FILME

AXN şi Sony Mobile, nou parteneriat regional

Continuând succesul parteneriatului din primăvara acestui an, Sony Mobile şi AXN reeditează colaborarea pentru o campanie unică în Europa Centrală. Sponsor principal al serialului Poliţişti fără frontiere, cea de-a treia producţie originală AXN, Sony Mobile beneficiază de eficienţa soluţiilor valoroase de advertising pentru a promova noul smartphone Sony XperiaTM Z1. Pentru acest parteneriat, AXN utilizează noul său element grafic care apare pe ecran în timpul difuzării programului, comunicând mesajul campaniei.

De-a lungul parteneriatului, imaginile splendide şi scenele pline de acţiune explozivă ale serialului Poliţişti fără frontiere apar în spoturile sponsorului, special adaptate serialului, precum şi în cadre dedicate sau în spoturi ce promovează jocul online de pe website-ul AXN. Elementul grafic apare pe ecran în timpul episoadelor şi o animaţie spectaculoasă cu noul smartphone Sony Xperia Z1, rezistent la praf şi apă, cu o cameră foto de 20 megapixeli, atinge telespectatorul într-un mediu interactiv.

Campania de sponsorizare va rula până la finalul primului sezonul al serialului Poliţişti fără frontiere, în şase ţări simultan: Polonia, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi Ungaria. Întreg pachetul parteneriatului a fost iniţiat şi dezvoltat de către Sony Pictures Television Networks (SPTN) Central Europe. MEDIACOM, agenţia de media buying a Sony Mobile şi Cable Direct, regia de media a AXN, au participat, de asemenea, la realizarea campaniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *