Scrisoare deschisa
Domnule Ministru al Sanatatii,
Numele meu este Andreea Marin Banica. Nu sunt un medic, nu lucrez in sistemul medical , desi m-am aflat de multe ori in spitalele romanesti, fie ca pacient, fie alaturi de patul de spital al unui om drag, si mi s-a intamplat sa plec acasa cu vesti bune, dar si cu pierderi pentru totdeauna.
M-am aflat de 5 ori pe masa de operatie, si in situatii de urgenta, cand mi s-a spus ca nu mai pot amana, pentru ca altfel ziua de maine nu va mai exista pentru mine.
Chiar si asa , fiecare dintre aceste interventii chirurgicale pe care le-am suportat doar in spitale de stat din Romania, nu in clinici private, a avut un final pozitiv pentru mine, iar astazi sunt sanatoasa, am devenit mama si port in memoria mea afectiva chipuri de medici sau asistente medicale carora le voi fi recunoscatoare o viata.
Grija de care am avut parte nu a avut drept fundament faptul ca eram o persoana cunoscuta, pentru ca primele interventii au avut loc demult, cand eram la inceput de drum, ci am avut parte de daruirea unor oameni indragostiti de meseria lor, in pofida salariilor mici, a lipsurilor materiale din spitalul lor sau a programului draconic de munca, sub presiunea ideii ca orice greseala ii poate costa pierderea unei vieti omenesti .
Din pacate, insa, intr-o Romanie din care nu-mi doresc sa plec, in care visez sa-mi cresc copiii si nepotii cat mai sanatos si sigur, m-am lovit in ultimii 15 ani de atat de multe situatii dureroase, de-atata indolenta, absurd, nepricepere si nepasare intr-un domeniu in care singurul crez ar trebui sa fie lupta pentru viata, incat povestile mele personale de mai sus par desprinse dintr-o alta realitate.
“Ai avut noroc, atata tot”, asta e replica pe care o aud adesea cand intru in contact cu boala, cu suferinta, cu deznadejdea. Sunt informatician de profesie, dar o intamplare mi-a schimbat drumul in viata si am ajuns sa lucrez intr-un cu totul alt domeniu, am avut sansa sa conduc o echipa care a facut mii de investigatii bine argumentate pe teme medicale timp de aproape un deceniu, am ajuns astfel sa gestionez o baza de date impresionanta de cazuri medicale din Romania, sa cream punti intre forte din tara si de peste hotare spre a salva multe vieti, cunoscand astfel indeaproape bilele albe, dar si pe cele negre ale sistemului medical romanesc.
Cand am devenit mama, mi-am reorganizat prioritatile, am construit o fundatie, Pretuieste Viata, care a continuat munca mea si a echipei mele din anii din urma, iar blogul meu ( andreeamarinbanica.acasa.ro ), construit ca o modalitate de comunicare alternative cu romani de pretutindeni a devenit, fara a fi aceasta intentia mea, un blog in care 90% dintre mesaje sunt grave cazuri umanitare.
Mi-e dat, asadar, de 15 ani, sa simt o durere ce nu e a mea ca si cum as fi intr-o nesfarsita interventie fara anestezie pe cord deschis. Educata sa nu incurajez polemica, sa imbratisez discretia, simt nevoia astazi sa zbier fara menajamente, aruncand in fata toate frustrarile pe care le-am adunat cunoscand realitatea atator oameni , dar si pe a celor ce stau cu bratele incrucisate in fata alegerii ce le sta in putere pentru binele altora, alegerea “viata sau moarte?”.
Multi dintre acestia sunt si astazi functionari in subordinea Dumneavoastra. Fireste ca in fiecare loc sunt oameni si oameni, dar coplesitor de multe istorii reale pe care le-am cunoscut nemijlocit ma determina astazi sa va scriu si sa va cer imperativ sa faceti o schimbare profunda.
Si pentru ca trebuie sa existe un inceput in toate, eu va spun ca exista un punct nevralgic ce nu mai sufera amanare. De cateva luni, am intalnit doi oameni ca si mine, care lupta cu armele lor – argumente, legi, munca voluntara – pentru a-i ajuta pe romanii a caror sansa de vindecare in timp util la ei acasa este nula, indrumandu-i pe drumul intocmirii unor dosare care le pot reda speranta la viata.
Au infiintat asociatia “Salveaza Vieti” si asta si fac de o buna bucata de vreme, salveaza vieti aflate la limita. Cu o vointa extraordinara, cu un efort pe masura in fata piedicilor sistemului.
Romani ce au nevoie urgenta de un transplant, copii, tineri sau varstnici cu tumori cerebrale, leucemie sau alte boli grave galopante, oameni care nu pot beneficia de tratament in Romania si care nu stiu ca exista acel Ordin 50/2004 care le permite sa obtina bani de la stat pentru operatii in clinici din strainatate, desi e dreptul lor, dreptul la ultima farama de viata.
De ce nu se stie de un asemenea ordin vital, asa cum nu se cunostea mai nimic odinioara despre formularul E112? De ce un Ordin al Ministrului Sanatatii intocmit pentru a salva vieti exista astazi intr-o forma care, in atatea cazuri, din pricina birocratiei, a lipsei impunerii de termene de rezolvare precise, a lipsei de pricepere si vointa din partea multor functionari din Directiile de Sanatate Publica si din Minister, devine un Ordin al mortii?
Am inteles ca nu pot sta pe margine. Ca trebuie sa merg pana departe pentru a schimba o lege prost intocmita, care trimite oamenii la moarte. Ca trebuie apoi sa facem cunoscuta aceasta noua lege.
Solicitam Ministerului Sanatatii:
1. modificarea Ordinului 50/2004, ce ar trebui sa trimita pacienti la tratament si la vindecare in strainatate, in situatia incapacitatii sistemului medical romanesc de a le oferi solutii in tara lor.
Vrem un pachet legislativ care sa contina termene precise pentru rezolvarea prioritara a acestor dosare si sanctiuni severe pentru nerespectarea lor.
Pentru ca Moartea este implacabila si are termene precise!
2. Transparenta acestei proceduri – punerea ei pe site ul Ministerului Sanatatii astfel incat orice om nefericit care ajunge in aceasta situatie sa stie exact ce pasi sa urmeze.
Cerem:
1. termene precise pentru fiecare pas pe care dosarul trebuie sa il urmeze.
Aceste termene lipsesc cu desavarsire in ordinul in vigoare.
2. sanctiuni clare pentru nerespectarea termenelor. Nu exista asemenea sanctiuni in prezent, nimeni nu raspunde pentru intarzieri care pe pacienti ii costa viata. Daca esti bolnav de leucemie, cum e posibil sa ti se aprobe dosarul dupa 2 ani de la depunere?!?
3. facilitati care sa usureze drumul acestor dosare:
– posibilitatea ca pacientul sa corespondeze cu clinicile desemnate de Comisia Medicala ajutand rapiditatea demersului, si nu neaparat doar functionarii Directiei de Sanatate Publica sa poata face acest lucru, pentru ca ei intarzie mult dosarele – nu cunosc limbi straine, refuza sa verifice prin telefon de ce ofertele intarzie, nu stiu cu totii sa foloseasca corespondenta prin email si utilizeaza doar faxul, nu verifica autenticitatea la zi a unor contacte mai vechi etc
– negocieri ale Ministerului Sanatatii cu clinici de specialitate din strainatate pentru a obtine oferte de pret mai mici si pentru a primi raspuns rapid la solicitarea de trimitere a pacientilor in strainatate
– baza de date cu clinici care sa se afle la Minister (comisiile medicale nu stiu intotdeauna 3 clinici pe care sa le recomande pacientului si asta inseamna pierdere de timp, iar timpul este vital pentru cei cu boli galopante)
– introducerea unui formular clar pentru cererile de oferta catre clinicile din strainatate, astfel incat sa existe oferte unitare de la clinici din afara, pentru a nu se compara mere cu pere (unele clinici comunica doar pretul interventiei, altele includ si pretul tratamentelor pre sau post operatorii etc)
– singurul criteriu de prioritizare a dosarelor trebuie sa ramana “urgenta medicala” si nu, de pilda, gradul de reinsertie sociala; cu totii avem dreptul la viata, indiferent de potentialul nostru in campul muncii.
As vrea sa ne fiti alaturi pentru ca sunt bani publici (banii nostri) irositi, pacienti morti, functionari romani nesanctionati pentru omor din culpa. Sunt bani publici alocati prea tarziu, pacientii pleaca la tratament cand sanselor lor sunt deja 0.
Pacienti morti in ziua aprobarii dosarelor, pentru ca moartea nu asteapta cuminte la rand, nu asteapta ca dosarele sa treaca prin multimea de birouri, comisii si aprobari.
Sunt functionari care iti raspund cu nonsalanta: “nu ma pot pune in locul mamei unui copil din simplul motiv ca eu nu sunt mama”. Functionari care trimit dosare in limba romana la clinici in strainatate, nu primesc raspuns, nici nu verifica de ce si apoi te intreaba mirati: “Pai limba romana nu a devenit, de cand am intrat in UE, limba de circulatie internationala?!?”.
Functionari care 5 zile la rand nu gasesc un sofer sa trimita dosarul din Directia de Sanatate Publica Bucuresti la Minister, care pastreaza in sertarele lor 2 ani un dosar pentru ca nu stiu sa vorbeasca o limba straina, nu stiu sa foloseasca internetul.
Exista si oameni buni, fireste, pentru ca ei ne-au ajutat sa salvam, nu doar sa pierdem vieti pana acum, dar in Ministerul Dumneavoastra nu ar trebui sa aiba loc decat astfel de oameni, instruiti in spiritul luptei pentru viata.
In cazul celor cu leucemii, tumori cerebrale sau alte forme galopante de cancer fiecare zi conteaza.
Nu putem astepta rabdatori ca oamenii sa moara. “Please help me to save other Romanians” este apelul unui medic din strainatate care a vazut prea multi pacienti romani murind in tara lui, din cauza ca au ajuns prea tarziu dupa demersurile interminabile din Romania .
Asta va cer si eu: sa salvam Romani, copii, tineri, adulti, batrani, oameni carora boala ar trebui sa le fie singura povara.
Nu mai au forta sa duca in spate si lupta cu sistemul, lupta cu legile strambe. Va cer o modificare reala, nu simplista, precum cea recenta, a Ordinului 50/2004 si va atasez propunerea noastra de modificare, dupa multe analize si suflet si daruire din partea noastra si a specialistilor care ni s-au alaturat benevol in acest demers.
Va rog insistent sa ne acordati, dupa data de 1 septembrie, o audienta cu Dumneavoastra si echipa pe care o considerati necesara, in care va putem oferi informatii, sprijin, bunavointa si cunostintele noastre capatate in timp , in dorinta de a schimba o lege care sta in mana Dumneavoastra si care, zi de zi, iroseste bani si, mai trist, iroseste vieti.
Cu consideratie,
Andreea Marin Banica
Sursa www.vedeta.ro