Concerte

Teresa Garcia Caturla: sapte decenii dedicate culturii cubaneze!

Teresa Garcia Caturla, “marea doamna a muzicii cubaneze”, a implinit recent varsta de 72 de ani, sarbatorind acest moment alaturi de familie si de membrii Live from Buena Vista. Cu o cariera impresionanta ce se intinde pe mai bine de cinci decenii, Teresa si-a dedicat aproape intreaga viata promovarii culturii si muzicii cubaneze la nivel international. La inceputul anului viitor, pe 12 februarie 2010, Teresita va reveni pe scena Salii Palatului pentru un nou spectacol Live from Buena Vista: The Havana Lounge.

Dragostea pentru cultura traditionala cubaneza i-a fost insuflata Teresei inca din copilarie de catre tatal sau, Alejandro, virtuoz compozitor si dirijor, una dintre cele mai influente personalitati artistice ale Havanei. Dupa cum marturisea chiar artista, primii pasi in cariera au fost facuti in cadrul reuniunilor de familie, cand isi incanta audienta cu vocea deosebita si maniera aparte de intrepretare la pian a son-ului traditional.

In 1963, la putin timp dupa terminarea studilor universitare, Teresa a pus bazele cvartetului Aida, impreuna cu Omara Portuondo, Xiomara Valdes si Lili Penalver, voci alaturi de care a concertat ani de zile si in orchestra renumitului Cabaret Tropicana. La inceputul anilor ’80, Teresita si-a inceput cariera solo, fiind unul dintre primele nume asociate cu revenirea muzicii traditionale cubaneze pe scena internationala odata cu explozia fenomenului Buena Vista. In anul 1998, Teresa s-a alaturat Afro-Cuban All Stars, in aceasta formula concertand in cadrul unora dintre cele mai cunoscute festivaluri de profil din lume. Afirmarea drept “Marea doamna a muzicii cubaneze” a venit o data cu formarea proiectului Live From Buena Vista – The Havana Lounge, proiect ce reuneste nume celebre ale culturii cubaneze, fosti componenti ai Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maestra si Tropikana. Alaturi de Julio Alberto Fernandez, Julienne Oviedo Sanchez, Yanko Pizaco, Daniel de Jesus Ramos Alayo si Rodolfo “Peruchin” Argudin Justiz, Teresita continua sa se reinventeze cu fincare spectacol, oferind publicului o experienta noua de fiecare data. Desi a ramas fidela son-ului traditional, stilul ei a devenit tot mai eclectic cu trecerea timpului, imbinand elemente de merengue, cumbia si chiar acorduri de jazz.

Dupa trei concerte sold-out sustinute la Bucuresti in 2006, 2008 si 2009, Teresa Garcia Caturla va reveni pe scena Salii Palatului la inceputul anului viitor, alaturi de „maestrii son-ului”, intr-un nou spectacol Live from Buena Vista: The Havana Lounge O reala si fascinanta incursiune in istoria muzicii, concertul de la Bucuresti va surprinde prin varietatea de stiluri, de la son, mambo, cha cha sau salsa la rumba, timba, guajira sau danzon. Inclus in seria evenimentelor World Music Masters, concertul Live from Buena Vista: The Havana Lounge va avea loc pe 12 februarie 2010 la Sala Palatului din capitala. Biletele pot fi achizitionate de pe www.myticket.ro sau din reteaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de pret in functie de pozitia in sala: 70, 100, 120, 140, 160 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *