LifeStyle

Ucrainenii ÅŸi moldoveni vin la Suceava pentru a juca la loto

În căutarea potului cel mare, jucători din Ucraina şi chiar Republica Moldova au ajuns în ultimele două săptămâni la agenţiile loto din Siret sau Vicovu de Sus. Conform estimărilor, la tragerea de duminica trecută, la agenţiile loto din judeţ au jucat în jur de 30.000 de persoane, scrie Monitorul de Suceava.Cel mai mare report din istoria Loteriei Române, anunţat pentru extragerea de la jocul 6/49 din această duminică la peste 8 milioane de euro, a stârnit interes şi în ţările vecine. În ultimele două săptămâni, pe la agenţiile loto din Siret sau Vicovu de Sus au ajuns jucători din Ucraina şi chiar Republica Moldova. Surse din rândul conducerii filialei Suceava a Loteriei Române ne-au mărturisit că nu este vorba de cazuri izolate, vecinii de peste graniţă care ajung în judeţ jucând multe bilete, pentru un număr mai mare de persoane. Conform estimărilor, la tragerea de duminica trecută, la agenţiile loto din judeţ au jucat în jur de 30.000 de persoane, multe optând variante mai scumpe, care permit bifarea a mai mult de şase numere pe o singură variantă de joc.

• Cinci suceveni au pus mâna pe banii de la categoria a II-a

Deşi la tragerea de duminică, 12 august, numerele extrase (42, 43, 18, 47, 46 şi 44) i-au descumpănit pe majoritatea jucătorilor, 84 dintre variantele jucate în ţară au conţinut cinci dintre cele şase numere câştigătoare. În aceste condiţii, norocoşii jucători au prins unul din premiile de la categoria a II-a. Cum au fost mult mai mulţi câştigători decât de obicei, (la tragerile anterioare se înregistraseră în jur de 20-30 de variante câştigătoare la categoria a II-a), şi premiul a fost mai mic, câştigătorii primind, fiecare, câte 176 de milioane de lei vechi. Am reuşit să aflăm că în judeţ s-au înregistrat cinci câştigători la categoria a II-a. Trei dintre ei sunt din municipiul Suceava, unul este din Fălticeni, iar un al cincilea provine dintr-o comună limitrofă municipiului Rădăuţi. Cum nu toţi câştigătorii s-au prezentat încă la sediul central al Loteriei Române din Bucureşti pentru a-şi revendica premiul, este posibil să mai apară şi alţi câştigători din judeţ şi în următoarele zile. Ultima oară, premiul cel mare de la categoria I a tragerii loto 6/49 a fost adjudecat în urmă cu 14 săptămâni. Foarte mulţi jucători se întreabă cum este posibil ca nimeni să nu poată ghici cele şase numere norocoase în atâtea săptămâni, unii fiind chiar sceptici cu privire la corectitudinea jocului. Calculele arată însă că probabilitatea ca cineva să câştige marele premiu nu este atât de mare. La 6/49 sunt posibile 13,9 milioane de variante de joc. La tragerea de duminica trecută în ţară s-au jucat doar 4,2 milioane de variante de joc. După un calcul simplu ar reieşi că şansa ca cineva să ghicească combinaţia câştigătoare este de 30%. Problema este însă că multe dintre variante se repetă, aşa că probabilitatea de câştig este şi mai redusă. Şi pentru tragerea din această săptămână o variantă de joc simplă la 6/49 costă 44.000 de lei vechi.

• Loteria a transformat în milionari în euro patru suceveni

De-a lungul timpului, Loteria a transformat în milionari în euro patru jucători din judeţul Suceava. Ultimul mare câştig s-a înregistrat la finele anului trecut. Soţii Tulumb din Fălticeni, doi oameni simpli înainte de câştig, au ghicit cele şase numere norocoase, intrând astfel în posesia a 2 milioane de euro, bani care i-au făcut peste noapte cei mai bogaţi oameni din municipiu. Ceilalţi trei câştigători şi-au îndesat fiecare în buzunare între 1 şi 2 milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *