Vedete

Christina Aguilera este insarcinata

Pe Paris Hilton a luat-o gura pe dinainte: sarcina Christinei Aguilera a fost confirmată accidental de petrecăreaţa cu nume de hotel. Complet lipsită de tact, aceasta a dat în vileag faptul că prietena ei este însărcinată, în faţa unei mulţimi de oameni dintr-un club de noapte din Las Vegas, scrie Atac.Cele două starlete petreceau la sfârşitul săptămânii trecute în clubul de noapte LAX, din Hotelul Loxor, când Paris Hilton a înhăţat pe neaşteptate un microfon pentru a-i face o dedicaţie prietenei Aguilera, sub privirile şocate ale acesteia din urmă şi ale soţului ei, Jordan Bratman. Plină de exuberanţă, Hilton a declamat în onoarea Christinei „Felicitări celei mai frumoase femei însărcinate din lume! Eşti minunată!”. Aceasta în contextul în care Aguilera nu şi-a făcut încă publică sarcina. Gafa guralivei Hilton a fost însă trecută cu vederea: după momentul iniţial de stânjeneală, cuplul Aguilera-Bratman a salvat situaţia izbucnind în râs, potrivit relatărilor unor persoane din asistenţă. În cursul ultimelor luni, zvonurile pe seama unei posibile sarcini a cântăreţei au fost extrem de insistente, dar Aguilera a refuzat să facă orice comentarii. Confruntaţi cu dezvăluirea „revărsată” de Hilton, Aguilera a admis uşor stânjenită că ea şi soţul ei abia aşteaptă venirea pe lume a copilului. În cursul lunii trecute, Christina s-a referit la faptul că şi-ar dori ca, în eventualitatea în care ar avea un copil, acesta să înveţe şi limba spaniolă, pe care cântăreaţa o stăpâneşte la perfecţie.

Continuarea in Atac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *