Consumul de energie termică, contorizat obligatoriu de la 1 ianuarie 2017

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) şi Asociația Națională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare și Calcul al Utilităților (ANPSC) au lansat, pe 1 octombrie 2015, o campanie de informare a consumatorilor despre Eficientizarea Consumului de Energie Termică.

Până în data de 31 decembrie 2016, în imobilele de tip condominiu/blocuri de locuințe racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație. Această obligaţie este prevăzută în Legea nr. 121 din 2014 privind eficienţa energetică, care transpune Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică.

“Prin intermediul acestei campanii ne propunem îmbunătățirea nivelului de informare și educare a consumatorilor, atât în privința măsurilor necesare pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cât și a identificării de soluții de contorizare a consumului de energie termică, toate acestea într-o perfectă corelare cu obiectivele Uniunii Energetice și ale Strategiei Energetice a României”. a declarat conf.univ.dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

Măsurile de politică energetică se referă, printre altele, la acţiuni de formare şi educare, inclusiv programe de consiliere a consumatorilor, care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic şi care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali. Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România se înscrie astfel printre organizaţiile care şi-au propus să informeze consumatorii despre avantajele contorizării individuale a consumului de energie termică.

Gradul de contorizare

Un studiu realizat de Asociaţia Naţională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare (ANPSC) arată că, în România, gradul de contorizare a branşamentelor la încălzire era, în luna septembrie 2014, de 97,1%, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, şi de 96% la apa caldă, cu un total de 1.337.735 apartamente racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. Potrivit estimărilor de pe piaţă, procentul de consum de energie termică realizat de mediul rezidenţial se situează la 80% din consumul total pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.

Acelaşi studiu a constatat că, analizând evoluţia consumului de energie termică pentru încălzire înregistrat la nivelul sistemului centralizat în sezonul rece dintre lunile noiembrie 2013 şi aprilie 2014 în Bucureşti, cei care locuiesc în apartamente cu repartitoare au avut un consum cu 31% mai mic. În acelaşi timp, consumul pentru perioada menţionată în sistem fără repartitoare e mai mare cu 45% faţă de consumul în sistem cu repartitoare, potrivit datelor RADET.

Studiul arată că 47% dintre bucureşteni au economisit peste 14 milioane de euro, iar restul de 53% au pierdut peste 16 milioane de euro. De exemplu, cel mai mare consum al celor ce locuiesc în blocuri fără repartitoare a fost înregistrat în luna aprilie 2014, respectiv de 65%, în timp ce consumul celor în sistem cu repartitoare a fost semnificativ mai mic, respectiv de 39.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *