MUZICA

Trupa STEMA lanseaza primul videoclip Povestea vietii

Marti, 7 iunie, la ora 19:00, membrii Trupei STEMA va invita la Godot Cafe-Teatru cu ocazia lansarii primului lor videoclip. Piesa se numeste Povestea vietii, o balada urbana proaspat lansata, care prilejuieste si debutul trupei in peisajul muzical romanesc.

Membrii trupei Silviu Sanda, Ede Molnar, Karcsi Boer si Vali Isaroiu sunt profesionisti al caror trecut muzical este legat de nume ca Timpuri Noi, Phoenix, Parlament, Sarmalele Reci. STEMA abordeaza genul pop-rock cu insertii electro, funk si folclorice, iar textele se bazeaza pe mesaj, poezie si sinceritate.
Videoclipul piesei Povestea Vietii este regizat de George Petrosel, avandu-l ca D.O.P. pe Vali Mircea.

Va asteptam la lansare, intr-o atmosfera deodebita, la Godot, pe Blanari 14.

Godot Cafe-Teatru pastreaza fizionomia unui teatru clasic, fiind singura sala cu aceasta structura din Bucuresti. Este un loc conceput cu suflet, dotat cu scena, cortina, pian, in care la bar lucreaza studenti la actorie. Un loc in care pur si simplu te simti bine. Unul dintre putinele spatii din oras dedicate exclusiv evenimentelor culturale independente, Godot prezinta in fiecare seara pe scena sa artisti tineri: se joaca piese de teatru contemporan, au loc concerte, spectacole de stand-up comedy, impro-show-uri, proiectii de film, expozitii de fotografie sau lansari de carte. In cele sase luni de cand si-a deschis portile, Godot a fost gazda unui numar impresionant de artisti care au sustinut spectacole cu sala plina. Dintre ei, nume consacrate precum Vlad Ivanov, Dorina Chiriac, Mihai Calin, Anca Sigartau, Lia Bugnar sau Ada Milea; s-au jucat spectacole independente ca Gunoierul lui Mimi Branescu, Cu(cu)ienfrunte two-men show cu Radu Iacoban si Tudor Istodor, No One, de Carmen Vioreanu, si spectacolele de improvizatie sau stand-up comedy ale deja clasicilor Micutu, Bobo, Catalin Neamtu, Tania Popa; au concertat nume importante ca Zdob si Zdub, Otros Aires, A.G. Weinberger, Amaro Del (in cadrul turneului In Quest for the Gipsy Soul of the World), Shukar Collective, Suie Paparude, The Amsterdams, Nightlosers – Hanno Hoefer, Irina Sarbu si Marius Mihalache, Teodora Enache. Totul in atmosfera calda a unei cafenele boeme cu iz interbelic, care deschide fiecare dintre diminetile de pe Blanari 14.

Echipa Godot

Godot Cafe-Teatru | Str. Blanari 14 | 0736 41 42 44 | 021.316.16.82
contact@godotcafeteatru.ro

Homepage

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *