LifeStyle

Asparagus

AsparagusAsparagusul, cunoscut cu denumirea de Asparagus liliaceae, este una dintre cele mai populare plante de apartament, dezvoltîndu-se cel mai bine într-un climat cald.

Pentru cultivarea asparagusului sînt necesare seminţe speciale, ce pot fi găsite la magazinele de specialitate şi care pot fi plantate în lunile de primăvară (din martie pînă în mai).

Seminţele se plantează în mici pahare de plastic şi nu se mută în ghivece decît după ce planta a crescut cîţiva centimetri. Pentru plantarea asparagusului este indicat să folosiţi numai pămînt special de flori. Pînă ce planta a început să se dezvolte, udaţi-o zilnic şi ţineţi-o într-un loc unde temperaturile nu scad sub 15 de grade. Evitaţi însă să turnaţi apă în exces, deoarece planta nu va mai creşte.

Asparagusul se menţine numai în locuri luminoase, de aceea este indicat să-l aşezaţi întotdeauna în dreptul ferestrelor. Chiar dacă acestei plante îi priesc locurile luminoase, evitaţi să o ţineţi în bătaia soarelui, deoarece s-ar putea îngălbeni prea uşor.

În timpul verii asparagusului trebuie să i se acorde o atenţie specială. El trebuie udat mai des în timpul verii (o dată la doua zile) decît iarna (de două ori pe săptămînă). De asemenea, în perioada caldă, asparagusul trebuie curăţat de trei ori pe săptămînă, de fructele uscate şi frunzele galbene. La sfîrşitul verii este necesar să schimbaţi pămîntul din ghiveciul unde se află planta.

www.evenimentul.ro 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *