Despre copii

Cool School, ateliere de comunicare pentru copii și adolescenți

Ateliere Cool School

Cool School deschide seria atelierelor de comunicare, dedicate copiilor și adolescenților, sub forma unui curs care se desfășoară pe durata a 10 săptămâni. Instrumente de lucru sunt interacțiunea cu ceilalți și explorarea propriului eu, prin exerciții și jocuri interactive.

Cool School este gândit ca un laborator de copilărit, un loc de antrenament al imaginației copilului, al încrederii în sine și al curajului de a se exprima liber și argumentat şi se adresează copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 10-18 ani. La Cool School, copiii învață să comunice și să relaționeze cu ceilalți în diferite situațiişi au la dispoziție mijloacele și mediul necesare pentru a-și consolida încrederea în sine,pentru a descoperi bucuria de a-și face noi prieteni și de a se putea baza pe ei ulterior.

Cursul se desfășoară sub îndrumarea lui Vlad Oancea, actor cu experienţă atât în practica spectacolului cât şi în ceea ce priveşte lucrul cu copiii.

Absolvent al UNATC, Vlad povestește: ,,Înainte de teatru, am fost student doi ani la Drept. După terminarea facultăţii de teatru mi-am dat seama că fiecare om, şi mai cu seamă fiecare copil, ar trebui să facă cel puţin un curs de drept civil si unul de teatru. Drept civil pentru că la 14 ani primim drept de semnătură, dar nimeni nu ne şi explică ce semnăm, iar teatru sau exerciţiul teatral, pentru că toţi ar trebui să putem deschide o uşă, să dăm bună ziua şi să conversăm, fără să ni se pară un antrenament cu haltere. Se spune, printre adulţi, că atunci când ajungi în impas cu tine însuţi e bine să te întorci la copilul din tine, sau mai bine zis, la copilul care ai fost. Deci, se pare, că noi, adulţii, ştim că cele mai înţelepte persoane din lume sunt copiii. La Cool School nu ne propunem să descoperim talente sau să-i pregătim pe copii pentru o meserie viitoare. Ne dorim să îi ajutăm să fie mai conştienţi de atuurile lor, să comunice mai bine şi cu mai multă încredere atât între ei cât şi cu noi, restul… adulţii. Copiii au multe de spus, să-i ascultăm!”

Cursul Cool School are ca motor de funcționare jocuri și exerciții ce nu întâmplator țin de sfera teatrului, însă extinde joaca de-a cuvintele până la capăt și elimină presiunea obţinerii unei note la final. Aprecierile le vor da părinții care-și vor vedea copiii vioi, bucuroși, cu prieteni noi și cu acea sclipire jucăușă în ochi specifică lor când fac un lucru de care sunt mândri.


Acesta se desfășoară sub forma a 10 ateliere săptămânale (2 ore-atelier), pe grupe de vârstă, 10-14 ani și 15-18 ani, cu minimum 6 participanți fiecare. La final, cursul se încheie cu o reprezentație, pusă în scenă de copii, în fața părinților, bunicilor și a prietenilor.

Periodic, Cool School organizează ore demonstrative, la finalul cărora vor avea loc sesiuni cu întrebări, din partea copiilor și a părinților, și răspunsuri, din partea organizatorilor. Doritorii se pot înscrie mai departe în călătoria celor 10 ateliere de comunicare.

Pentru  informații şi înscrieri:

Cool School

Mail: contact@cool-school.ro

Telefon: 058.099.142/ 0735.247.800

Facebook: https://www.facebook.com/ateliereCoolSchool

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *