FILME

Toate filmele de Crăciun vin pe Diva

Din 24 octombrie DIVA devine Locul filmelor de Crăciun, cu filmele festive preferate ale fanilor, în fiecare zi, întreaga zi, și cu premiere marțea și vinerea de la 20:00 și duminica de la 16:00. Așa arată Crăciunul la DIVA și în 2021.

Toate filmele de Crăciun

Numărătoarea inversă a început! Din 24 octombrie, DIVA va difuza o feerie de iarnă, un program care aduce un cadou pentru fiecare telespectator și filme pentru visătorii de toate vârstele. DIVA devine Locul filmelor de Crăciun, cu filmele festive preferate ale fanilor, în fiecare zi, întreaga zi, și cu premiere marțea și vinerea de la 20:00 și duminica de la 16:00. Așa arată Crăciunul la DIVA și în 2021!

Duminică, 24 octombrie aduce două filme în premieră. Un Crăciun sub stele (Christmas by Starlight, 2020) de la ora 16:00. Filmul începe când avocata Annie Park (Kimberley Sustad) face un pact cu dezvoltatorul William Holt (Paul Campbell) pentru a salva cafeneau Starlight. Niciunul dintre ei nu se așteaptă să găsească mult mai mult în această colaborare ce debutează ca o relație strict profesională. După vizita de la cafenea, povestea ne poartă spre Un Crăciun regal (One Royal Holiday, 2020) și aduce un strop de magie de la ora 18:00. Ce faci când o mamă și un fiu îți bat la ușă în timpul unui viscol? Îi primești în casă la adăpst. Dar ce faci când afli că cei doi fac parte din familia regală? Ei bine, Anna Jordan (Laura Osnes) le arată cum sărbătorește comunitatea sa Crăciunul și speră să îi impresioneze pe Prințul James Galant (Aaron Tveit) și pe mama sa, Regina Gabriella Galant (Victoria Clark).

Marți, 26 octombrie, de la ora 20:00, Charles Whitley (Ryan Paevey) află cum arată Un Crăciun în viitor (A Timeless Christmas, 2020) pentru că el călătorește din 1903 în 2020 și descoperă un Crăciun din secolul 21 alături de Megan (Erin Cahill).

Toți romanticii au visat măcat o dată la un Crăciun la castel. Nu exista un decor mai potrivit pentru cea mai spectaculoasă sărbătoare! DIVA știe asta foarte bine și difuzează filmul Crăciun la castel (Chateau Christmas, 2020) vineri, 29 octombrie,de la ora 20:00. La insistența prietenului său, Jackson (Luke Macfarlane), celebra pianistă Margot Hammond (Merritt Patterson) acceptă să susțină recitalul de Crăciun la Castelul Neuhaus. Și astfel, pe note calde, povestea lor de prietenie se transformă.

Poate la fel de romantic ca un Crăciun la castel, este și un Crăciun la munte, mai exact Crăciun în munții Blue Ridge (Blue Ridge Mountain Christmas/ Christmas Bride, 2019) ce este difuzat la DIVA pe 31 octombrie, la ora 16:00. Willow (interpretată de îndrăgita actriță Rachael Leigh Cook) organizează nunta surorii ei la un han, unde trebuie să colaboreze cu atrăgătorul David Lyndon (Benjamin Ayres), actualul proprietar și tată singur. Chiar dacă predicțiile pentru afacerea lui nu sunt cele mai optimiste, este clar că aceasta nu este ultima nuntă pe care bătrânul han o va găzdui.

Odată cu acest program, televiziunea DIVA îmbracă haine festive și are în acest sezon o grafică și o siglă de sărbătoare în ton cu mesajul: DIVA | Unde sărbătorim Crăciunul.

3, 2, 1 …. să înceapă Crăciunul! DIVA este televiziunea unde Crăciunul se simte ca acasă și aduce cea mai mare varietate de filme dedicate sezonului festiv din 24 octombrie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *