Ciprian se interneaza in cadrul sectiei de Oncologie a Spitalului de Urgenta pentru Copii, M.S.Curie din Bucuresti, in luna iulie 2009.
Este greu, cu totii trecem astazi prin momente dificile, e posibil sa ne fie mai greu sau mai bine in viitor…
Inca mai cred cu tarie ca trebuie sa gasim si pentru Ciprian o solutie…si trebuie, mai cu seama sa il sustinem in aceasta cumpana a vietii. Contul in care puteti depune ajutorul dvs., pentru salvarea acestei vieti, este deschis pe numele Mitrofan Lica (0722.257.405.).
lei: RO16BTRLO1801201189428XX
valuta: RO62BTRLO1804201189428XX
lire:RO11BTRLO1807201189428XX
Este diagnosticat cu GANGLIONEUROBLASTOM ABDOMINAL (III), SUPRARENAL DREPT (operat ulterior). Se incepe tratamentul citostatic, care dureaza pana in luna mai 2010.
La evaluarea finala nu se constata nici o ameliorare a bolii, ci dimpotriva cresterea numarului de ganglioni cu 20 de procente.
Pe data de 21 mai 2010, merge acasa, deoarece, situatia sa, si gravitatea bolii depasesc posibilitatile medicinii conventionale. Toata lumea asteapta vesti, rezultate si multa mila, de sus sau de la oameni….
Se incepe in luna iunie 2010, inca o cura de citostatic pentru a tine boala sub control dar sansele de vindecare sunt mici.
Familia, distrusa in fata acestui diagnostic fatal, si neputincioasa din toate punctele de vedere, incearca sa intrevada solutii in afara tarii noastre. Franta, Austria, Germania, chimioterapie sau orice alte metode de tratament, toate reprezinta mici farame de speranta pentru prelungirea vietii copilului lor.
Ciprian este unul dintre exemplele de “copii mari” pe care le intalnesti rar in drumul tau. Doar privindu-l iti dai brusc seama ca viata, lumea si existenta inseamna „mai mult”. Ochii lui marturisesc lucruri la care numai inimile curate au acces. Simpla sa prezenta te face sa taci putin, si sa gandesti inca odata ceea ce vrei sa spui/sa faci cand ii esti alaturi. La numai 13 ani, intelepciunea sa, te lasa fara cuvinte; teologie, filosofie, muzica, computer, politica si mai tot ceea ce discuta oamenii mari, toate pot fi abordate lejer cu Ciprian.
Rar am mai intalnit un copil in fata caruia sa ma simt atat de mica si lipsita de credinta.
Dar, mai ales plina de frica in tot ceea ce reprezinta viata si semnificatiile sale.
In fata unui astfel de diagnostic, nu stii niciodata cum trebuie sa te pozitionezi, fie ca esti tu cel diagnosticat, fie ca cineva apropiat risca sa piara…
Ce si cum trebuie sa faci…faci totul??? sau lipsit de resurse, informatii, luciditate, ajungi sa gresesti.…!?!
Cred totusi, ca cel mai greu rol este sa fii parinte si sa privesti in ochii unui copil caruia trebuie sa ii marturisesti marea ta neputinta in a-l ajuta. …