Despre copii

Fabrica de îndemânare, din 16 februarie, la Muzeul Naţional de Geologie

Muzeul Naţional de Geologie anunţă începerea unui nou program de activităţi practice adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani “Fabrica de îndemânare”.

Programul se desfăşoară pe parcursul a patru luni, din februarie până în mai, în a treia şi a patra sâmbătă din fiecare lună, între orele 10.00 – 12.00, şi urmăreşte să dezvolte îndemânarea şi creativitatea copiilor participanţi care vor lucra în fiecare lună cu alte materii prime.
În luna februarie, în zilele de sâmbătă, 16 şi 23 februarie, între orele 10.00 – 12.00, copiii sunt aşteptaţi la Fabrica de hârtie, atelierele fiind dedicate confecţionării diverselor obiecte, în principal din hârtie, şi care pot avea, bineînţeles, o utilitate practică.
Fabrica de lut este programată în luna martie, în zilele de sâmbătă, 15 şi 22 martie, Fabrica de cârpe va avea loc în luna aprilie, în zilele de sâmbătă, 19 şi 26 aprilie, iar Fabrica de burete va avea loc în luna mai, în zilele de sâmbătă, 17 şi 24 mai.
Atelierele din luna februarie şi martie sunt legate ca tematică de mărţişor, obiectele realizate de copii în cadrul acestor întâlniri putând reprezenta mărţişoare inedite pe care ei le pot face cadou. În cadrul atelierelor din lunile aprilie şi mai, copiii vor fi învăţaţi să-şi confecţioneze singuri jucării din cârpe şi burete.
Participarea la programul “Fabrica de îndemânare” se face numai prin rezervare la numărul de telefon: 212.89.52 sau pe adresa de email: madalina@geology.ro, în limita locurilor disponibile. Grupa maximă este de 25 de copii.
Preţul biletului pentru fiecare atelier este de 5 lei. Toate materialele sunt puse la dispoziţie de Muzeul Naţional de Geologie.
Tutore program: Lidia Tănase, profesor Arte Plastice.

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.

Mădălina Nailia, referent Relaţii Publice
Muzeul Naţional de Geologie
Tel: 212.89.52
www.geology.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *