PRO TV lansează super show-ul verii, “Trăiește-ți vara”. Din 28 iulie, PRO TV dă startul celui mai spectaculos show al sezonului, “Trăiește-ți vara”, emisiune condimentată de participarea celor mai apreciate vedete ale momentului, hotărâte să aducă distracția în casele românilor, alături de informaţii utile pentru oricine. “Trăiește-ți vara” este o emisiune interactivă, care va fi difuzată în direct la PRO TV, de luni până vineri, de la ora 17:30, de pe plaja din Mamaia.
Cabral împreună cu Laura Cosoi, cel mai hot cuplu de prezentatori TV, vor fi gazdele show-ului. Talentați, efervescenți și extrem de carismatici, Cabral și Laura vor avea invitați pe care îi vor provoca să participe la activități și concursuri zilnice pe litoralul Mării Negre. Vedetele prezente vor fi puse în situații inedite, fiind nevoite să se cazeze la hoteluri de 1*, respectiv 2* și să supraviețuiască cu zece lei pe zi. La rândul lor, turiștii norocoşi vor fi răsplătiţi cu cazare în resorturi hoteliere de 5*, cina alături de familiile lor în restaurante de lux și participarea la petreceri exclusiviste.
Provocările vedetelor nu se opresc aici. Ele vor lua parte la cele mai nebunești activități: îşi vor testa abilităţile în diverse sporturi nautice şi vor fi puse în faţa unor probe la care nu se aşteaptă, demonstrându-şi atât calităţile artistice, cât şi cele personale. Evident, surprizele se vor ține lanț până la finalul verii.
În același timp, emisiunea va acoperi toate evenimentele interesante de pe litoral, de la nord la sud, precum petrecerile din cluburi, festivaluri și concerte, cele mai în vogă prezentări de modă sau concursuri de frumusețe, toate relatate de reporterul special, Bianca Lăpuște.
“Mă bucur mult că vara aceasta voi face, împreună cu Cabral, valuri la mare. Va fi o emisiune estivală unde voia bună şi distracţia vor fi punctele cheie. Vom avea o mulţime de surprize pentru telespectatori, invitaţi de seamă, reportaje speciale, muzică de calitate şi astfel sunt convinsă ca cele cinci săptămâni petrecute pe malul marii vor trece pe nesimţite. De-abia aştept şi nu uita…Trăieşte-ţi vara!”, se arată entuziastă Laura.
“De la emisiunile prezentate de mine am avut întotdeauna o pretenție clară: aceea ca oamenii care le urmăresc să se simtă bine, să se distreze, să râdă din plin. Într-o lume tristă, fiecare zâmbet este important! Așa că Trăiește-ți vara va fi o emisiune de vară, relaxantă, veselă, cu invitați mulți, o emisiune de vacanță care va vorbi despre vacanță, cu toate lucrurile incluse în ea… plajă, femei frumoase și bărbați bine, sporturi extreme, party-uri, gadgeturi şi jocuri de apă și nisip, toate într-o avalanșă de bună dispoziție!”, mărturiseşte Cabral, pregătit să dea startul show-ului.
Echipei “Trăiește-ți vara” i se va alătura și Florin Scripcă, cunoscut drept Chef FOA, noul membru al juriului MasterChef. Acesta se va urca pe cea mai cunoscută ambarcaţiune de agrement din România, velierul Adornate şi va porni într-o excursie culinară pe Marea Neagră. Va cobori, pentru a munci cot la cot cu pescarii de la pitoreştile cherhanale apărute pe mal, va merge în Delta Dunării pentru a afla secretele din bucătărie ale lipovencelor, dar şi în satele de tătari din Dobrogea. Chef FOA va găti reţete inedite, folosind numai ingrediente şi produse locale reinventate în combinaţii moderne, fresh şi sănătoase. Vom face cunoştinţă, astfel, cu măiestria talentatului bucătar, iar toate aceste momente vor fi difuzate în rubrica permanentă din cadrul emisiunii.
George Buhnici le dă o vacanţă… activă pasionaţilor de IT&C. Rubrica “I like IT” se mută la mare, sub cerul liber. Telespectatorii vor rămâne conectaţi la trendurile tehnologice şi vor afla tendinţele în materie de gadgeturi cu ajutorul unor experimente mai puţin obişnuite.
“Trăiește-ți vara” promite să aducă publicul în mijlocul celor mai fierbinți locuri ale verii, unde muzica, distracţia, gadgeturile și mâncarea bună fac echipă cu vedetele.