Stiri

Munca acasă? Familia nu te ajută – studiu

Deşi lucrul de acasă pare o opţiune populară şi practică pentru angajaţi români care îşi doresc să reducă timpul de navetă şi să acorde mai mult timp vieţii personale, realitatea este puţin diferită. Două treimi afirmă că sunt distraşi în mod regulat de copiii şi de familiile lor care solicită atenţie. Acesta nu este singurul lucru care le stă în cale, atunci cȃnd lucrează de acasă: postura incorectă determinată de lucrul la birourile improvizate (care afectează unul din cinci angajaţi) ar putea cauza pe viitor probleme de sănătate serioase.

Conexiunile slabe la internet, lipsa accesului la echipamentul de birou şi animalele de casă constituie factori de reducere a nivelului de productivitate a angajaţilor care lucrează de acasă.
Acestea sunt câteva dintre rezultatele cheie ale sondajului global realizat de Regus, cel mai mare furnizor de spaţii de lucru flexibile, pe baza interviurilor cu peste 24.000 de oameni de afaceri din peste 90 de ţări.

„Lucrul de acasă poate să afecteze în mod clar concentrarea şi productivitatea ,” afirmă Ramona Iacob, Market Team Leader Regus. „Angajaţii beneficiază de practicile de lucru flexibile, astfel încât să poată evita navetele lungi şi să lucreze în funcţie de nevoile lor pentru a îşi îmbunătăţi echilibrul muncă-viaţă personală. Însă aceste rezultate sugerează că un mediu profesional apropiat de casă este preferabil lucrului de acasă, pentru a evita presiunea asupra familiilor, pentru a proiecta o imagine profesionistă şi a îmbunătăţi productivitatea generală.”

Pentru angajaţii români acestea sunt cele trei probleme majore atunci când lucrează de acasă:
Copiii sau familia solicită atenţie (68%)
Dificultăţi de concentrare asupra problemelor legate de muncă (53%)
Copiii, familia şi animalele le deranjează activitatea (44%)
Există, de asemenea, probleme importante legate de sănătate; 22% se plâng de postura incorectă de acasă determinată de echipamentul neadecvat de birou – o postură corectă este extrem de importantă pentru a vă asigura că angajaţii nu suferă de sindromul de tunel carpian şi de leziuni permanente
Lipsa unei suprafeţe adecvate de lucru este de asemenea o problemă pentru o treime dintre respondenţi (30%)
În total, au fost identificate 15 probleme diferite ca obstacole în calea lucrului productiv de acasă

Ramona Iacob declară: „ Lucrul de acasă devine din ce în ce mai popular însă, pe măsură ce este experimentat de un număr crescut de oameni, o mare parte dintre ei descoperă şi părţile negative. Viaţa personală trebuie să se adapteze activităţilor profesionale în desfăşurare, iar acest lucru nu este întotdeauna uşor. În plus faţă de rezultatele sondajului, există rapoarte ale angajaţilor care lucrează de acasă şi se simt singuri, izolaţi1 şi deconectaţi de colegi. Se pare că apelurile video au de asemenea un rol important în asigurarea promovărilor angajaţilor, angajaţii care lucrează de acasă fiind monitorizaţi chiar şi în companiile care încurajează angajaţii să lucreze de acasă cel puţin ocazional.2
„Dar cel mai îngrijorător este faptul că una din cinci plângeri ale respondenţilor noştri este că postura le este afectată de echipamentul de birou improvizat de acasă. Postura incorectă poate determina probleme serioase de sănătate pentru individ precum leziunile musculo-scheletale, timp pierdut şi productivitate scăzută pentru angajator. Sondajul accentuează că lucrul de acasă poate să nu ofere un mediu de lucru adecvat şi vă poate afecta sănătatea.”

Note pentru editori:
1) Purtătorul de cuvânt Regus este disponibil pentru interviu sau informații suplimentare
2) Raport complet disponibil la www.regus.presscentre.com
3) Metodologie de cercetare:
Peste 24.000 de respondenţi oameni de afaceri din peste 90 de ţări au fost chestionaţi în septembrie 2012. Aceştia au fost preluaţi din baza de date cu contacte globale Regus din peste 1 milion de oameni de afaceri din întreaga lume, extrem de reprezentativă pentru managerii cu experienţă şi proprietarii din companii din întreaga lume. Respondenţii au fost întrebaţi care au fost cele mai mari provocări pentru productivitate, după părerea lor, atunci când lucrau de acasă. Sondajul a fost gestionat şi administrat de către organizaţia independentă MindMetre, www.mindmetre.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *