Vremea rece ne va insoti la inceputul saptamanii viitoare in sudul, sud-estul, dar si nord-estul tarii, unde vor cadea ninsori slabe si ploi, iar temperaturile vor fi scazute, conform Ziare.com. Duminica, temperaturile maxime se vor situa intre valorile de -5 grade Celsius si 5 grade Celsius, iar cele minime intre -12 si un grad Celsius, potrivit prognozei Administratiei Nationale de Meteorologie. In zona litoralului ne putem astepta la precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Locuitorii din zona de nord si nord-vest se pot astepta sa aiba parte de soare, desi temperaturile vor fi in continuare scazute.
Luni insa ninsorile izolate vor afecta si nordul si vestul tarii, urmand ca temperaturile minime sa fie intre -13 si -2 grade Celsius, iar cele maxime intre -7 si 5 grade Celsius.