LifeStyle

Burse in Italia pentru elevii de liceu

Intesa Sanpaolo Bank, împreună cu Grupul Intesa Sanpaolo, continuă susţinerea educaţiei în rândul tinerilor din România prin programul de burse de studiu în Italia în valoare de 12.000 euro. Ajunsă la cea de-a 3-a ediţie pe plan local, Bursa Intercultura se adresează tuturor elevilor de liceu din România, născuţi între 01.01.1993 – 31.06.1995, oferindu-le posibilitatea de a câştiga un program de studii pentru 1 an şcolar (clasa a 10-a sau a 11-a), în Italia.

Bursa Intercultura acoperă toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul şi cazarea şi oferă câştigătorilor şansa de a petrece un an într-o familie italiană. Practic câştigătorii acestei burse vor fi complet intregraţi în mediul familial şi şcolar din Italia şi vor putea învăţa limba şi obiceiurile acestei ţări, lărgindu-şi astfel experienţa, orizontul cultural şi educaţional.

Detalii despre programul de burse Intercultura, formularele care trebuie completate şi alte informaţii utile sunt disponibile pe prima pagină a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank sau în secţiunea Cariere. Candidaţii interesaţi de Bursa Intercultura trebuie să completeze şi să trimită aplicaţiile până în 14.02.2009.

„Intesa Sanpaolo Bank a investit circa 100.000 euro în programul de Burse Intercultura şi ne dorim să continuăm şi să extindem an de an acest proiect. De altfel tot în zona de implicare socială banca noastră a iniţiat în premieră anul trecut în parteneriat cu AC Milan programul gratuit Milan Junior Camp de care au beneficiat circa 200 de copii cu vârste între 7 şi 14 ani”, a declarat Nicola Calabro’, CEO Intesa Sanpaolo Bank.

Selecţia candidaţilor pentru Bursa Intercultura se va face în mod obiectiv, în Italia, direct de către Fundaţia Intercultura/AFS, co-organizatoare a acestui program. Procesul de selecţie constă în mai multe etape şi va fi finalizat până la sfârşitului lunii martie a anului în curs.

Fundaţia Intercultura/AFS
Fundaţia Intercultura/AFS este o organizaţie internaţională, non profit, care oferă oportunităţi de schimburi educaţionale interculturale pentru a-i ajuta pe cei interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele şi aptitudinile. Fundaţia activează încă din 1919 şi a organizat schimburi culturale în peste 90 de ţări. Din 2005 fundaţia colaborează cu Grupul Intesa Sanpaolo în organizarea de programe pentru elevi din ţările în care Grupul activează.

Intesa Sanpaolo Bank
Intesa Sanpaolo Bank este parte a grupului Intesa Sanpaolo, lider în Italia şi cu o prezenţa internaţională semnificativă cu accent pe Europa Centrală şi de Est, precum şi Bazinul Mediteranean. Cu depozite atrase de 1.000 miliarde euro, Grupul oferă servicii pentru persoanele fizice şi susţine dezvoltarea companiilor şi IMM-urilor din lumea întreagă. În ţara noastră Intesa Sanpaolo Bank deţine o reţea de peste 90 unităţi teritoriale şi se adresează atât clienţilor persoane fizice, cât şi companiilor şi IMM-urilor.

www.intesasanpaolobank.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *