Pediatra noastra are un cabinet foarte dragut. Sala de asteptare are in mijloc o masa inconjurata de scaunele colorate. Pe masa sunt jucarii fel de fel.
Dupa ce a scanat bine zona, Razvan s-a lipit de o motocicleta si “bruuum- bruuum”, ce frumoasa e “momoneta”! (eu i-am zis ca e motoreta, de aici “momoneta”)
Cand sa plecam acasa…cum sa lasam “momoneta” acolo singura, ca doar Dr. inchidea cabinetul si ce ar fi facut “momoneta” toata noaptea acolo, printre atatea jucarii?!
Nu a mers cu vorba buna, asa ca Dr. a cedat si i-a lasat “momoneta” pana a doua zi, cand urma sa i-o inapoiez.
Satisfacut i-a transmis doamnei dr. “pa, doto, pa!”.
Nu s-a deslipit de ea tot drumul si nici acasa nu a lasat-o sa se odihneasca, mai sa o ia cu el la “nana”.
Dimineata, pana sa plec, am dosit repede jucaria si ma pregateam. Razvan, cred ca a visat minunata motocicleta toata noaptea, pentru ca primul cuvant cand a deschis ochii a fost: “momonetaaaaaa!”
Nu m-as fi gandit sa-i cumpar o motocicleta de jucarie…si uite ca mi-a spus el ce-i place.
Dupa ceva cautari, am gasit o motocicleta care sa semene cat de cat cu cea de care s-a indragostit…si e nedeslipit de ea!
A fost pentru prima data cand s-a lipit de o jucarie, cand nu a lasat-o de bunavoie. Probabil ca nu am procedat corect lasandu-l sa o ia acasa, insa timpul ne presa si am incercat sa evitam un scandal, sunt sigura ca ar fi fost tragedie, macar pentru cateva minute. Trebuie sa lucrez la capitolul asta, pentru ca nu vom putea sa luam toate jucariile pe care si le doreste (de obicei, pentru putina vreme).