LifeStyle

Anemonei i se cere prietenia pe „forum“

Mai ţineţi minte „telenoveaua“ ce rula acum ceva vreme pe Antena 1, „Secretul Mariei“? A fost, dacă putem spune astfel, o reconfirmare a capacităţilor scenice (desigur, e vorba de platoul de filmare!) deţinute de fosta componentă A.S.I.A., Anemona Niculescu. Atât de multă priză a început să aibă de atunci la public, încât fanii au şi pus bazele unui site, cu informaţii despre solistă. Noi nu aveam nici cea mai mică idee despre pagina de Internet construită special pentru actriţă, însă diverse personaje, catalogate drept „internauţi“, ne-au sesizat acest lucru. Ni s-a recomandat să „aruncăm o privire“, ceea ce într-un final am şi făcut. Fără nici cea mai mică intenţie de a aduce vreun afront membrilor din „fan-clubul“ Anemonei, putem spune că ne-am amuzat copios citind mesajele destinate „idolului“ acestora, scrie Atac. Majoritatea provine de la copii, în special „admiratoare“, de până în 14 ani, care doresc să o cunoască pe „fata extraordinar de frumoasă, de cochetă şi de ordonată“. Nu râdeţi. Aşa o consideră una dintre vizitatoarele site-ului. Adevărul e că nu poţi lua în derâdere gustul omului, nu?

Am găsit o sumedenie de mesaje al căror principal subiect era dorinţa de împrietenire cu solista.

PrimeÅŸte mesaje pline de erori gramaticale!
Am păstrat câteva, pentru „palmares“, folosind metoda copy-paste. Bunăoară, iată ce îi aduce la cunoştinţă Dana Marina Daniela: „te iubesc mult Anemona si te admir pt munca ta. Pt că esti o actrita talentata foarte talentata. Daca te-as cunoaste as fi cea mai fericita din lume!! Daca vrei sa vb uite id-ul meu: (nu vi-l putem dezvălui!). Te sarut!!! Eu ma numesc Dana marina daniela, am 13 ani si 7 luni si sunt din Bucuresti. Am urmarit cu foarte mare interes telenovela Secretul Mariei.

Mai departe in Atac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *