LifeStyle

Secretele unei dulceţi reuşite

Toamna este sezonul în care gospodinele îşi pregătesc cămara pentru iarnă. Dulceţurile şi gemurile au şi ele locul lor bine stabilit în agenda oricărei gospodine care se respectă. Pentru a nu munci în zadar atunci cînd vine vorba de prepararea dulceţurilor, iată cîteva mici sfaturi care se pot dovedi de un real folos.

Sterilizaţi borcanele

Înainte de orice trebuie să pregătiţi borcanele în care veţi păstra dulceaţa. Este foarte important ca acestea să fie foarte bine sterilizate. Fie că este vorba despre borcane noi sau refolosite, acestea trebuie să fie lipsite de orice bacterie. Praful şi reziduurile invizibile sînt adevăraţi inamici atunci cînd vine vorba despre conservarea dulceţii. Chiar dacă dulceaţa fierbinte şi zahărul oferă o sterilizare a recipientelor, este indicat să realizaţi această operaţiune înainte. Pentru aceasta există mai multe metode. Fie cumpăraţi un produs special pentru acest lucru, fie aşezaţi borcanele într‑o oală mare în care le acoperiţi cu apă în întregime. După aceea lăsaţi‑le să fiarbă aproximativ 20 de minute. Lăsaţi borcanele să se scurgă şi să se usuce pe un prosop de bucătărie curat.

Supravegheaţi fierberea

Mai întîi transformaţi zahărul în sirop, fierbîndu‑l la temperatura de 120 de grade Celsius. Abia după aceea adăugaţi fructele. Lăsaţi compoziţia pe foc pînă cînd aceasta ajunge la consistenţa dorită. Îndepărtaţi mereu pojghiţa care se formează deasupra amestecului şi evitaţi să mestecaţi violent, deoarece distrugeţi fructele. Nu lăsaţi dulceaţa nesupravegheată. Cîteva minute de neatenţie vă pot compromite întreaga muncă, deoarece dacă dulceaţa se întăreşte prea mult este bună doar de aruncat. Folosiţi o cratiţă cu dimensiunile adecvate cantităţii de fructe pe care doriţi să o folosiţi. Fructele trebuie amestecate cu siropul de zahăr toate o dată şi nu pe rînd. Pentru a mesteca, utilizaţi o lingură din lemn. Mai aveţi nevoie de o spumieră şi de un polonic.

Umplerea borcanelor

După ce dulceaţa a atins consistenţa ideală, umpleţi borcanele pînă la refuz, deoarece aceasta are tendinţa de a‑şi reduce volumul atunci cînd se răceşte. Închideţi ermetic borcanele, răsturnaţi‑le şi lăsaţi‑le aşa pînă cînd dulceaţa se răceşte complet. Acest lucru limitează degajarea de vapori şi deci condensarea, ceea ce oferă o mai bună protecţie împotriva mucegăirii.

Altă metodă pentru a “lupta” împotriva mucegaiului este următoarea: după ce aÅ£i umplut borcanele, Å£ineÅ£i‑le răsturnate timp de cinci minute, după care puneÅ£i‑le într‑un vas cu apă rece 20 de minute. Răcirea bruscă oferă o mai bună fixare a dulceÅ£ii ÅŸi a culorii fructelor. DulceÅ£urile se consumă reci. SpecialiÅŸtii sînt de părere că este bine să aÅŸteptaÅ£i cel puÅ£in opt zile după ce aÅ£i pus dulceaÅ£a în borcane înainte de a o desface, pentru a‑i da timp să‑şi lase toată aroma.

Conservarea dulceţurilor

Chiar dacă dulceaţa se conservă bine graţie zahărului şi ca urmare a sterilizării borcanelor, nu trebuie să neglijaţi depozitarea. Borcanele trebuie ţinute într‑un spaţiu uscat, ferit de lumină şi la o temperatură care să nu depăşească 18 grade Celsius. Termenul de valabilitate al majorităţii dulceţurilor este de un an. Există şi dulceţuri, cum ar fi cele din fructe uscate, precum nucile sau migdalele, care nu rezistă mai mult de două‑trei luni. Etichetaţi borcanele, notînd fructele pe care le‑aţi folosit şi data la care aţi făcut dulceaţa.

Sfaturi pentru a nu rata dulceaţa

Evidenţiaţi gustul fructelor adăugînd în timpul preparării zeamă de lămîie.

Pentru a şti care este consistenţa ideală a dulceţii, puneţi o picătură pe o farfurie rece. Dacă aceasta nu curge, este semn că dulceaţa este gata.

Dacă aţi oprit deja focul, dar vă daţi seama că siropul este prea subţire, nu vă rămîne decît să mai puneţi dulceaţa la fiert încă 5‑7 minute.

Dacă nu spumuiţi dulceaţa în timpul fierberii, adăugaţi la final zece grame de unt. Spuma se va resorbi.

În cazul în care aţi ţinut fructele la congelator, decongelaţi‑le complet înainte de a le pune pe foc.

Este bine să preparaţi cantităţi mici de dulceaţă. Se recomandă să nu se fiarbă mai mult de un kilogram de fructe o dată. La fel de importantă precum sterilizarea borcanelor este şi spălarea fructelor. Înainte de a le pune în cratiţă, fructele trebuie spălate în mai multe ape. Cele care nu sînt perfect sănătoase se îndepărtează.

www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *