Adevărul despre vaccinul contra cancerului de col uterin

 

Prof. Vasile AndriÅ£oiu ÅŸi dr. Călin AndriÅ£oiu, tată ÅŸi fiu uniÅ£i de aceeaÅŸi pasiune – apiterapia. Prof. Vasile AndriÅ£oiu locuieÅŸte în Tg. Jiu ÅŸi îşi desfăşoară activitatea de terapie ÅŸi cercetare la cabinetul “Apiregya Imunostim” (tel. 0253/212104, 0745529646), iar dr. Călin AndriÅ£oiu este absolvent al Facultăţii de Medicină “Vasile GoldiÅŸ” din Arad, acum doctorand în ÅŸtiinÅ£e medicale la Universitatea de Medicină ÅŸi Farmacie “Gr.T.Popa” din IaÅŸi. Ambii sînt lectori ai AsociaÅ£iei NaÅ£ionale pentru Terapii Complementare din România (ANATECOR), dr. Călin AndriÅ£oiu fiind ÅŸi vicepreÅŸedinte al acestei asociaÅ£ii ce uneÅŸte foarte mulÅ£i specialiÅŸti în terapii alternative din Å£ară ÅŸi străinătate.

 

– Domnule prof. Vasile AndriÅ£oiu, campania de vaccinare a fetiÅ£elor de clasa a patra, pentru imunizare faţă de o ipotetică infectare cu patru dintre cele circa 100 de tulpini ale Human Papilloma Virus – 6, 11, 16, 18 -, a început oarecum prin surprindere ÅŸi s-a încheiat cu un rezultat previzibil: eÅŸecul total. Din circa 110 000 de fetiÅ£e au fost vaccinate numai vreo 2600 (evident, cu acordul părinÅ£ilor). Care credeÅ£i că este cauza acestui eÅŸec ÅŸi cum de s-a ajuns în această situaÅ£ie?

 

– Presiunea psihologică exercitată asupra familiilor a fost imensă, năucitoare: să fie de acord cu un vaccin despre ale cărui efecte pe termen scurt s-au aflat repede destule rele, fără a se ÅŸti nimic despre urmările sale pe termen mediu sau lung ori, dimpotrivă, să-ÅŸi asume răspunderea refuzului vaccinării. Dar cîte familii puteau hotărî în cunoÅŸtinţă de cauză privind raportul risc-beneficiu, Å£inînd cont de faptul că acest vaccin pune multe semne de întrebare ÅŸi specialiÅŸtilor – virusologi, citologi, imunologi, oncologi, geneticieni – ca să nu enumerăm decît cîteva din calificările înalte din domeniu. S-a întîmplat ceea ce se întîmplă obiÅŸnuit în situaÅ£ii limită: majoritatea părinÅ£ilor “au tras cu ochiul” la ceea ce au făcut familiile de intelectuali, care, dacă erau ÅŸi medici, exemplul lor era cu atît mai de urmat. Cum nici aceÅŸtia nu aveau o imagine clară asupra efectelor vaccinului, pe care nici producătorii acestuia nu le cunosc (raportul privind efectele, dar numai pe termen mediu, urmînd să apară în septembrie 2009), au refuzat să le fie vaccinate fetiÅ£ele. Au luat decizia cu sufletul îndoit de ceea ce li s-ar putea întîmpla rău, în viitor, în oricare din ambele situaÅ£ii: vaccinate ori nevaccinate! A contat ÅŸi sentimentul că această generaÅ£ie de fetiÅ£e ar putea sluji ÅŸi de cobai (n.r. – aÅŸa se numesc cei pe care se experimentează un medicament/vaccin nou, insuficient testat)…

 

 

 

– CredeÅ£i că la această hotărîre a contribuit ÅŸi vehicularea ideii că acÅ£iunea grăbită de vaccinare ar fi ÅŸi rezultatul de intenÅ£ie al unor amatori de comisioane grase, comisioane care, ÅŸtim cu toÅ£ii, sînt o obiÅŸnuinţă în practica marilor companii producătoare de medicamente?

– Cu siguranţă! Ba mai mult, eu aÅŸ adăuga că “exemplele” de probitate morală ÅŸi “nestrămutată” grijă de a acÅ£iona numai în interesul naÅ£iunii oferite de o bună parte a clasei politice ÅŸi de către mulÅ£i dintre cei ce ocupă funcÅ£ii bine poziÅ£ionate în administraÅ£ie sînt atît de obiÅŸnuite, încît neîncrederea a crescut pe rădăcini vechi ÅŸi puternice. Aducerea cianurilor la RoÅŸia Montana ÅŸi drujbizarea lacomă ÅŸi sălbatică a pădurilor României sînt cele mai otrăvite daruri pe care aceÅŸti oameni, străini de cinste ÅŸi demnitate, le fac generaÅ£iilor viitoare. Dar aceasta este o problemă pe care nu o putem rezolva acum ÅŸi aici. Oricum, asumarea răspunderii unilateral, numai de către părinÅ£i, în condiÅ£iile în care producătorii vaccinului ÅŸi organizatorii vaccinării nu-ÅŸi asumă nici o răspundere, a întărit suspiciunea faţă de relele în faÅ£a cărora această generaÅ£ie de fetiÅ£e supusă vaccinării s-ar putea trezi fără nici o protecÅ£ie.

 

 

 

– HaideÅ£i să începem încă de pe acum ÅŸi să vorbim, pe înÅ£elesul oamenilor, despre acest virus al papillomei umane.

– Human papilloma virus-ul este cunoscut încă din antichitate. Face parte din familia papovavirusurilor cu ADN recombinant, cu aproximativ 100 de tulpini diferite, dintre care circa 45 pot determina afecÅ£iuni benigne ori pot fi detectate în leziunile maligne umane (circa 20 de tulpini sînt suspicionate a avea potenÅ£ial oncogen în diferite grade: înalt, mediu ÅŸi redus). Manifestarea benignă, cunoscută sub denumirile de nevi, veruci, vegetaÅ£ii veneriene, papiloame sau condiloame (Condiloma acuminata) poate să apară în zonele vulvei, vaginului, anusului, partea inferioară a coapselor ÅŸi chiar bucal ori pe căile respiratorii. Unele condiloame pot ajunge la dimensiuni ÅŸi forme care ilustrează denumirea populară de “creastă de cocoÅŸ”. Cînd au dimensiuni mici, condiloamele pot să dispară spontan, în perioade de timp mai lungi sau mai scurte, pentru ca la diferite intervale de timp să recidiveze în acelaÅŸi loc sau în alte zone. De multe ori însă acestea necesită intervenÅ£ia medicală: aplicaÅ£ii locale, electrocauterizare, crioterapie ÅŸi chiar chirurgie. Manifestările maligne (cancere de col uterin, vulvă, vagin, anus) apar numai la zeci de ani de la contactul infectant (se vorbeÅŸte de o minimă de 15 ÅŸi o maximă de 30 de ani) ÅŸi numai dacă acÅ£iunea tulpinilor este precedată ÅŸi însoÅ£ită de alÅ£i factori carcinogeni.

– Care este calea de infectare cu acest virus?

– Principala cale de infectare este cea sexuală (genitală, anală, orală). Infectarea se mai poate face ÅŸi prin contact cutanat, grataj (scărpinare), lenjeria persoanei infectate, materno-fetal, folosirea unor instrumente medicale insuficient sterilizate. InfecÅ£ia cu HPV apare la persoanele active sexual, femei ÅŸi bărbaÅ£i. Riscul infectării este sporit de: începerea vieÅ£ii sexuale la o vîrstă fragedă, promiscuitatea sexuală (parteneri sexuali multipli), un istoric de boli cu transmitere sexuală – Nisseria gonorheae, Chlamidya trachomatis, Ureaplasma urealyticum, Micoplasma hominis, Trichomonas vaginalis, Herpes simplex virus 2, Candida albicans, Hemophilus spp., Gardnerella vaginalis, Micoplasma genitalium Moluscum contagiosum, Citomegalovirus, HIV, virusul hepatitic B – ÅŸi, mai ales, de preexistenÅ£a unor cervicite (răni de col), a unor displazii locale cronicizate, care ÅŸi favorizează infectarea (cu HPV ÅŸi nu numai). Se apreciază că circa 50 la sută dintre adulÅ£ii activi sexual au făcut sau pot face o infecÅ£ie cu HPV. Se pare că, fără a induce ideea de diminuare a riscului, lucrurile nu stau chiar aÅŸa: o statistică din Spania arată că detectarea ADN-ului HPV s-a făcut la 15,8 la sută din prostituate ÅŸi, comparativ, numai la 1,8 la sută dintre celelalte femei active sexual. Aceste cifre ar putea indica adoptarea unui comportament sexual anume, altul decît cel uÅŸuratic, întîmplător sau/ÅŸi neprotejat (a se reÅ£ine că nici un mijloc de protecÅ£ie nu este 100 la sută sigur). Un studiu din SUA arată că dintre femeile infectate, 1,5 la sută au fost infectate cu tulpina 16, iar 0,8 la sută cu tulpina 18 (adică riscul prezentat de cele două tulpini ar fi de 2,3 la sută).

– Care este perioada de incubaÅ£ie a virusului?

– Această perioadă se poate extinde de la 2-3 săptămîni pînă la 8-9 luni ÅŸi chiar mai mult. Multiplicarea virală ÅŸi apariÅ£ia condiloamelor se poate produce la 3-6 luni de la infecÅ£ie, sau chiar mai tîrziu. ÃŽntre timp, simptomatologic, pot să apară: senzaÅ£ii de mîncărime, arsuri, scurgeri vaginale ÅŸi uretrale anormale, dureri la urinare. Sînt ÅŸi infecÅ£ii asimptomatice, fapt care măreÅŸte riscul transmiterii lor în necunoÅŸtinţă de cauză. Ca ÅŸi în cazurile infectării cu oricare alt virus, infectarea cu HPV este urmată de răspunsul imun al organismului, cu excepÅ£ia persoanelor imunodeprimate (care au imunosupresie) ÅŸi, adăugăm noi, în această categorie trebuie incluse ÅŸi persoanele cu boli autoimune. Dacă 50 la sută din persoanele active sexual ar putea face o infecÅ£ie HPV, prin intervenÅ£ia sistemului imun, înnăscut sau dobîndit, fără nici un altfel de tratament, virusul este neutralizat ÅŸi negativat în circa 90 la sută din cazuri. Numai circa 10 la sută dintre cei infectaÅ£i, adică aproximativ 5 persoane din 50 rămîn infectate ÅŸi nu neapărat cu cele două tulpini oncogene – 16 ÅŸi 18 – pentru că mai sînt încă aproximativ 18 astfel de tulpini; prin urmare, riscul infectării cu acestea scade de încă 9 ori. Dacă infectarea ar fi proporÅ£ională, atunci vorbim despre infecÅ£ia care se menÅ£ine la 2,5 femei ÅŸi 2,5 bărbaÅ£i, dar aceÅŸtia din urmă nu au cum să facă un cancer de col uterin. Deci riscul scade cu încă 50 la sută. Prospectul vaccinului flutură o cifră menită să impresioneze: “HPV tipurile 16 ÅŸi 18 sînt responsabile de aproximativ 70 la sută din cancerele de col”. 70 la sută din cît? Asta ar trebui ÅŸtiut. O statistică ne-ar putea ajuta.

 

 

 

– Acum, acest vaccin se face doar cu acordul părinÅ£ilor. Ar mai fi nevoie ÅŸi de altceva?

– Desigur! Este necesară o evaluare medicală atentă. Aceasta evaluare ar trebui să cuprindă: o hemoleucogramă cu ionogramă, un test de coagulare sanguină, o electroforeză a proteinelor serice (ar putea indica autoimunitate deja instalată sau o evoluÅ£ie în acest sens), un test alergologic (hipersensibilitate la substanÅ£ele din vaccin) ÅŸi, desigur, o anchetă familială privind eventualele boli familiale ereditare, inclusiv autoimune. O fişă medicală personală alcătuită de medicul de familie ar trebui să însoÅ£ească orice persoană care acceptă vaccinul. Despre aceste analize ÅŸi despre nevoia de precauÅ£ii medical justificate, îndeosebi în condiÅ£iile proliferării bolilor autoimune (congenitale ori dobîndite) ÅŸi nu numai, sînt atîtea de spus, încît minimele precauÅ£ii cerute de propunătorii vaccinului (alergia la componentele Silgard, o stare de febră ridicată, boli sanguine hemoragice, sistem imunitar slăbit printr-o malformaÅ£ie genetică sau infectare cu HIV), par a fi mai degrabă expresia intenÅ£iei de a fi vaccinate un număr cît mai mare de copile.

– Cui credeÅ£i că ar trebui interzisă vaccinarea?

– Vaccinarea trebuie interzisă persoanelor cu boli autoimune: lupus eritematos sistemic, sclerodermie, dermatomiozită, poliartrită autoimună, diabet zaharat juvenil (DZ I), anemie hemolitică, anemie pernicioasă, sindromul Sjogren, tiroidita Hashimoto, miastenia gravis, glomerulonefrită, sindromul antifosfolipidic, hepatită autoimună (foarte frecvent confundată cu hepatitele toxic-nutriÅ£ionale), hepatite virale devenite autoimune prin cronicizare etc. Aceste boli au o evoluÅ£ie gravă ÅŸi sînt întotdeauna agravate de orice vaccinare (determină o hiperstimulare a sistemului imun, care ÅŸi aÅŸa produce mai mulÅ£i anticorpi decît este necesar ÅŸi care, devenind autoanticorpi, atacă propriile celule, Å£esuturi, organe). Dacă vaccinarea poate induce autoimunitate ÅŸi se adresează femeilor, nu se poate să nu se ia în consideraÅ£ie faptul că peste 95 la sută din cazurile de boli autoimune afectează femeile. Una dintre explicaÅ£ii este ÅŸi aceea că, din cauze pe care nu este locul să le amintim acum, la femei hipocalcemia ionică este mult mai frecventă, iar acest dezechilibru – oricare ar fi valoarea calciului seric total – este una din condiÅ£iile în care se declanÅŸează autoimunitatea.

– Ca să înÅ£elegem mai bine, ce este imunitatea?

– Imunitatea este definită ca fiind capacitatea ereditară a organismului (moÅŸtenită, înnăscută, naturală) sau dobîndită în timpul vieÅ£ii, de a se apăra prin intervenÅ£ia anticorpilor (imunoglobuline), care sînt sintetizaÅ£i atunci cînd apare un antigen (agent patogen: virusuri, bacterii, toxine). Imunitatea nou-născuÅ£ilor este pasivă, asigurată numai pentru bolile comune, timp de cîteva săptămîni, de către anticorpii din sîngele mamei ÅŸi de colostru. Abia după aceea sistemul imun începe să fie “construit” ÅŸi poate să ia, cu timpul, 3 ipostaze: • imunosupresie – incapacitate a organismului de a produce un titru normal de anticorpi; • imunitate sau imunocompetenta – organismul dezvoltă o imunitate normală, capabil să se apere împotriva oricărui antigen; • autoimunitate – dereglarea sistemului imun prin mecanisme congenital moÅŸtenite, prin hiperstimulare cu unele medicamente, vaccinări repetate, consum exagerat de proteine, boli cronice care supun sistemul imun la un efort continuu de producere de anticorpi, al căror număr crescînd “uita” rolul lor normal ÅŸi atunci atacă propriul organism. La nivelul cunoaÅŸterii comune, cele 3 stări sînt frecvent confundate ÅŸi, nu rareori, inclusiv în stări de autoimunitate, părinÅ£ii cer tratamente total contraindicate pentru a creÅŸte imunitatea copiilor lor.

 

 

 

Domnule Vasile Andriţoiu, ce influenţă are apiterapia în acest domeniu? Pot produsele apicole să intervină în stoparea infecţiei cu HPV sau în tratarea cancerului de col uterin?

– ÃŽn domeniul terapiilor antivirale, anticanceroase ÅŸi nu numai, prin restabilirea funcÅ£iilor sistemului imun care să-ÅŸi îndeplinească în mod corect sarcinile, fiind mai eficient decît orice vaccin, aÅŸa cum am văzut deja – inclusiv discutatul Silgard -, apiterapia este o metodă net superioară ÅŸi foarte puÅ£in cunoscută. Administrată corect, poate avea o inegalabilă acÅ£iune de imunomodulare: înlătură atît imunosupresia, cît ÅŸi autoimunitatea. Nu poate fi aplicată corect decît cunoscînd biologia celulară ÅŸi moleculară, stăpînind mecanismele de restabilire a homeostaziei celulei umane, prin intermediul căreia se restituie funcÅ£iile Å£esuturilor ÅŸi organelor, reabilitînd cooperarea dintre acestea într-un tot organic protejat de o imunitate normală (adusă, menÅ£inută sau readusă în starea de imunocompetenţă). Evident, companiile farmaceutice nu cîştigă nimic dacă se protejează sau se restabileÅŸte imunocompetenÅ£a.

– AveÅ£i exemple edificatoare care să ilustreze aspecte ale capacităţilor imunomodulatoare, antivirale ÅŸi antitumorale ale apiterapiei – o metodă terapeutică devenită deja competenţă medicală, dar sporadic ÅŸi încă timid aplicată?

– Adultă, 46 ani. La 23.02.2008 diagnosticată cu epiteliu de endocol cu metaplazie imatură; epiteliu cu leziuni displazice post sterilet, Papanicolau CIN II-III, fără infecÅ£ii BTS (boli cu transmitere sexuală). Imunocompetenţă. Urmează apiterapia 2.03.2008-2.05.2008. Repetă testul Papanicolau: CIN I, deci vindecată în două luni. (în baza de date: R3/08/42/D).

– Tînără, 28 ani. Simptomele care o determină să facă un test Papanicolau la 16.07.2008, cu diagnosticul C II inflamator, cervicită cu cocobacili, frecvenÅ£i bacili Doderlein, Trichomonas vaginalis, Anticorpi Anti-Chlamidia Trachomatis. Urmează apiterapia 2.09.2008-2.12.2008, apoi face un test Papanicolau, care diagnostichează: frotiu CIN I, floră saprofită. Deci, se vindecă în două luni ÅŸi jumătate. (in baza de date R7/08/112/C)

 

 

Citeste mai mult!

 

www.evenimentul.ro