FILME

The firm/Firma la AXN

Sony Pictures Television (SPT) a anunţat lansarea mult aşteptatului serial dramatic The Firm/Firma în reţeaua internaţională de canale SPT, la data de 19 februarie 2012, când vor fi difuzate primele două episoade. Acest lucru marchează o premieră mondială: este prima dată când aceste canale vor prezenta o premieră, în aceeaşi zi, în toate regiunile lumii.

Marie Jacobson, vice preşedinte executiv Programming & Production, a spus: “The Firm este un serial ce defineşte genul şi această lansare marchează o piatră de hotar în strategia noastră de a produce cât mai multe seriale originale pentru publicul nostru din întreaga lume. Având nişte parteneri de excepţie, o distribuţie inegalabilă şi o echipă creativă fabuloasă, suntem foarte încântaţi să oferim publicului din întreaga lume şansa de a se întâlni cu THE FIRM/FIRMA!”

Avându-i drept producători executivi pe Lukas Reiter (Law & OrderBoston LegalThe Practice) şi John Grisham, şi produs de eOne Television în asociere cu SPT Networks şi Paramount Pictures, THE FIRM va debuta cu cele 22 de episoade ale primului sezon atât pe plan naţional cât şi internaţional, difuzându-se în peste 126 de milioane de case abonate la AXN în Asia, America Latină, Europa Centrală, Iberia şi Italia, şi la Sony Entertainment Television în Africa, Rusia şi Ţările Baltice.

Romanul de mare succes scris de John Grisham a fost ecranizat cu titlul omonim, The Firm/Firma, în 1993, avându-l în rolul principal pe nimeni altul decât Tom Cruise. Filmat în Canada, reecranizarea de televiziune continuă la 10 ani distanţă după ce tânărul avocat Mitch McDeere a distrus firma de avocatură din Memphis ce lucra pentru mafia din Chicago. Mitch şi familia sa încearcă să-şi refacă viaţa mutându-se la Washington şi ieşind din programul de protecţie a martorilor. Dar după cum fanii Grisham ştiu prea bine, nu totul e ceea ce pare a fi…

Distribuţia de excepţie îi include pe Josh Lucas (The Lincoln Lawyer) şi Juliette Lewis (Natural Born Killers). Lucas interpretează rolul lui Mitch McDeere, făcut celebru de Tom Cruise, iar Lewis este asistenta lui McDeere, Tammy Hemphill (jucată în film de Holly Hunter). Dintre actorii canadieni îi amintim pe Molly Parker (Deadwood) în rolul soţiei lui McDeere, Abby, pe Callum Keith Rennie (Battlestar Galactica) în rolul fratelui său, Ray, şi pe Tricia Helfer (Battlestar Galactica) în rolul Alex Clark, parteneră la noua firmă de avocatură a lui Mitch.

Grisham şi Reiter sunt producători executivi, împreună cu producătorii eOne, John Morayniss (Haven, Hung), Michael Rosenberg (Hung, Skins) and Noreen Halpern (Rookie Blue, Hung).

Serialul va debuta şi în România duminică, 19 februarie, şi va fi difuzat în premieră şi în exclusivitate la AXN.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *