Stiri

Philips – 39 de premii la iF Design Awards 2013

Royal Philips Electronics obţine un record fără precedent, câştigând 39 de premii în cadrul iF, una dintre cele mai prestigioase şi influente competiţii de design din lume. Juriul cu renume internaţional a premiat produse din toate categoriile de produse Philips.
Premii Philips
Categoria Lighting a obţinut zece premii în cadrul secţiunii Design de Produs, graţie modelelor stilizate perfect, în vreme ce alte trei premii au recompensat inovaţiile din domeniul healthcare. Produsele din categoria Consumer Lifestyle au rotunjit cuantumul premiilor obţinute. Astfel, categoria produselor de Îngrijire Personală şi-a insuşit şase premii şi alte cinci au mers către categoria electrocasnicelor de bucătarie. Alte două premii au recompensat design-ul ingenios al produselor pentru călcat şi unsprezece pe cel al noilor produse de entertainment. De asemenea, Philips a primit două premii iF Communication Design pentru aplicaţia InSight şi pentru configuratorul online OLED LivingSculptures.

„Câştigarea unui premiu iF este o recomandare instantă şi absolută, având în vedere că vine de la una dintre cele mai prestigioase competiţii”, spune Sean Carney, Chief Designer Officer la Philips. „Câştigarea a 39 de premii este un semn clar că echipa noastră de design ştie cum să creeze cele mai dorite şi calitative produse din lume.”

Ceremonia premiilor iF va avea loc pe 22 februarie, 2013 în Munich, Germania, unde cei 75 de premianţi vor fi anunţaţi oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *