Cu trecerea timpului, oamenii care încă mai cred în Dumnezeu încep să caute locuri sfinte unde să-ÅŸi “spele păcatele”. Unul dintre cele mai cunoscute locuri sfinte este ÅŸi Muntele Athos sau Sfîntul Munte din Grecia.
Acesta are primul său sigiliu împărătesc din anul 883 d.Hr., din care reiese strădania monahilor din acest munte, numiţi şi athoniţi, dar şi faptul că acolo nu trebuie să calce pămîntul nici o femeie. Pentru că acest munte este o peninsulă înconjurată de Marea Egee, are graniţa la portul Ouranoupolis, loc de unde toată lumea este dusă la poarta de intrare cu corabia. La cîţiva kilometri de acest mic port se află construit un zid de piatră, foarte înalt, tocmai pentru a nu se putea trece şi a nu deranja monahii athoniţi. S‑a păstrat tradiţia ca nici o femeie să nu calce pe acele locuri, tocmai pentru ca monahii să nu fie tulburaţi sufleteşte şi trupeşte, să aibă linişte deplină pentru smerenie, rugăciune şi post.
Primii bărbaţi care s-au nevoit în rugăciune pe acest munte au primit în dar de la Maica Domnului felul cum ar trebui să se îmbrace un călugăr, tocmai pentru a arăta prin portul lor smerenia şi nevoinţa lor. Acest port s-a păstrat pînă astăzi la toţi călugării din toată lumea creştină. Cei mai renumiţi şi cunoscuţi pustnici care au trăit în acest munte au fost Sfîntul Petru Atonitul, Sfîntul Eftimie din Tesalonic şi, mai ales, Sfîntul Atanasie Atonitul, care a pus bazele primei mănăstiri de obşte, Mănăstirea Marea Lavra, unde se află şi mormîntul său.
Cel mai înalt vîrf de pe munte este Athonul, cu altitudinea de 2030 m, de unde şi numele muntelui Sfînt, Athos. Numărul celor care au dorit să vieţuiască pe pămîntul sfînt, pămîntul ocrotit de Maica Domnului, a fost foarte variat în timp, în funcţie de evenimentele istorice. În anul 1920 s-a ajuns pînă la aproximativ 10.000 de călugări de diferite naţionalităţi: ruşi, greci, bulgari, sîrbi georgieni, dar şi foarte mulţi români. În ultimii ani, numărul călugărilor de acolo a scăzut foarte mult, ajungînd în prezent doar la 2000 de monahi în tot muntele. După 1990, s-a stabilit ca pe Muntele Athos să fie doar 20 de mănăstiri, dorinţa Greciei fiind să se păstreze liniştea pustnicilor greci de acolo. În prezent, pe Muntele Athos se află doar trei mănăstiri în care nu se află greci – Mănăstirea Sfîntul Pantelimon pentru ruşi, Mănăstirea Hilandru pentru sîrbi, Mănăstirea Zografu pentru bulgari şi două schituri româneşti – Prodromul şi Lacu. Se spune că Maica Domnului a ocrotit tot timpul Muntele Athos de năvălitori şi că nimeni nu va reuşi vreodată să cotropească acest loc, doar dacă însăşi Maica Domnului îşi va lua mîna de pe munte.
ÃŽn vîrful muntelui Athon se află o mică biserică, loc în care atunci cînd nici un preot nu săvîrÅŸeÅŸte Sfînta Liturghie, vine cîte un pustnic, anunÅ£at fiind de Maica Domnului, pentru a săvîrÅŸi Sfînta Slujbă. Odată ajuns în vîrful muntelui, înapoi nu mai poÅ£i coborî pentru că se va însera ÅŸi drumul este foarte anevoios, chiar înspăimîntător de abrupt. AÅŸa că, peste noapte, pelerinii sînt obligaÅ£i să rămînă în acea mică Biserică. Povestesc unii călugări care au fost acolo, că noaptea pe vîrful Sfîntului Munte se aud sunete starnii, care, spun ei, sînt foÅŸnete făcute de diavoli: “Pe vremea cînd trăia Sfîntul Atanasie, dracii erau foarte mulÅ£i ÅŸi foarte răi cu călugării, astfel că Sfîntul, prin rugăciuni ÅŸi posturi, a început să‑i alunge pe diavoli chiar ÅŸi prin puterea fizică, el reuÅŸind să‑i vadă ÅŸi cu ochii trupeÅŸti. ÃŽnsă, tot alungîdu‑i de pe munte ÅŸi bătîndu‑i, aceÅŸtia n-au mai îndrăznit să ispitească pe nici un călugăr, ba chiar nici nu mai doreau să stea pe acest munte, mergînd la alÅ£i călugări, din alte locuri ale lumii. Pe cînd îi izgonea, mai rămăseseră doar cîţiva, care s-au refugiat în doi copaci, doi chiparoÅŸi aflaÅ£i în faÅ£a Mănăstirii Marea Lavra. A vrut să-i alunge ÅŸi pe aceÅŸtia, dar a auzit vocea Maicii Domnului zicîndu‑i să‑i lase în pace pe aceÅŸti diavoli, căci aceÅŸtia «sînt mîntuirea călugărilor din Sfîntul Munte» ÅŸi că, «fără ei toÅ£i monahii ar cădea în trîndăvie». Cu cît mai mult se vor lupta călugării cu aceÅŸti diavoli, cu atît se vor încununa mai mult pentru ÃŽmpărăţia Cerurilor, ne-a spus Părintele Vlad Pimen, un monah de la Schitul românesc Lacu. Åži astăzi există aceÅŸti doi chiparoÅŸi ÅŸi chiar mai umblă vorba printre călugări, atunci cînd au cîte o ispită, că “Iarăşi au coborît cei din chiparoÅŸi”.Multe sînt minunile care s‑au întîmplat ÅŸi se mai întîmplă la acest munte însă toate sînt spre a dovedi că Maica Domnului încă mai străjuieÅŸte locul, ea numindu‑se chiar “Maica Stareţă a Muntelui Athos”. Dacă în România se vorbeÅŸte adesea despre existenÅ£a unor pustnici din CarpaÅ£i, pe care nu reuÅŸeÅŸte nimeni să‑i găsească, în Muntele Sfînt al Maicii Domnului se ÅŸtie despre fiecare pustnic în parte ÅŸi chiar poate oricine să-i vadă locuinÅ£a, dar mai rar pe acel pustnic. Astfel, aceste aÅŸezăminte de călugări sînt împărÅ£ite pe mai multe categorii: mănăstiri care se vizitează de către orice pelerin sau turist, schituri – printre care ÅŸi cele două româneÅŸti – ÅŸi chilii unde locuiesc 4‑6 călugări în jurul unei biserici mici, colibe alcătuite din 2‑3 călugări în jurul unei mici biserici, bordeie cu un singur călugăr, sihăstrii aflate în cele mai îndepărtate, pustii ÅŸi mai puÅ£in accesibile locuri, aflate pe stînci ÅŸi în peÅŸteri, fiind în grija unei mănăstiri din apropiere.
Un alt lucru, din păcate foarte deosebit de mănăstirile din România, unde primirile pelerinilor nu sînt chiar atît de asemănătoare ca la Athos, este primirea călduroasă la fiecare mănăstire, schit, chile sau orice loc în care vieÅ£uieÅŸte vreun călugăr. Fiecare călugăr întîlnit la Athos are rînduiala să-l facă pe vizitator să se simtă bine, îl serveÅŸte cu un pahar de apă, o bucăţică de rahat ÅŸi, mai ales, un păhărel de Å¢iporo sau Ouzu, ceva asemănător cu Å£uica românească, pentru a întări puterile creÅŸtinului în drumul său către alt lăcaÅŸ sfînt. Nici o întîlnire nu se termină fără ca acel călugăr să povestească, la cererea pelerinului, vreo minune săvîrÅŸită de Maica Domnului necredincioÅŸilor, vreo întîmplare cît mai apropiată timpurilor noastre. Unii călugări îţi spun chiar lucruri uimitoare, care s‑au întîmplat cu o zi sau două înainte la o altă mănăstire din Sfîntul Munte. AÅŸa am aflat de venirea în Sfîntul Munte a lui George Becali, vizită considerată de monahii athoniÅ£i, indiferent de naÅ£ionalitate, un semn bun, de la Maica Domnului. Dar indiferent cîţi bani ar duce George Becali la Muntele Athos, lucru de apreciat de către toată lumea, monahul care ne-a povestit despre vizita acestuia era foarte întristat pentru faptele pe care multimilionarul român le face, asemănîndu-l cu pilda VameÅŸului ÅŸi a Fariseului: “Dînd bani călugărilor, prin donaÅ£ie desigur, le cere în schimb acestora “rugăciuni” pentru el. Unii acceptă ÅŸi chiar mărturisesc că se vor ruga cu ardoare numai ca să le dea bani. ÃŽnsă mare mi-a fost bucuria, cînd am aflat că unul dintre călugării care urma să primească bani de la acest om, cu tărie ÅŸi credinţă a spus că nu are nevoie de banii lui ÅŸi că rugăciunea nu se cumpără, ci se săvîrÅŸeÅŸte chiar de către credincios. Auzind aceasta, acel om foarte bogat a plecat fără să îndrăznească să spună vreun cuvînt”.
La Athos vin foarte mulÅ£i oameni cu bani, care nu ÅŸtiu ce să mai facă cu ei, oameni care cred că mîntuirea se cumpără. Au aÅŸa de mulÅ£i bani încît îşi permit să cumpere de la magazinele de obiecte liturgice foarte multe lucruri: “Noi aici, în magazine, avem obiecte pentru toate buzunarele însă pe cele mai scumpe le doresc doar oamenii cu bani. Nu pentru ei le cumpără, ci doresc să le doneze la vreo biserică, punînd, fără obligaÅ£ie zic ei, pe acel preot să se roage în locul lor. Dar nu aÅŸa se cîştigă mîntuirea. Dacă vrei să cumperi ceva pentru vreo biserică, foarte bine! Domnul va primi acel dar doar dacă este dat din adîncul sufletului, nu aÅŸa, de ochii lumii. De ce sînt aÅŸa de scumpe unele lucruri? Tocmai pentru a răsplăti dragostea cu care au fost create, munca ÅŸi nevoinÅ£a cu care au fost lucrate. Lucrurile mai ieftine au ÅŸi ele sfinÅ£enia lor însă majoritatea dintre ele au fost făcute în serie, lucru care nu prea este în regulă la obiectele de cult însă prin sfinÅ£irea lor de către preot capătă ÅŸi ele puÅ£in din frumuseÅ£ea dumnezeiască”, ne-a spus un călugăr cu rînduiala de vînzător la magazin. (Vlad Chiriac)
www.evenimentul.ro