamna proiectul “Cum e sa fii mama?”
Proiectul abordeaza tematica relatiei cu copilul in perioada imediat urmatoare nasterii si in copilaria mica. Experienta terapeutica arata ca momentul in care o femeie devine mama este incarcat de sentimente, adesea contrare, trairi afective intense, amintiri ale evenimentelor din propria copilarie, indoieli si foarte multe intrebari.

Mamele sunt ingrijorate, speriate, tulburate de fiecare comportament sau reactie a copilului lor atunci cand simt ca ceva “nu e in regula”. Fie ca este vorba despre alimentatie, somn sau joc, despre limbaj sau plans, despre un copil care refuza, care nu comunica, despre diferite intamplari, evenimente, situatii dificile prin care familia trece, mamele sunt primele care simt ca se intampla ceva cu copilul lor.
Ele au nevoie de ajutor si imediat dupa nastere sau in primele luni de viata ale bebelusului si in urmatoarele perioade pe care cel mic le parcurge.
Solicitarile terapeutice se constituie dintr-o multime de intrebari despre dezvoltarea fizica si psihologica a copilului, despre relatia mama-copil si despre ele-insele ca femei si ca mame .
De asemenea sunt foarte importante comparatiile pe care tanara mama le face intre copilul ei si alti copii, intre copilul ei si ea insasi cand era mica, intre ea ca mama si propria ei mama sau alte femei.
O parte dintre aceste ganduri, intrebari si framantari sunt constiente, de altele insa nu ajungem sa ne dam seama. Dintre cele mai intalnite stari resimtite de mame sunt teama, disperarea, tristetea fara a sti cu exactitate cauza. Apare astfel impresia ca nu sunt “mame bune”, se invinovatesc excesiv, devin perfectioniste, nemultumite din orice, ajung sa ceara copilului mai mult decat poate, sa-l certe si sa-l pedepseasca cand nu e cazul sau, dimpotriva, sa fie prea indulgente.
Pentru a gasi o solutie pentru fiecare situatie problematica, mamele se bazeaza fie pe sfaturile rudelor, fie pe carti, reviste, site-uri, fie pe propria intuitie. Altele aleg varianta de a cauta si comunica cu alte mamici aflate in situatii asemanatoare. De multe ori, mama reuseste sa primeasca ajutor si gaseste o cale de iesire din impas. Alteori, problema nu-si gaseste rezolvare, ba chiar se agraveaza.
Iata principalele situatii cu impact psihologic care pot aparea:
• stări depresive, anxioase, temeri nejustificate şi chiar fobii ce apar dupa nastere.
• sentimentul inutilităţii, tind să-şi supraprotejeze bebeluşul sau se simt vinovate că nu se descurcă aşa cum “trebuie”.
• Sentimentul de a fi depasite de situatie, incapabile să facă faţă, să-şi îngrijească bine copilul, mai ales dupa nasterea primului copil
• plânsul şi disperarea, oboseala şi starea de tensiune, orice mică problemă poate lua proporţiile unei catastrofe
Cele mai frecvente cauze pentru care mamele cer ajutor pentru copilul sunt:
– probleme de alimentaÅ£ie ÅŸi somn
– hiperactivitate, agitaÅ£ie sau lentoare
– întârziere psiho-motorie
– dificultăţi de adaptare, de comunicare ÅŸi relaÅ£ionare,
– probleme de limbaj
– agresivitate sau auto-agresivitate.
In general, mamele ajung la psiholog cand simt ca “ceva nu este in regula” cu copilul lor din punct de vedere al dezvoltarii psihice, cand exista probleme de comunicare cu copilul sau in familie, cand medicul le recomanda consiliere psihologica sau psihoterapie in legatura cu o problema a copilului lor, cand ele insele se simt deprimate, stresate, cand par sa se afle intr-un “cerc vicios”, intr-o situatie incerta, ambigua, lipsita de perspective, cand relatia cu partenerul este dificila si mama se simte coplesita, lipsita de sprijin, neinteleasa.

CPAP propune incepand cu luna octombrie un grup de suport pentru mame cu copii mici. In cadrul grupului, se urmareste:
• Exprimarea în cuvinte a propriilor temeri, dorinţe, planuri, speranţe legate de ce înseamna a fi mamă, legate de propriul copil şi de modul în care mama îl percepe şi îl simte;
• Amintirea propriilor trăiri şi nevoi din copilărie;
• Apropierea de starea bebeluşului şi a copilului mic, si invatarea intelegerii si descufrarii sensului reacţiilor lui;
• Renunţarea la idei preconcepute în privinţa creşterii copiilor, la tiparele folosite în educaţie;
• Descoperirea de noi modalităţi de comunicare şi relaţionare cu propriul copil şi cu ceilalţi membrii ai familiei.