Evenimente

A doua editie a maratonului de montain-bike "Prima Evadare"

Prima Evadare” este singurul maraton de mountain-bike din Bucuresti si cel mai mare concurs de acest gen din tara. Aflat la a doua editie, concursul se va desfasura duminica, 9 mai, de ziua Europei. Anul trecut concursul a adus la start peste 600 de concurenti, stabilind un nou record national de participare.

“Suntem increzatori in succesul acestui maraton, deoarece cu 10 zile inaintea startului s-au inscris online peste 500 de concurenti. Astfel, estimam ca anul acesta vom avea un numar total de peste 1000 de participanti, majoritatea acestora fiind amatori”, a declarat organizatorul concursului, Daniel Sardan, din partea Clubului Alpin Roman.

Anul acesta COSMOTE Romania s-a alaturat sustinatorilor “Prima Evadare“, devenind sponsorul principal al competitiei. Pe langa sustinerea logisticii competitiei, COSMOTE va oferi participantilor accesorii necesare in cadrul concursului dar si premii atractive care pot fi castigate in cadrul unei tombole la care vor mai contribui Bikexpert, Surmont si Optiplaza.

Sustinem Prima Evadare pentru ca este unul dintre proiectele care incurajeaza cu succes un stil de viata sanatos prin practicarea sportului in aer liber dar si un mediu inconjurator mai curat, doua dintre directiile importante pe care COSMOTE le promoveaza activ.“, a spus Ruxandra Voda, Corporate Affairs Manager.

Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross-country, care deschide sezonul maratoanelor de ciclism montan din Romania, printr-un traseu usor, fara diferente de nivel. Concursul se desfasoara pe drumuri de tara, prin padurile din nordul capitalei, pe o distanta de aproximativ 55 de km, intre Bucuresti si Snagov. Traseul este marcat pe intreaga distanta de concurs si este prevazut cu 10 puncte de control, 4 zone de alimentare, este asistat de politie si salvare, patrulat de oficialii competitiei, de echipe de fotografi si cameramani. Punctul de sosire este situat pe malul lacului Snagov, in interiorul complexului de agrement Astoria, si marcheaza locul unde se vor desfasura premierea si tombola.

Concursul “Prima Evadare” isi propune sa promoveze un stil de viata sanatos, sa atraga atentia asupra posibilitatii de a face miscare pe traseele din padurile aflate in nordul capitalei si sa accentueze importanta curatirii si ecologizarii lacurilor si lizierelor de padure. Maratonul este accesibil incepatorilor, dar se recomanda 2-3 iesiri mai lungi pe teren accidentat, anterior competitiei. Concurentii sunt sfatuiti sa participe cu biciclete de munte, iar casca de protectie este obligatorie pe toata durata competitiei.

Evenimentul este organizat de Clubul Alpin Roman si NoMad Adventure Team, si este sustinut de COSMOTE, VOSLAUER, Bikexpert si Primaria Municipiului Bucuresti.

Comunicatul in format pdf si poze gasiti pe transfer http://dl.transfer.ro/ComunicatPrimaEvadare29.04-transfer_RO-29apr-b4739a.zip sau pe site-ul nostru www.primaevadare.ro

Pentru detalii suplimentare si regulamentul competitiei puteti accesa www.primaevadare.ro sau contacta organizatorii: Daniel Sardan – 0723 383 071.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *