CARTE BUNA, Despre copii

MAREA SERIE A CUNOAÅžTERII PENTRU CEI MICI

ACUM LA CORINT JUNIOR – EDIŢIA COMPLETĂ!
Prima mea bibliotecă a cunoaşterii este o serie de 12 atlase de cultură generală, destinată în special copiilor între 6 – 12 ani.

Cărţile tratează subiecte de mare interes, incluse în curriculumul educaţional pentru această grupă de vârstă, cum ar fi sistemul solar, istoria, tehnica, ştiinţa sau animalele.
Textele sunt accesibile şi atractive, ilustraţiile color au un farmec de necontestat.

LUMEA INSECTELOR
PRIMA MEA BIBLIOTECÄ‚ A CUNOAÅžTERII

Această carte explorează lumea insectelor şi a creaturilor târâtoare. Veţi descoperi cum sunt alcătuite insectele şi ce rol joacă metamorfoza în ciclul lor de viaţă. În paginile volumului de faţă veţi întâlni furnici, gândăcei şi albine, dar şi melci de grădină, păianjeni sau râme.

22,6×29 cm, 32 pag., 27,50 lei
6 – 12 ani

STELE ÅžI PLANETE
PRIMA MEA BIBLIOTECÄ‚ A CUNOAÅžTERII

În acest volum veţi găsi informaţii despre Univers şi despre Sistemul Solar, care face parte din acesta. Sunt prezentate în detaliu planetele, Sistemului Solar, Soarele şi Luna, cometele, asteroizii, precum şi stelele care nu fac parte din Sistemul Solar.

22,6×29 cm, 32 pag., 27,50 lei
6 – 12 ani

CUM FUNCÅ¢IONEAZÄ‚?
TEHNICA DIN JURUL NOSTRU
PRIMA MEA BIBLIOTECÄ‚ A CUNOAÅžTERII

Această carte explorează lumea maşinilor
ÅŸi a tehnologiei.
Veţi descoperi utilajele de
construcţie, cum ar fi buldozerele şi
macaralele, veţi înţelege cum este alcătuit
motorul unui autoturism, dar ÅŸi care sunt
principiile de funcţionare ale computerelor,
telefoanelor celulare ÅŸi ale altor dispozitive
digitale.

22,6×29 cm, 32 pag., 27,50 lei
6 – 12 ani

LUMEA VIE
PRIMA MEA BIBLIOTECÄ‚ A CUNOAÅžTERII

Această carte explorează marea varietate a vieţii de pe Pământ. Veţi descoperi în paginile sale fungi, copaci şi fructe, secţiuni privind viaţa microscopică şi diferitele condiţii de mediu.
Corpul uman, cu funcţiile sale, este prezentat pe înţelesul tuturor în ultimele pagini ale acestui atlas.

22,6×29 cm, 32 pag., 27,50 lei
6 – 12 ani

Din aceeaşi serie au mai apărut:
ABC-ul Ştiinţei, Dinozaurii şi alte vieţuitoare preistorice, Pământul,planeta noastră, Vieţuitoarele oceanului, Atlasul lumii, Lumea antică, Animalele lumii şi Viaţa în trecut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *