Sanatate

Nasterea sub apa

Nasterea in apa devine o solutie in special pentru mamele care se tem de durerile nasterii. Mai mult, nasterea acvatica o poate elimina pe cea efectuata prin cezariana.

Care sunt avantajele nasterii in apa?

Mama

Mama nu mai simte la fel de acut durerile pe care le are in cazul unei nasteri in conditii normale. Acest aspect se datoreaza in primul rand eliminarii fortei de gravitatie. In apa, mama isi simte corpul mai usor, este mai relaxata, iar stresul si frica de la nastere sunt reduse considerabil.

Femeii nu i se mai aplica anestezia epidurala, iar medicatia este eliminata aproape total. Recuperarea postnatala se face mult mai repede, iar externarea se poate face chiar in 24 de ore de la nastere, daca nu apar complicatii.

Bebelus

Trecerea de la mediul intrauterin la cel extrauterin se face mult mai usor, deoarece mediul este unul acvatic in ambele cazuri. In plus, au fost inregistrate mai putine cazuri de leziuni sau defecte la nastere.

Cum se desfasoara o nastere in apa?

Mama intra in apa dupa inceperea contractiilor, pentru a pregati perioada activa a travaliului, care are loc la 3-4 centimetri dilatatie a colului uterin.

Alimentatia anterioara va fi una saraca in reziduuri, iar intestinul se va goli cu ajutorul unei clisme. Mama va sta in apa cel mult doua ore, cu pauze de un sfert de ora sau jumatate de ora. Pozitia in apa este una semiculcata sau sezand.

Momentul expulziei se face in apa, evitandu-se ruperea perineului.

Copilul poate sta in apa timp de cateva minute fara risc, insa se va incerca scoaterea fetei acestuia in cel mai scurt timp posibil. Expulzia placentei si posibila sutura a leziunilor perineale vor fi realizate pe masa de nastere.

Exista interdictii vizavi de nasterea in apa?

Nasterea acvatica poate fi realizata in cazul a 85% din femei, insa exista si cateva cazuri in care aceast tip de nastere este interzis, si anume:

– diferite boli si afectiuni: diabet, boli renale, pulmonare, cardiace

– hipernervozitate, hipersensibilitate

– contaminarea cu SIDA, hepatita B sau o alta boala contagioasa

– stare de slabiciune acuta a mamei

– nastere prematura

– monitorizarea cardiaca fetala negativa

– o consistenta anormala a lichidului amniotic

– pozitia inadecvata a fatului

– diverse anomalii fetale

Ce trebuie sa fac inaintea unei nasteri in apa?

Alegerea mamei de a naste in apa trebuie sa se faca din timp, deoarece ea va fi pregatita prenatal in acest sens.

Femeia insarcinata va urma un program de gimnastica acvatica, program care o va ajuta sa se familiarizeze cu mediul specific, oferindu-i de asemenea o imbunatatire a circulatiei sanguine si limfatice, precum si o stare fizica si psihica buna.

Exista posibilitatea sa nasc acvatic in Romania?

Da. Momentan, singurul centru care ofera servicii specializate pentru nasterea acvatica se afla la Spitalul de Obstretica si Ginecologie Regina Maria din Bucuresti. Preturile variaza de la 1800 la 3000 de euro, asigurandu-se o ingrijire profesionista pentru pacienta.

Sursa: www.stilfeminin.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *