Despre copii

Alfabet preistoric, din 24 iunie, la Muzeul Naţional de Geologie

Muzeul Naţional de Geologie anunţă începerea unui nou program de activităţi „Alfabetul preistoric”, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani şi care se derulează în perioada 24 iunie – 11 septembrie, în două module.

De-a lungul vacanţei de vară, în atelierele de creaţie organizate de Muzeul Naţional de Geologie cei mici vor face cunoştinţă cu numeroşii prieteni ai planetei pământ, vor pătrunde în minunatul univers preistoric al animalelor fantastice şi plantelor nemaiîntâlnite, vor descoperi frumuseţea formelor, strălucirea culorilor, bogăţia materialelor.
În cadrul acestui program de vacanţă, copiii vor învăţa câteva noţiuni elementare despre animalele preistorice corespunzătoare fiecărei litere a alfabetului şi pe care le vor reprezenta în cadrul atelierelor de pictură, modelaj şi colaj, prin tehnici specifice artelor plastice. La finalul întregului program, copiii vor avea un „abecedar” al animalelor preistorice ilustrat de ei înşişi. Lucrările realizate de ei în cadrul acestui program de vacanţă vor fi expuse într-o expoziţie organizată în holul muzeului.
Programul de vară „Alfabet preistoric” se va desfăşura în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, din 24 iunie până pe 11 septembrie. Copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani sunt aşteptaţi în cele trei zile din săptămână menţionate, între orele 10.00 – 12.00, iar pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani este rezervat intervalul orar 12.00 – 14.00, din aceleaşi zile.
Programul se va desfăşura în două module: primul modul va avea loc în perioada 24 iunie – 7 august, în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, iar cel de-al doilea modul se va derula în perioada 19 august – 11 septembrie, în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi.
Preţul de participare la primul modul este de 90 lei/abonament pentru întregul modul, iar preţul de participare la un atelier este de 6 lei. Pentru cel de-al doilea modul, preţul abonamentului este de 60 lei, iar preţul de participare la un atelier este de 6 lei.
Participarea se face prin înscriere la recepţia muzeului după achiziţionarea biletului sau abonamentului, cu cel puţin trei zile înainte de programarea atelierului.
Numărul maxim de participanţi este de 15 copii pentru fiecare grupă.
Detalii suplimentare la numărul de telefon: 212.89.52.

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.

www.geology.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *