AUTO, LifeStyle

Tiguan: primele fotografii

TiguanOdata cu prezentarea primelor fotografii ale noului Tiguan, Volkswagen incepe numaratoarea inversa pentru lansarea celui mai nou model din gama. Noul Compact-SUV va fi prezentat publicului pentru prima data in septembrie in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt (IAA). O combintie de putere si eleganta caracterizeaza designul noului Tiguan. A fost conceput la granita dintre lumea urbana si spatiile deschise, intre afaceri si timp liber. Tiguan este polivalent, cu caracteristici agile dar si cu un grad de confort ridicat, latura practica si tehnologii de ultima ora.

Ca si Touareg, al doilea SUV Volkswagen se prezinta cu un design increzator. Partea frontala este proportionata elegant urmand modelul prezentat de Volkswagen prin Conceptul A. Acesta a fost un studiu care a atras atentia, fiind un crossover intre coupe si SUV. Pe laterale avem o silueta alungita ce se intinde intre pasajele evazate ale rotilor cu un inconfundabil montant C. O consola scurta caracterizeaza spatele terminat brusc. Semnificative sunt si blocurile optice fata si spate cu forme simetrice.

TiguanPrimele informatii despre motorizarile Tiguan: Volkswagen va oferi pentru prima data exclusiv motorizari turbo cu injectie directa. Tehnologia turbo de inalta performanta va reduce semnificativ consumul de carburant si emisiile dar vor amplifica dinamica si placerea de a conduce.

Gama va fi compusa din trei motoare TSI si doua TDI. Dintre acestea, complet noi sunt TDI-urile silentioase cu common rail si injectie directa. Dezvolta 103 kW/ 140 CP si 125 kW/ 170 CP la 1.750 rpm si 320 Nm sau 350 Nm. Ambele motorizari satisfac deja normele Euro 5 ce vor intra in vigoare in 2009.

Motorizarile pe benzina vor fi puternice, economice si curate. Motoarele cu injectie directa si turbina vor dezvolta 110 kW/ 150 CP, 125 kW/ 170 CP si 147 kW/ 200 CP. Noi in programul de vanzare a producatorului Volkswagen sunt versiunile de 150 si 170 CP. Valorile cuplului maxim sunt impresionante de la prima vedere. Motorul TSI de 150 CP dezvolta deja 240 Nm la 1.750 rpm. Pentru versiunile de 170 CP si 200 CP, valoarea este de 280 Nm de la 1.800 rpm.

TiguanBaza Tiguan de pe internet arata cat de mare este interesul pentru noul Tiguan. Vizitatorii care au accesat www.tiguan-base.com pot intra in lumea virtuala Tiguan (versiunea in limba romana poate fi accesata direct de pe site-ul www.volkswagen.ro). Fazele de dezvoltare ale noului SUV sunt prezentate in fotografii, filme si cifre. In doar 15 saptamani, mai mult de un milion de vizitatori au accesat site-ul. Se pare ca Tiguan va deveni un capitol interesant in istoria automobilului.

Pe piata din Romania, dupa avanpremiera de la SIAB din octombrie, noul model va fi prezentat in prima parte a anului viitor. Pentru motorizarea 1.4 TSI de 150 CP este asteptat un pret de 19.195 Euro fara TVA.

Sursa: Porsche Romania / Scorpion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *