LifeStyle

Primaria Bucuresti prezinta, de ziua Europei, concerte de muzica militara

ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primariei Municipiului Bucuresti, cu sprijinul ambasadelor statelor Uniunii Europene, organizeaza pe 9 mai, o serie de evenimente pentru celebrarea Zilei Europei. Astfel, astazi intre 19.00 – 19.30, va avea loc o parada care se va desfasura pe traseul Bd. Magheru – Bd. Nicolae Balcescu – Piata Universitatii.

Traficul va fi închis miercuri seara de la Piaţa Romană până la Universitate, între orele 18.00 şi 20.00. Manifestaţiile încep însă la ora 11.00, în Parcul Obor, unde autorităţile sectorului 2 au pregătit 20 de mii de sarmale şi 1.500 de litri de vin.

In incheierea paradei Primaria Capitalei va prezenta un spectacol de muzica militara, in Piata Universitatii.

La sarbatoare vor participa formatii de muzica militara din sapte state europene: Bulgaria, Cipru, Germania, Italia, Lituania, Romania si Spania. De asemenea, vor fi invitate numeroase personalitati si oficialitati ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Fanfara Reprezentativa a Fortelor Terestre, Sofia – Bulgaria

Aceasta fanfara s-a infiintat in 2000, este condusa de Dimitrov Anatoliy Petrov si are in componenta 37 de oameni.

Fanfara Municipala din Larnaca – Cipru

Andreas Andreou conduce aceasta fanfara din 1987, de cand s-a si infiintat, iar agenda lor este foarte incarcata fiind invitati la numeroase festivaluri internationale. Formatia este constituita din 65 de membri, experti in toate familiile de instrumente muzicale.

Fanfara Reprezentativa a Fortelor Aeriene din Kharlsrue, Germania

Fanfara Fortelor Aeriene 2 Kharlsrue s-a infiintat in 1956. Prin repertoriul ei foarte bogat, constituit din piese moderne cat si din cele clasice, formatia confera stralucire multor tipuri de evenimente la care participa, de la evenimente militare pana la show-uri de divertisment. Conducatorul fanfarei este Peter Soder.

Muzica Regimentului 7 Bersaglieri, Bari – Italia

S-a infiintat in iunie 1836. Particularitatea acestei fanfare este ca muzicienii canta din memorie, fara partituri, fiind antrenati sa tina recitaluri nu numai in picioare ci, mai mult decat atat, sa cante alergand. Dar, traditia este respectata prin faptul ca, cei 22 de instrumentisti, condusi de Col. Pasquale Amodio, trebuie sa afiseze intotdeauna o atitudine curajoasa, gata pentru orice.

Fanfara “Iron Wolf”, Riga – Lituania

Din 1994, fanfara “Iron Wolf” este cea mai apreciata formatie de muzica militara din Lituania. Trupa este formata din 38 de muzicieni profesionisti plus opt dansatoare si este condusa de capitanul Viktoras Scetilnikovas.

Fanfara Garzii Regale din Madrid – Spania

Fanfara Regala a Spaniei s-a infiintat in 1874 iar din 1998, comandant al acestei formatii este Colonelul Grau Vegara. Aceasta fanfara se distinge in primul rand prin numarul mare de muzicieni – 100. Obligatiile fanfarei sunt de a prezenta onoruri familiei regale din Spania, precum si de a intampina sefi de state la vizitele oficiale ale acestora.

Muzica Reprezentativa a Armatei, Bucuresti

Formatia interpreteaza atat creatii specifice pentru muzica de fanfara, cat si prelucrari de muzica simfonica, de folclor autentic romanesc sau ale unor piese muzicale din repertoriul national si international.

Fondata la 15 iunie 1954, actualmente condusa de doi ofiteri – dirijori, absolventi ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti si sub directa coordonare a sefului Serviciului Muzicilor Militare, Colonelul Ionel Croitoru, trupa are 70 de subofiteri instrumentisti. A participat constant la actiuni de protocol, onoruri si ceremonii militare precum si la numeroase festivaluri internationale.

Muzica Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazu”, Bucuresti

A fost infiintata la 3 iulie 1860 de catre domnitorul Al.I.Cuza, odata cu aparitia primelor unitati de garda din armata moderna a Romaniei. Principala misiune a acestei muzici este asigurarea suportului muzical la activitatile ceremoniale si onorurile militare incepand cu presedintia Romaniei, Guvern, MAPN si celelalte structuri executive ale statului. Dirijorul acestei formatii este Lt. Col. Marian Constantin care are in subordine 60 de muzicieni.

www.hotnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *