LifeStyle

Frunze de podbal, pentru afecţiuni ale aparatului respirator

Podbalul (Tussilago farfara) este o plantă medicinală foarte răspîndită. A fost apreciată încă din antichitate pentru calitatea ei de a alunga tusea, calitate reflectată şi în denumirea din limba latină.

Este printre puţinele plante care înfloresc primăvara devreme. În scopuri terapeutice, de la podbal se utilizează doar frunzele, care cresc direct din rizomi, după ofilirea florilor. Perioada de recoltare este aprilie-iunie.

ÃŽn nici un caz nu se folosesc florile plantei. Există studii care au evidenÅ£iat existenÅ£a în aceste flori a unor substanÅ£e cancerigene. Prin urmare, ca măsură de siguranţă, florile de podbal – utilizate în trecut alături de frunze – nu mai sînt indicate pentru prepararea remediilor fitoterapeutice.

Frunzele de podbal conţin mucilagii, tanin, substanţe amare (tusilagină), acizi graşi, carotenoizi, flavone, săruri minerale, inulină, substanţe triterpenice, fitosteroli. Utilizarea frunzelor de podbal în fitoterapie se bazează pe proprietăţile lor emoliente şi expectorante, coleretic-colagoge, antispastice, tonice, diuretice, secretolitice şi antiinflamatoare. Remediile din frunze de podbal sînt indicate, mai ales, în tratarea afecţiunilor aparatului respirator, cum ar fi bronşita acută şi cronică, laringita, tusea tabagică, astmul bronşic, emfizemul pulmonar, silicoza şi chiar în tuberculoza incipientă. Cei cu tuse rebelă şi răguşeală chinuitoare ar trebui să bea, de mai multe ori pe zi, ceai fierbinte din frunze de podbal amestecat cu miere. Acest ceai este foarte util şi în tratarea bolilor hepato-biliare, dispepsiilor şi afecţiunilor căilor urinare.

Cel mai utilizat remediu din podbal este infuzia din 2 linguriţe de frunze uscate şi mărunţite la o cană cu apă clocotită. Se beau cîte 2-3 căni pe zi. Frunzele de podbal îşi potenţează efectul terapeutic în combinaţie cu cimbrişor sau isop. Podbalul intră în compoziţia ceaiurilor antiasmatice şi antibronşitice.

Este bine ca vaporii ceaiului de podbal să fie inhalaţi de mai multe ori pe zi în cazul bronşitelor cronice cu accese dese şi în insuficienţa respiratorie sufocantă. În cel mai scurt timp se va resimţi o mare uşurare. În astm, în afecţiunile permanente ale bronhiilor şi ale fumătorilor sînt de mare folos, primăvara, 2‑3 linguriţe cu suc de podbal proaspăt stors şi băute în lapte cald.

Frunzele proaspete de podbal puse pe piept, ca un terci, ajută în orice boală grea de plămîni, în erizipel şi leziuni ale ţesuturilor cu umflături vineţii şi chiar în inflamaţii ale bursei sinoviale. Rezultatele acestor comprese cu terci sînt uimitoare. Compresele cu infuzie concentrată din frunze de podbal sînt utilizate în tratarea ulcerului scrofulos al pielii, dar şi în tratamentul tenurilor ridate, grase, seboreice.

Pentru combaterea flebitelor se poate prepara o alifie din frunze proaspete zdrobite şi smîntînă proaspătă, care se aplică pe porţiunile inflamate şi se leagă uşor cu o bucată de pansament.

Picioarele umflate ar trebui scăldate mai des într‑o fiertură din frunze de podbal. Sucul stors proaspăt din frunze de podbal şi picurat în ureche este eficace în durerile de urechi.

Prepararea siropului de podbal

Siropul pe care ni‑l putem prepara din frunze de podbal se dovedeşte foarte bun în bronşite şi alte afecţiuni pulmonare. Într‑o oală de lut sau un borcan se introduc, alternativ, un strat de frunze şi un strat de zahăr nerafinat. Se lasă apoi să se aşeze şi se umple pînă ce nu mai este loc în vas. Borcanul se leagă la gură cu 2-3 straturi de celofan şi se pune în grădină, la loc ferit, într‑o gaură făcută în pămînt. Se aşează o scîndură deasupra şi se acoperă cu pămînt. Căldura constantă stîrneşte un proces de fermentaţie. După 8 săptămîni se dezgroapă oala sau borcanul, iar siropul de podbal astfel obţinut se lasă să dea 1‑2 clocote. După ce se răceşte, este turnat în sticle mici, cu gîtul larg. Acest sirop este mijlocul nostru de apărare cel mai bun în timpul iernii şi al epidemiilor de gripă.

Ceai expectorant pentru tuse

Dacă vreţi un ceai expectorant cu efecte excepţionale, amestecaţi frunze de podbal, flori de lumînărică, plămînărică şi frunze de patlagină îngustă, în părţi egale. Din acest amestec se pun 2 linguriţe la 1/4 l de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 5 minute. Se beau, zilnic, calde, înghiţitură cu înghiţitură, cîte 3 ceşti din acest ceai îndulcit cu miere.

www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *