Concerte

Kylie Minogue – concert la Bucuresti

 Seara trecuta ( 17 mai), Kylie Minogue a cantat 23 de melodii pe Stadionul Cotroceni, schimband, pe parcursul unui show incendiar, nu mai putin de opt costume. Concertul a inceput la ora 20:50, in fata unui stadion aproape plin si aproape entuziasmat, cu melodia “Speakerphone”, urmata de “Can’t get you out of my head” si o melodie noua, “Ruffle My Feathers”.

Un pic descurajata de publicul nu tocmai entuziasmat, Kylie Minogue a salutat in romana, “Buna seara, Bucuresti”, iar apoi a continuat (de data aceasta in engleza): “In regula, cred ca asta este un cantec pe care s-ar putea sa-l stiti” si a inceput sa cante “In Your Eyes”, iar publicul a devenit un pic mai receptiv.

A urmat prima schimbare de costum. Rochita violet, cu care a inceput concertul, a fost inlocuita de un costum incitant de majoreta, care, dupa trei melodii, a fost schimbat cu o rochie si un chipiu rosu. Defilarea in costume semnate Jean Paul Gaultier a continuat cu o salopeta albastru-inchis, cu paiete si goler marinaresc, o rochie bleu, cu trena, un costum asemanator celui purtat de Napoleon si o pereche de pantaloni albi, cu un top alb si cizme negre, foarte lungi. La bis, Kylie Minogue a prezentat cel de-al optulea – si ultimul – costum al serii, o pereche de pantaloni negrii, asortati cu un top argintiu.

La finalul concertului, Kylie Minogue a declarat: “Stiti ca au trecut 15 ani de cand am fost ultima data aici? Nu credeti ca a trecut cam mult?”, apoi si-a luat inima in dinti si a zis ca spera ca de data aceasta va reusi sa spuna corect, in romana: “Ne vedem data viitoare”. Si a reusit, sub o ploaie de confetti, in aplauzele entuziasmate ale publicului.

Printre cele 19 de melodii ale concertului s-au numarat “Slow”, “Copacabana”, “Spinig Around” si “I Believe In You”, in timp ce bisul a cuprins trei melodii, dintre care “I Should Be So Lucky” si “Love At First Sight”.

Si din punct de vedere tehnic, concertul a fost la inaltime. Sunetul a fost ireprosabil, in timp ce spectacolul de lumini si proiectiile video au fost spectaculoase.

Cat despre conditiile in care a avut loc concertul, organizatorilor nu li se poate reprosa mare lucru, poate doar toaletele “ecologice” foarte insalubre. In rest, atat intrarea pe stadion, cat si iesirea, s-au facut in conditii civilizate, fara prea mare imbulzeala si fara oameni de paza prea “fiorosi”, in timp, ce la casele de jetoane cozile nu au fost mult prea mari. Ca sa nu mai vorbim de standurile cu bauturi racoritoare, la care nu era coada aproape deloc…

Sursa: www.vedeta.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *