Concerte

1 Mai Mare da ceasul cu doua luni mai devreme pentru concerte si petreceri in Vama Veche

Celelalte Cuvinte, Sarmalele Reci, Niste Baieti, Les Elephantes Bizzares, East Roots, White Walls, Brigada Hades, Perfect Zero For Infinity si Blue Pulse – peste 12 ore de live, in doua zile de concerte 1 Mai Mare

In week-endul lui 1 Mai, pe plaja din Vama Veche avem parte de 1 Mai Mare, evenimentul care, in acelasi spirit cu Stufstock-ul, reuneste o serie de concerte rock speciale, concursuri, sporturi si biblioteca pe plaja. La a doua editie, 1 Mai Mare ii aduce pe aceeasi scena, vineri (29 aprilie) si sambata (30 aprilie), pe Celelalte Cuvinte (hard rock), Sarmalele Reci (altrenative rock), Niste Baieti (romanian punk rock covers), Les Elephantes Bizzares (electro-pop-rock), East Roots (reggae), White Walls (progressive-metal), Butch & Brigada Hades (hip-hop), Perfect Zero For Infinity (emo post hardcore) si Blue Pulse (rhythm & blues). Anul trecut, concertele 1 Mai Mare au adus in fata scenei peste 15.000 de spectatori. Intrarea este 10 lei (o bere inclusa).

1 Mai reprezinta in mod traditional debutul sezonului estival si pentru multi dintre noi este primul prilej din an de a prinde cateva zile pe malul marii. Vama Veche ramane destinatia celor care isi doresc sa asculte muzica buna pe plaja, pana la rasarit, intr-o atmosfera boema.

Realizat de Capricorn and Capricorn Productions, casa de productie care de noua ani participa la organizarea festivalului Stufstock, 1 Mai Mare propune, incepand din 2010, un eveniment organizat pe plaja, langa mare, si care sa reuneasca pe aceeasi scena artisti consacrati, care reprezinta diverse genuri muzicale ascultate in Vama, alaturi de concertele mici ale newcomers-ilor aflati la inceput de drum.

Daca in 2010 1 Mai Mare a deschis sezonul de cantare, la mare, anul acesta vara vine mai devreme in Vama Veche. De 1 Mai dam ceasul inainte cu 2 luni si avem parte de concerte si de petreceri ca in plin sezon.

1 Mai Mare incepe vineri, 29 aprilie, cu trupele White Walls si Sarmalele Reci si continua cu o petrecere intr-un cort imens, pe plaja, unde se va asculta muzica de Vama. Programul zilei de vineri va fi urmatorul:

19:00 20:30 muzica DJ, warm-up
20:30 21:30 concert White Walls (progressive-metal)
22:00 23:00 concert Sarmalele Reci (altrenative rock)
23:15 00:15 concert DJ pe scena festivalului
00:15 06:00 (dimineata) petrecere cu DJ Teo in cortul imens de pe plaja

Sambata, evenimentul va fi deschis la amiaza, iar pana la 5 dupa-masa vor avea loc competitii sportive de fotbal si volei pe plaja, cu trageri la poarta, trageri de funie, probe cu obstacole, sau concursuri spontane, cu premii. Toata dup-amiaza, un dj va mixa pe plaja piese populare in cluburile din Vama Veche. Vor fi amenajate mai multe zone pentru activitati specifice sezonului de vara: un workshop de juggling , sezlonguri pentru citit si relaxare, cu o carte buna in mana, de la biblioteca de pe plaja. Programul complet de sambata va fi urmatorul:

13:00 17:00 campionate de fotbal, volei, concursuri de facut castele din nisip etc.
17:00 17:30 concert Blue Pulse (rhythm & blues)
18:00 18:45 concert East Roots (reggae)
19:15 20:00 concert Perfect Zero For Infinity (emo post hardcore)
20:30 21:15 Brigada Hades (hip-hop)
21:45 22:30 concert Niste Baieti (romanian punk rock covers)
23:00 23:45 concert Les Elephants Bizzares (electro-pop-rock)
00:15 01:45 concert Celelalte Cuvinte (hard rock)
01:45 06:00 dimineata petrecere in cortul de pe plaja

1 Mai Mare este realizat si cu sprijinul Primariei din Limanu.

Vama este pregatita sa primeasca public din toata tara si sa deschida vinerea viitoare seria de evenimente care promoveaza atat muzica, cat si filmul, teatrul si fotografia, in asteptarea Stufstock 2011. In 2010, de 1 Mai, Vita de Vie, E.M.I.L., Urma, Za Duff, Chester si Replace au evoluat in fata a peste 15.000 de spectatori. De 1 Mai Mare, in Vama dam ceasul cu 2 luni mai devreme.

Informatii pentru editori.

Despre artistii 1 Mai Mare

Celelalte Cuvinte (hard rock). De 30 de ani impreuna, Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din Romania. Pastrandu-si, de-a lungul timpului, atat componenta cat si stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o trupa-legenda a rockului romanesc, cu o identitate aparte. Sonoritatile muzicale Celelalte Cuvinte sunt identificate imediat de orice fan. Niciodata comercialul nu a fost un criteriu de creatie sau interpretare.
Istoria trupei porneste inca din 1976, de la Oradea, unde, la Liceul “Emanuil Gojdu”, Marcel Breazu, Leontin Iovan si Calin Pop formau grupul scolii, sub numele de “Sonic”. Participau la “dansurile” din fiecare zi de sambata, unde cantau coveruri dupa trupe cunoscute la acea vreme – Jimi Hendrix, Deep Purple sau Pink Floyd -dar si cateva compozitii proprii. Inca din perioada liceului, trupa ii avea in componenta pe trei dintre cei care sunt in continuare membri Celelalte Cuvinte – Marcel Breazu (bas, voce secundara), Leontin Iovan (percutie) si Calin Pop (voce, chitara). Au dat toti admitere la facultate in Timisoara, in ideea de a continua activitatea muzicala intr-un oras mult mai receptiv fata de fenomenul rock.
La propunerea lui Marcel Breazu si cu contributia lui Calin Pop, numele de Sonic a fost schimbat in CELELALTE CUVINTE: “cuvintele pe care le rostim ni se par prea putine pentru a exprima ceea ce simtim.” In aceeasi perioada, trupa si-a largit componenta cu doi membri – Ovidiu Rosu (inginer de sunet) si Radu Manafu (chitara, voce secundara), ambii originari din Turnu Severin.
Pe 13 decembrie 1981, in calitate de trupa a Casei Studentilor din Timisoara, Celelalte Cuvinte a sustinut primul concert in “sala festiva” a acesteia. Evenimentul a fost considerat actul oficial de nastere a trupei.
In scurt timp, Celelalte Cuvinte a ajuns un nume foarte apreciat, mai ales in mediile studentesti. Grupul a castigat o serie intreaga de premii la festivalurile studentesti, a sustinut concerte in principalele centre universitare din tara. A inregistrat la Radio Cluj cateva piese, printre care si “Iarba prin par”, care a ajuns pe pozitii fruntase in topuri, devenind unul dintre cele mai mari hituri din istoria formatiei si a rockului romanesc.
La festivalul timisorean “TIM Rock” din 1984, trupa a fost remarcata de actorul Florian Pittis si, prin intermediul lui, banda cu inregistrarile de la Radio Cluj a ajuns la Bucuresti, unde s-a transformat in prima jumatate a L.P.-ului intitulat “Formatii Rock Nr. 8”, album editat de Electrecord, in 1985.
La sfarsitul anului 1986, in trupa a intrat Tiberiu Pop (claviaturi si voce secundara), pe atunci, student la Cluj.
Absolvirea facultatii a adus “grosul” grupului inapoi in Oradea, dar l-a si dispersat, intr-o anumita masura: Calin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan si Tiberiu Pop au obtinut repartitii la Oradea, Radu Manafu la Turnu-Severin si Ovidiu Rosu la Resita. Distantele nu i-au impiedicat insa sa se intalneasca toti, sa repete si sa sustina concerte.
In 1989, grupul a participat la festivalul international de rock “Macul Rosu” din Blagoevgrad, Bulgaria, a sustinut concerte si a participat la numeroase festivaluri in tara.
In acelasi an, grupul a inregistrat, la Electrecord, “Celelalte Cuvinte II”, disc care a aparut pe piata in 1990. De mentionat este faptul ca piesele care au aparut pe albumele de vinil de mai sus sunt rodul activitatii compozitionale a grupului din perioda 81-84.
Prima aparitie TV a trupei, imediat dupa Revolutie, a fost in martie 1990, in cadrul emisiunii lui Petre Magdin, “Tele-Top”. A fost prezentat videoclipul “Comoara”.
In 1992 a aparut albumul “Se lasa rau” si trupa a realizat anul urmator clipul video, “Cina dragonului”, difuzat pe postul de televiziune national. In acei ani, grupul si-a continuat activitatea concertisica: turnee in tara, concerte, festivaluri rock in Ungaria.
In 1994 a fost lansat albumul “Armaghedon” si clipul “Asa e viata mea”.
In 1995, Celelalte Cuvinte a participat la festivalul international “Skip Rock”, de la Bucuresti, alaturi de grupul german Kreator, din Germania. In acelasi an, Radu Manafu s-a retras din grup.
In 1996, grupul a lansat cu Electrecord albumul Vinil Collection, ce contine o parte dintre piesele inregistrate si editate pe cele trei viniluri Electrecord din perioada 85-90.
In 1997 este realizat albumul “Ispita” care a fost, din pacate, editat numai pe MC, intr-un tiraj limitat. Cu acest prilej, din propriile resurse, Celelalte Cuvinte a realizat videoclipul “Pasarea de plumb”.
In perioada 1997-2000 aparitiile in concert au fost mai rare. In acest timp s-a lucrat intens la un nou album. Activitatea concertistica a grupului s-a restrans in principal la cluburi (Bucuresti, Cluj, Constanta, Oradea) si la cateva aparitii in festivaluri si concerte in aer liber – la Brasov, Iasi, Cluj, Deva, Sighisoara, Timisoara.
La inceputul lui 2001 trupa a hotarat sa nu mai apara in public pana la terminarea si finisarea inregistrarilor noului album. Acestea au avut loc la sfarsitul anului 2002. Pentru acest material discografic, Celelalte Cuvinte a semnat un contract cu Intercont Music, in 2003.

Grupul a revenit in atentia publicului in calitate de cap de afis la festivalul Top T de la Buzau, dar si cu participarea la festivalul Maximum Rock, organizat la Cluj. Pe data de 12 iulie 2003, trupa Celelalte Cuvinte a sustinut un concert de come-back, la Arenele Romane, unde a fost intampinata cu multa caldura de fani, al caror numar, este, in mod paradoxal, in crestere.
In 2004 a lansat albumul NOS si a continuat sa sustina concerte. Linia conceptuala a albumului NOS dezvolta si dezbate ideea ca exista si efecte negative datorate utilizarii excesive si exclusive ale mijloacelor de comunicare electronice.
In 2006, trupa Celelalte Cuvinte a aniversat 25 de ani intr-un turneu prin cele mai importante orase din Romania. La Bucuresti, spectacolul aniversar s-a tinut in Sala Mare a Teatrului National, cu casa inchisa.
In 2008, Celelalte Cuvinte a lansat un nou album, “Stem”, promovat printr-un turneu in marile orase. “Stem” a fost produs de TVR Media. Prima piesa a acestei colectii, “Zmeie”, a beneficiat de un videoclip produs de Doru Ionescu.
In 2009-2010, trupa a continuat seria de concerte prin cluburi, in Bucuresti si in tara. Sfarsitul anului 2010 a fost generos cu fanii Celelalte Cuvinte. Dupa intalniri concertistice cu fanii din toata tara, Celelalte Cuvinte a sarbatorit 29 de ierni intr-un concert sold-out in The Silver Church, unul dintre cele mai mari cluburi din Bucuresti, dedicat spectacolelor live. Peste 900 de fani au aniversat 29 de ani de cariera a uneia dintre cele mai iubite trupe rock din Romania, intr-un show de peste trei ore.
In 2011 trupa va celebra 30 de ani de muzica.
Componenta: Calin Pop (voce, chitara), Marcel Breazu (bas), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce), Ovidiu Rosu (sunet)
myspace.com/celelaltecuvinte
facebook.com/celelaltecuvinte?ref=ts

Sarmalele Reci. Trupa Sarmalele Reci s-a format in 1993, la Bucuresti, in componenta: Zoltn Andrs (voce, clape), Mihai Iordache (saxofon, flaut), Emil Viciu (chitara), Ciprian Voinea (bas), Florin Stefan (tobe), Florin Dumitrescu (textier). Grupul s-a nascut la initiativa lui Florin Dumitrescu, care si-a dorit sa creeze un o trupa rock cu nume romanesc, spre deosebire de multele grupuri din acea vreme care aveau nume cu tenta americano-englezeasca. Florin propunea o idee trasnita, haioasa, ceva care sa sugereze ca e vorba de un grup, de mai multi muzicieni, asadar ‘Sarmalele’, la plural, dar care sa indice si ca este un produs romanesc. Si ce ii place romanului mai mult decat mancarea, dar mancarea traditionala romaneasca? Sarmalele. Cum sarmalele sunt bune calde, Florin propunea ca aceste sarmale sa fie altfel, mai putin comode, mai putin conformiste, cam deranjante, deci Sarmalele Reci.
“La inceput am vrut sa ne numim Holograf, pentru ca suntem tridimensionali, apoi am vrut sa ne cheme Iris, o floare de padure foarte frumoasa. Pe urma, am vrut sa ne zicem Compact, pentru ca suntem asa compacti, solizi. Dar, un prieten caruia ii place mult rock-ul ne-a spus ca numele astea sunt deja ocupate. Atunci am zis ‘hai sa gasim un nume nou!’ si am gasit Sarmalele Reci, care nu era ocupat de nimeni.” Ar fi putut, de asemenea, sa-i cheme “Mititei fara mustar” sau “Bere calda”. Au ales sa se numeasca Sarmalele Reci si cu acest nume au devenit celebri.
Sarmalele Reci este un simbol al romanismului, al civilizatiei cu parfum caragialesc, al frustrarilor lui Bula care face haz de necaz in “tara lucrurilor bune si neterminate”. Bill Clinton este un fan al Sarmalelor Reci. Cu ocazia vizitei oficiale in Romania, Bill Clinton a primit din partea formatiei albumele “Tara te vrea prost” si “Aurolac”. Dupa ce le-a ascultat, a tinut sa le trimita membrilor grupului o scrisoare de apreciere, foarte prietenoasa si foarte putin protocolara. Mai mult, Mr. Clinton a tinut sa sublinieze ca in randul fanilor Sarmalele Reci s-a inscris si Ms Clinton. La Monica Lewinsky nu a facut nici o referire: “Noi ne-am dorit sa fim un fel de lautari de oras, care sa ii distreze pe oameni cantandu-le despre viata lor familiara si reflectand realitatea intr-un mod poetic. Nu incercam sa o cosmetizam, sa o falsificam, ci sa aratam cum stau lucrurile, dar nu pe un ton vulgar.” (Zoltan Andras)
Debutul lor are loc intr-un concert la Teatrum Mundi, 15 decembrie 1993. Remarcati, primesc imediat oferte de concert in orase precum Cluj Napoca sau Satu Mare. Canta si la Centrul Cultural American, la Institutul Francez din Bucuresti. In martie 1994 Voinea este inlocuit cu Sorin Romanescu. In acelasi an, trupa participa la Zilele Culturii Romanesti de la Wupertal, la initiativa lui Mircea Florian. Andrs, Romanescu si Iordache raman in Germania pentru un turneu de jazz. In 1995 este cooptat un nou baterist, Lucian Maxim, percutionist in Orchestra Radio. Apare primul album, “Tara te vrea prost”, iar cel de al doilea, “Aurolac”, este inregistrat cu Radu Rimniceanu la bas. Canta mult in tara, mai ales la Timisoara, Craiova, Cluj, in cluburi, participa la festivaluri de rock – ‘Top T’ de la Buzau si la Cluj Napoca. In 1997, ajung si la Festivalul de la Gyr, Ungaria (cu sectiunea de rock si teatru). Din septembrie 1997, baterist este Vadim Tichisan, iar la bas, Adrian Bortun, fost membru Timpuri Noi. In 1998, concerteaza la Clubul Universitatii si la clubul The Hope and Anchor din Londra, Marea Britanie. In 2000, trupa era compusa din: Zoltn Andrs (keyboards, voce), Emil Viciu (chitara), ‘Tichisan’ Iulian Corlateanu (bas), Mihai Iordache. Componenta trupei in 2000-2001: Andrs, Viciu, Andi Savastre (bas), Adi Tetrade (tobe).
Pana la sfarsitul lui 2001 sustinusera 654 concerte. In martie 2002, un concert la Chisinau, Republica Moldova, unde albumul Maniac este difuzat si placut. Componenta 2002: Zoltn Andrs (keyboards, voce), Emil Viciu (chitara), Ionel Tanase (tobe), Paul Baciu (bas).

In decembrie 2007 lanseaza albumul “O seara la Opereta – The Best of Sarmalele Reci. Trupa marcheaza 14 ani de existenta si lanseaza cel de-al saselea album avind ca invitati ai serii in sala sau chiar pe scena – o seama de artisti care au colaborat cu formatia de-a lungul timpului. In acelasi an, primesc premiul Actualitatea Muzicala.
Sarmalele Reci se pregatesc de lansarea unui nou album.
Componenta actuala: Zoltn Andrs (voce), Emil Viciu (chitara), Mircea Horvth (clape), Dan Georgescu (bas) si Gabi Dragan (tobe).
myspace.com/sarmalelereci
facebook.com/SarmaleleReci?ref=ts

Niste Baieti (romanian punk rock covers). Nascuta din idei inecate in fum de tigara si muzica punk, intr-un mic club din Bucuresti, in jurul unei mese inghesuite, trupa Niste Baieti propune un zambet nostalgic, in ritm de punk rock, in amintirea serilor de demult, a revelioanelor in sanul familiei, alaturi de glumele lui Dem Radulescu si Amza Pellea, cand, pe acordurile muzicii usoare romanesti, tata o invita pe mama la un vals langa masa plina de bucate din sufragerie. Cantecele nemuritoare ale lui Dan Spataru, Mirabela Dauer, Stefan Banica Senior sau Mihai Constantinescu ne vor ramane in inima intotdeauna, si pentru ca ele sa fie pasate si generatiei tinere, ne-am hotarat sa le abordam exact asa cum stim noi cel mai bine sa facem, spun Niste Baieti. In 2007, le-au impachetat pe un cd si a iesit primul album bootleg 100%, pentru prieteni, fara scop comercial: Niste Baieti – Adunate din Popor si Cantate Din Topor.
myspace.com/nistebaieti
facebook.com/pages/Niste-Baieti/141557475862941?ref=ts

Les Elephantes Bizzares (electro-pop-rock). Trupa a debutat in toamna anului 2008, iar de atunci numarul prestațiilor live a crescut continuu, atat in București cat și in restul țarii. Les Elephants Bizarres au bifat apariții la mai toate festivalurile importante din Romania și nu numai: Stufstock, Bestfest, EXIT Festival (SRB), Ciuc Summer Fest, 1 MAI MARE, PadinaFest, Funk Rock Hotel, Underlondon, Indie Da-I (MD), Acoperire Culturala (MD).
Elefanții au tropait pe scena, in cantarile de la festivaluri sau de prin cluburile bucureștene, alaturi de Moby (USA), Motorhead (USA), We Have Band (UK), The Haunts (UK), Asleep in the Park(AUS), The Prostitutes (CZ) și alaturi de mare parte din trupele romanești deja consacrate din aceeași sfera muzicala și nu numai. In 2010 au lansat primul lor album: Hello!, produs de Bogdan Popoiag (UNU). Single-urile de pe acest album: Hello! (Says The Devil), Have No Fear, Mushroom Girl și The Boys au ajuns pe primele locuri in topul internațional Radio Guerrilla și topul național City FM și au ramas in heavy-rotation minim 5 saptamani consecutive.
myspace.com/leselephantsbizarres
facebook.com/pages/Les-Elephants-Bizarres/117971528473?ref=ts

White Walls (progressive-metal). White Walls canta metal progresiv, dinamic, cu influențe variate și contraste puternice. In 2010, trupa din Constanta a castigat concursul Stufstock Newcomers, la doar un an dupa infiintare. Inainte de White Walls, cei patru componenti au mai cantat in Protest Urban, Murther sau Fortuneteller, iar acum spun ca se simt mai puternici ca niciodata, in aceasta formula. Albumul lor de debut se numeste Mad Man Circus.
myspace.com/whitewallsofficial
facebook.com/whitewallsofficial?ref=ts

East Roots (reggae). Trupa din Bucuresti a fost infiintata in 2009 si a aparut pe scena muzicala romaneasca recent, cu un sound nou care imbina drum&bass, reggae, ska si dancehall cu pasaje de sitar (instrument traditional oriental) sau nai. Cu experienta in genuri muzicale foarte diferite, care variaza de la jazz si muzica clasica la dub si rock, membrii trupei au reusit sa creeze conceptul East Roots. Formatia a primit premiul al doilea la concursul Stufstock Newcomers 2010 si este foarte des invitata sa cante la petreceri. Mesajul pe care cei sase artisti il transmit este unul pozitiv si pacifist, cu energie si un sound exploziv, care face ca de fiecare data la concertele lor atmosfera sa fie extraordinara si sa vrei sa ii vezi din nou cat mai curand. East Roots va lansa toamna aceasta primul sau EP.
myspace.com/eastroots
facebook.com/eastroots?ref=ts

Brigada Hades (hiphop). Brigada Hades reuneste MC, producatori si DJ de la labelul independent Hades Records. Cu mai mult de 10 ani de activitate in undergroundul romanesc, Hadesul ramine un punct de reper in hiphop-ul autohton. Rap-ul cu influente funk, soul sau rock al celor 7 artisti reprezinta cu siguranta un concert foarte asteptat pe litoral.
Praetor, membrul Veritasaga intors de pe plajele Australiei, unde a stat alaturi de aborigeni vreme de 4 ani adunind inspiratie pentru cartea sa, “Un dingo mi-a mincat cina”, vine la malul Marii Negre cu un album proaspat, matur si sincer. Nomad reprezinta atit numele albumului, cat si starea naturala a artistului. Dupa succesul avut cu Veritasaga, e vremea sa se afirme solo.
Butch, cunoscut si drept Grasu’ de la Dagga, e un cunoscut filantropist si iubitor de bauturi spirtoase in cenaclurile din Centrul Vechi al Bucurestiului. Autointitulindu-se “Fiul Risipitor”, Butch risipeste tot ce intineste in cale cu o voce groasa si inconfundabila. Pe linga legaturile cu scena rock romaneasca, Butch este patron de bar si de club de fotbal.
Singurul dirijabil din rap, Zeppelinul vede tot si nu spune nimic ignorantilor. Pilotat cu dibacie de Serafim, Ortega si Koma, marele balon de fier va pluti deasupra Vamii imprastiind voie buna si veselie in aer.
Keri este jupanul din Petrosani cu degetele magice, atunci cand nu sunt ocupate cu cartofi prajiti. Copil precoce, Keri face beaturi de la 5 ani, MPC-ul, MPD-ul si MPE-ul nemaiavind nici un secret pentru el. Keri a produs toate hiturile pe care le fredoneaza 8 din 10 cetateni in transportul in comun.
Maestrul placilor de pick-up, DJ Undoo taie si zgirie cu o precizie de metronom de pe vremurile bune ale Eletrecordului. Vegetarian declarat, Undoo este cu siguranta un bastion al sanatatii fizice si spirituale intr-o lume fast food. Este membru Turntable Science si romanul preferat al lui Promoe de la Looptroop Rockers.
myspace.com/hadesrec
facebook.com/hadesrecords?ref=ts

Perfect Zero For Infinity (posthardcore emo punk)
Componenta: Sorin (vocal, canta si cu E.M.I.L.), Vlad (vocal si chitara, canta si cu Pistol cu capse), Octav (chitara), Bebe (bass), Andrei (tobe).
myspace.com/perfectzeroforinfinity
facebook.com/profile.php?id=100001611556640&ref=ts

Blue Pulse (rhythm & blues)
Formatia s-a infiintat in iunie 2010 si este formata din Dan si Alex (15 ani), Tudor (16) si Cristi (17).
Printre artistii preferati sunt Pink Floyd si Jimi Hendrix, de unde si preluarile pe care le canta: Mother, Hey You, Time, Voodoo Child, Purple Haze, Third Stone from the Sun etc. Trupa are si compozitii proprii, iar primul concert a fost in deschiderea formatiei Mike & The Blue Spirits. Blue Pulse canta constant in cluburi din Bucuresti. Dan este si chitarist al formatiei Mike & Blue Spirits, condusa de Mike Godoroja.
facebook.com/pages/Blue-Pulse/155009391189550

http://stufstock.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *