LifeStyle

Bucuresti, vis-a-vis de Turnul Eiffel

Luni 25 noiembrie 2008, a avut loc , in prezenta ambasadorului Romaniei la Paris, Teodor Baconschi, a viceprimarului Parisului, Pierre Shapira, si a directoarei ICR Paris, Magda Carneci, vernisajul expozitiei de fotografie « Bucuresti », a artistului fotograf Mihail Moldoveanu. Ea a fost instalata in aer liber (cu o protectie impotriva intemperiilor), pe quai Branly, exact in fata Turnului Eiffel. Pozitia, de maxima vizibilitate, este si o expresie a inaltei aprecieri pe care primaria Parisului o da relatiilor cu ambasada noastra si cu capitala Romaniei. Expozitia ramane deschisa publicului pana in 1 decembrie, iar intrarea este gratuita.

Manifestarea face parte din seria de evenimente care marcheaza Saptamana Romaniei, organizata in perioada 24-30 noiembrie 2008 si deschisa prin concertul de jazz al duo-ului Jancy Korossy si Ramona Horvath (luni 24 noiembrie, in saloanele Palatului Behague). Dupa incheierea saptamanii dedicate tarii noastre, sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei va mai cuprinde expozitia, insotita de o proiectie de film, si de lansarea unui volum, pe tema prezentei generalului Berthelot in Romania (4 decembrie), precum si vizionarea flmului Unde reci (Europa libera) de Alexandru Solomon, urmata de o dezbatere asupra mass-mediei actuale (5 decembrie).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *