CARTE BUNA

La broasca leşinată de Eugen Ovidiu Chirovici

Grupul editorial RAO şi Worl Trade Center Bucureşti vă invită joi, 18 octombrie, ora 14.00 la prezentarea şi lansarea romanului La broasca leşinată de Eugen Ovidiu Chirovici. Evenimentul va avea loc la Sala New York din cadrul Centrului de Conferinţe World Trade Center, Piaţa Montreal nr. 10.

La Broasca leşinată este romanul unei generaţii născute între două lumi, sclipitoare prin umor şi prin miza profund umană. Construite după modelul antieroilor, personajele cărţii trec prin aventuri fabuloase, într-un spaţiu care devine mitic şi transcende geografia micului oraş ardelenesc, Făgăraşul, care este şi locul de naştere al autorului. Radu, Bulină sau Calu’ devin nişte cavaleri ai unei Mese Rotunde situate dincolo de timp şi spaţiu. După Suflete la preţ redus, Eugen Ovidiu Chirovici ne oferă un roman, care îi pune în valoare, încă o dată, principala calitate a unei scriituri deosebite de cele obişnuite în literatura română: harul şi plăcerea de a povesti, smulgându-ne pur şi simplu din fotolii şi făcându-ne să trăim parcă aievea întâmplările naraţiunii.

O carte pe care, dacă o veţi citi, nu o veţi uita niciodată.

Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut în 1964 ÅŸi este de profesie jurnalist ÅŸi economist. A studiat la Academia de StiinÅ£e Economice – BucureÅŸti, University of Glasgow (ScoÅ£ia) ÅŸi EDI (Grupul Băncii Mondiale – SUA). A obÅ£inut numeroase premii, distincÅ£ii naÅ£ionale ÅŸi internaÅ£ionale pentru ziaristică.

Ca scriitor debutează în 1989 cu proză scurtă, iar primul său roman, Masacrul, a fost vândut în 1991 în 60 000 de exemplare. Au urmat mai multe succese literare, printre care Comando pentru general (bestseller), România, zece ani după… (eseuri), NaÅ£iunea virtuală (eseuri). ÃŽn anul 2005, începe colaborarea cu Editura RAO, publicând Misterele istoriei: religie, politică, bani,
A doua moarte şi Suflete la preţ redus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *