Vedete

Madonna se teme să nu moară pe scenă

Deşi pare cea mai sigură femeie de pe Pământ, Madonna suferă de crize de anxietate teribile atunci când se află pe scenă, temându-se să nu moară, potrivit The Sun.

După ce a cântat în faţa a milioane de oameni în timpul celor 30 de ani de carieră, s-ar crede că Madge, aşa cum o numesc britanicii, ştie să-şi controleze nervii.

Însă „regina muzicii pop” spune că are atacuri de panică atât de puternice încât deseori crede că va muri.

„Am momente în care mă simt invincibilă şi ştiu că ţin publicul sub control şi că totul este perfect”, a declarat cântăreaţa.

„Însă am aceste atacuri de panică, simt că nu mai am aer şi că nu mă ridic la înălţimea aşteptărilor şi că voi muri pe scenă”, a adăugat Madonna.

Într-un interviu pentru publicaţia Dazed & Confused, Madonna a mărturisit că are unele metode de a-şi combate atacurile de panică.

„Mă întorc cu spatele la public, respir adânc şi îmi spun că totul este temporar. Nu sunt îngrijorată că o voi da în bară, eu chiar am atacuri de panică, simt că nu mai am aer. Este greu de descris”, a spus aceasta.

„Dacă ai atacuri de panică, nu le poţi controla. Evident că am destul oxigen, dar nu mi se întâmplă niciodată afară, ci în arene închise, în care brusc am crize de claustrofobie”, a mai spus Madonna, care a insistat că „nu este vorba de teama de a face spectacol”.

Sursa: www.monitorulsv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *