Despre copii

Ecranul TV, armă îndreptată împotriva copiilor

Asociaţia non-profit SHOTRON, având ca scop alfabetizarea media a copiilor din România, a realizat recent un studiu cu privire la influenţa mass-media asupra modului de joacă al copiilor. Concluziile studiului arată, între altele, că timpul petrecut de aceştia în faţa unui ecran este cel puţin de două ori mai mare decât cel petrecut de copii în aer liber, în parcuri şi în locuri de joacă. Desenele animate agresive determină reacţii negative la copii de vârstă preşcolară şi şcolară – nepregatiţi pentru a înţelege şi interpreta semnalele media.
Studiul mai relevă şi faptul că părinţii nu sunt aproape deloc interesaţi de acest lucru, ei lăsându-şi de multe ori copiii să urmarească desene animate (sau orice altceva), pe post de “tranchilizant”. Copiii petrec în medie 4 ore pe zi cu părinţii lor, astfel încât televizorul şi calculatorul dobândesc un rol din ce în ce mai important în viaţa şi educaţia celor mici.
“Este grav pentru că unele desene animate au fie un nivel intelectual scăzut, fie sunt agresive, violente – nemaipomenind de nivelul estetic deformat”, spune Iulia Radu, preÅŸedinte al AsociaÅ£iei SHOTRON, realizatoarea studiului. “Copiii sar varstele în preocupările lor pentru desene – copiii de vârstă mică urmărind cu pasiune desene gândite pentru copii mult mai mari. Fie că se uită la televizor, la desene animate, navighează pe internet, se joacă pe calculator sau citesc o revistă, copiii sunt asaltaÅ£i de mesaje din partea societăţii de consum în care trăim: reclame, publicitate, mesaje ascunse. Chiar dacă nu toate mesajele au ca Å£intă copiii, ei ar trebui totuÅŸi să ÅŸtie să interpreteze ÅŸi să aleagă în cunoÅŸtinţă de cauză ceea ce e mai potrivit pentru ei”, a conchis reprezentanta AsociaÅ£iei SHOTRON.
“Nivelul de agresivitate al desenelor animate urmărite de copii este considerat ca fiind mediu dar imitarea modelelor – care predomină în comportamentul copiilor la aceasta vârstă – poate determina deseori transpunerea în fapt, în relaţiile cu ceilalţi, a acţiunilor agresive din desene animate” spune psihologul Ştefania Puşchilă.
“O soluţie ar fi monitorizarea de către părinţi a desenelor privite de copii şi explicarea aspectelor agresive, precum şi a faptului că ele sunt o exagerare ce nu apare decât rareori în viaţa reală. De exemplu: nu există monştri şi nici lupte intergalactice. Explicaţiile ajută copilul să separe realul de imaginar şi să conştientizeze mai uşor comportamentele dezirabile social”, arată în continuare specialistul în psihologie.
Studii efectuate de fundaţii similare din străinatate – Marea Britania, SUA şi Canada – arată că fenomenul nu este tipic doar românilor: americanii petrec în faţa unui ecran în medie 10,5 ore pe zi, din care un sfert folosind două mijloace media simultan – conform unui studiu recent efectuat de Universitatea din South Carolina, SUA. Un alt studiu, efectuat de Fundaţia Kaiser Family, a descoperit că 68% din copiii cu vârsta de 2 ani sau mai mici petrec în medie 2 ore pe zi în faţa unui ecran, televizor sau calculator.

http://www.shotron.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *