Evenimente

Severinul medieval si modern

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin în parteneriat cu Primăria Negotin – Serbia derulează în cadrul Programului de Vecinătate România – Serbia 2006 proiectul “Severinul medieval si modern”, având cod perseus: RO 2006/018-448.01.01.21, cu o valoare de 117.050 euro, contribuția financiara a Uniunii Europene fiind de 99.492,5 euro.

Vorbind de Severinul medieval, de fapt ne referim la Cetatea Medievala a Severinului ca  una dintre fortificațiile de primă importanță pentru  sistemul defensiv al Țării Românești, si nu numai, ci și pentru regatului ungar, beneficiind de o atenție deosebită ca punct de rezistență împotriva agresiunilor otomane. Odată cu formarea statului ungar și a voievodatelor valahe, Cetatea Severinului a constituit prilejul unui război, purtat de a lungul mai multor generații, între voievozii olteni ( Litovoi, Bărbat, apoi Basarab I) și unguri, război încheiat la Posada. Apoi, românii au luptat  cu Imperiul Otoman, ce amenința întreaga zonă, de altfel, în acest context , cetatea a fost refăcută.

Cetatea Severinului era cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, cucerirea ei, însemnând un cap de pod în regiune și posibilitatea înaintării spre noi cuceriri.

Pentru Cetatea Severinului a murit  Litovoi, iar Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada. Mircea cel Bătrân a înființat Bănia Severinului, iar în 1406, încheia un tratat cu Sigismund al Ungariei , chiar la Severin.

Cetatea Severinului - sau mai degraba ruinele cetății se află în parcul Dragalina din orașul Drobeta Turnu -Severin . În tot evul mediu cea mai mai importanta cetate din zonă a fost Cetatea Severinului, și timp de trei secole a jucat un rol deosebit, fiind o poartă de legatură între Europa răsăriteană si cea apuseană.

Severinul milenar înseamnă antica Drobeta, Podul lui Traian peste Dunăre, actul de naștere al poporului român, Cetatea Severinului, punct de referință în apărarea valorilor creștine, cap de pod strategic pentru vechea Dacie și voievodate.

Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea valorilor culturale și istorice ale zonei, conștientizarea, chiar a severinenilor asupra tezaurului cultural autohton, adunat de secole în norme morale și a atitudinii față de istorie, de rădăcinile noastre, pentru că , pentru a decide ce vrei și ce vei deveni terebuie să cunoști cine ești și de unde ai început.

Acest proiect cultural se dorește a fi unic prin originalitate și modul de desfășurare. Principalele activități culturale se desfășoară  , în singurele puncte de sprijin pentru un demers consistent, cultural –istoric reprezentate de Cetatea Medievală și Palatul Cultural Teodor Costescu, un alt punct de sprijin primordial Castrul Roman urmând a deveni, pe viitor o altă locație pentru manifestări dedicate unor “Zile Romane”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *